Sfântul Mucenic Vasile, Preotul Ancirei (362-363)
Acest Sfânt Vasile a luat mucenicia de la arieni, în timpul împărăţiei lui Constanţius. El era un om cunoscut tuturor pentru rîvna cu care apăra Ortodoxia şi cu care îşi punea viaţa pentru turma cea cuvîntătoare lui încredinţată, în cetatea Ancirei. Suindu-se apoi la rîndul lui pe tronul imperial, urmaşul lui Constanţius, Iulian Apostatul, a început să-i prigonească sălbatic pe creştinii ortodocşi. Cum Sfîntul Sfinţit Vasile mustra ticăloşia lui pe faţă şi îşi întărea turma şi poporul în sfînta credinţă, el a fost aruncat în temniţă. Venind Iulian la Ancira, Sfîntul Vasile a fost adus în faţa lui. Împăratul a încercat să-1 convingă pe sfînt să se lepede de credinţa lui în Hristos, ademenindu-1 cu onoruri şi bogăţii. Sfîntul Vasile însă i-a răspuns: „Eu în Hristos al meu cred, pe Care tu îl lepezi pe cînd El ţi-a încredinţat ţie împărăţia aceasta pămîntească; de aceea va fi luată ea de la tine, foarte curînd. Au nu ai ruşine de Sfîntul Altar sub care ţi-ai scăpat viaţa din mîinile celor care voiau să te omoare, pe cînd erai copil de opt ani? De aceea iată, îndată îţi va fi ţie răpită această împărăţie lumească iar trupul tău nu va cunoaşte îngropare după ce vei fi pierit cu sunet, căci în chinuri mari vei avea să-ţi lepezi necuratul tău suflet.” Iulian s-a umplut de furie şi de ură mai mare la auzul acestor cuvinte şi a poruncit ca în fiecare zi să se jupuiască de pe trupul sfîntului cîte şapte fîşii de piele. Aşa au făcut chinuitorii timp de mai multe zile. Fiind din nou adus înaintea împăratului, Sfîntul Vasile a apucat cu mîinile lui una din aceste fîşii şi a aruncat-o în faţa păgînului împărat, strigîndu-i: „Apucă şi mănîncă, luliane, căci dulce îţi este ţie acest fel de hrană, iar mie Hristos îmi este Viaţa!” Vestea acestei fapte a mucenicului a răsunat în toate cetăţile împărăţiei. Văzînd aceasta Iulian de ruşine a părăsit Ancira şi a plecat la Antiohia. Torţionarii au continuat mai departe să-1 chinuiască pe mucenic cu fiare înroşite în foc, pînă cînd el şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu, pentru Care a luat mucenicia la anul 363 după Hristos.
Cuviosul Isaachie Mărturisitorul, Episcopul Mănăstirii Dalmatiei (IV)
Cuviosul Isachie a fost povăţuitor şi egumen al multor monahi şi dascăl folositor oamenilor mireni, aducându-i pe toţi la calea mântuirii, cu cuvântul şi cu pilda vieţii celei îmbunătăţite.
Sfânta Drosida Romana, fiica Împăratului Traian, și cele împreună cu dânsa (104-117)
În vremea împărăţiei lui Traian, cinci fecioare canonice, care trăiau într-un loc retras de sihăstrie, păzind toate poruncile lui Dumnezeu – pentru aceasta se chemau canonice -, aveau şi ca îndatorire strîngerea moaştelor sfinţilor, ungerea lor cu mir şi înfăşurarea lor în pînze curate, după care le aduceau şi le aşezau în locul de sihăstrie în care trăiau ele. Aflînd de acest lucru, fiica împăratului Traian, al cărei nume era Drosida, a venit la aceste fecioare pe ascuns, pe cînd cei ce păzeau camerele de dormit împărăteşti fuseseră cuprinşi de somn. Ea a adus cu sine o haină de mult preţ şi a cerut acelor fecioare ca să o ia cu ele la ridicarea trupului unui sfînt, din locul în care fusese aruncat.
Adrian, logodnicul Drosidei, care era şi sfetnic al împăratului, a cerut să se pună soldaţi de pază lîngă trupurile creştinilor morţi, ca să cunoască cine sînt cei care ridică trupurile lor. Paznicii, stînd de veghe, au prins pe cele cinci femei şi împreună cu ele şi pe Drosida. Făcîndu-se ziuă, le-au adus pe ele înaintea împăratului. Împăratul, văzînd laolaltă cu cele cinci femei şi pe Drosida, s-a înspăimîntat, şi a poruncit ca aceasta să fie ţinută sub pază, doar se va căi de ceea ce a făcut, iar pe celelalte cinci femei canonice a poruncit să le arunce într-un vas cu aramă topită. Din arama amestecată cu ţărîna celor cinci femei s-au construit fundurile vaselor celor mari de aramă ale băilor obşteşti, ridicate atunci din nou de împărat, spre desfătarea închinătorilor la idoli.
Deci, vestindu-se ziua serbării şi alergînd mulţime din toate părţile, îndată ce s-a apropiat unul de uşa băii a căzut şi a murit; asemenea şi ceilalţi, neputînd nimeni să intre înăuntru. Aflînd de aceasta, împăratul a chemat pe slujitorii idoleşti şi i-a întrebat dacă nu s-a făcut vreo vrajă de creştini, de nu poate să intre nimeni în baie. Iar ei au răspuns: “Nu, împărate, ci vasele de aramă făcute cu trupurile femeilor au făcut minunea aceasta”. Apoi împăratul a poruncit ca acele vase să se topească şi din ele să se facă idoli noi cu chipurile celor cinci fecioare, spre necinstea lor, şi să se aşeze în baie.
După ce le-a aşezat în baie, a văzut împăratul în vis cinci mieluşele curate ce păşteau într-o grădină, iar un păstor înfricoşat zicea împăratului: “Iată cele ce ai socotit să le pui goale în baie pentru necinstea Bunului şi Înduratului Păstor, răpindu-le de la tine, le-a aşezat în acest loc frumos, unde va veni şi Drosida fiica ta”. Deşteptîndu-se împăratul, s-a umplut de mînie şi a poruncit să se aprindă un cuptor mare cu foc şi a pus scrisoare cu următorul cuprins: “Bărbaţi galileeni, care vă închinaţi Celui răstignit, scăpaţi-vă pe voi de mai multe munci, iar pe noi de osteneli şi fiecare din voi, singur să se arunce în cuptorul pregătit cu foc”.
Auzind şi Drosida de porunca aceasta, dorind a urma celor cinci fecioare, ridicînd ochii, zicea: “Stăpîne, Doamne Iisuse Hristoase, de este voia Ta să mă mîntuiesc şi să scap de nebuneasca credinţă a tatălui meu, ajută-mi să scap din cămara cea de nuntă a necredinciosului Adrian şi să mă duc unde sînt şi cele cinci fecioare, ce m-au povăţuit la frica Ta”.
Zicînd aceasta, şi-a schimbat hainele împărăteşti şi, ieşind uşor pe cînd paznicii dormeau, s-a dus să se arunce în cuptor. Deci, mergînd pe cale, cugeta întru sine, zicînd: “Cum mă voi duce la Dumnezeu, neavînd îmbrăcăminte de nuntă? Căci nu am primit Botezul şi sînt încă necurată! Ci, Împărate al împăraţilor, Doamne, Iisuse Hristoase, iată am renunţat la împărăţia mea pentru dragostea Ta, ca să mă aşez portar al împărăţiei Tale. Tu, deci, Cel ce Te-ai botezat pentru noi, botează-mă şi pe mine cu Duhul Tău cel Sfînt!” Şi zicînd aceasta, scoţînd mirul pe care îl luase cu sine şi ungîndu-se, s-a aruncat într-un lac şi s-a botezat, zicînd: “Se botează roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh! Amin”.
Şi păzindu-se pe sine după aceea, timp de şapte zile primea hrană îngerească. Unii iubitori de Hristos, stînd pe lîngă ea, au aflat cele despre dînsa. Apoi a opta zi, rugîndu-se lui Dumnezeu să o lumineze ce să facă, a adormit în Domnul.
Sfântul Mucenic Eftimie din Peloponez (Grecia) (1814)
Acest Sfînt Eftimie s-a născut în satul Dimiţana din Peloponez. Copil fiind, el a dus viaţa creştină în care fusese botezat şi crescut, dar mai tîrziu a trecut în România unde s-a dedat unei vieţi de mari desfrînări. În acest trai desfrânat petrecînd, duhul necurat i-a pus în gînd să se facă musulman, ceea ce Eftimie a şi făcut. Dar imediat după aceea o cumplită mustrare de conştiinţă a pus stăpînire pe el. El s-a întors iar la sfînta credinţă şi a plecat la Sfîntul Munte Athos, unde s-a tuns monah. Cu binecuvîntarea părintelui lui duhovnicesc el a călătorit la Constantinopol unde a reuşit să pătrundă pînă la Marele Vizir. Ajungînd în faţa lui, Eftimie a început să-şi facă semnul Sfintei Cruci, să-L laude pe Hristos şi să lepede credinţa musulmană înaintea feţei Vizirului. După chinuri şi torturi prelungite el a fost omorît prin decapitare la Duminica Floriilor, în ziua de 22 martie a anului 1814. La moaştele lui nu au întîrziat să se facă minuni. Sfîntul lui cap se păstrează în Mînăstirea rusească a Sfîntului Pantelimon din Sfîntul Munte Athos. Aşa a luat mucenicia acest tînăr de douăzeci de ani care, murind mai întîi lui Hristos, a murit mai apoi pentru El.
Icoana Maicii Domnului din Izbor
Rugăciunea de joi
Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor, şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: ‘Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sânt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre.’ Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit.
Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tau cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nici o frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt.
Amin.
UPDATE ( dovezi – ziare vechi din anul 1924, in care se vede cum apostatii, oamenii antihristului mint poporul ) :
*
Cititi si :
Atentie mare sa nu va pacaleasca stilistii !
Sa nu cadeti cumva in ratacirea stilistilor care umbla disperati acum dupa noi adepti ai sectei lor !!! Mai multe amanunte mai jos :
FOARTE IMPORTANT DE STIUT :
BOR recunoaste in ziarul Lumina tainele papistasilor :
Cine este impotriva sinodului din Creta trebuie sa vada ce s-a intamplat si in 1923 , asemanari izbitoare :
Schimbarea calendarului Iulian duce la schimbarea si incalcarea randuielii postului Sf Apostoli Petru si Pavel, pana la eliminarea acestuia :
DREAPTA CREDINTA ORTODOXA dupa sinodul talharesc 