Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului

Inceputul postului Adormirii Maicii Domnului

De ce incepem postul pe 14 August ( daca socotim pe calendarul papistasesc gregorian ), cine a comandat distrugerea randuielii cea adevarate a Sf Parinti, cum au incercat Sf Parinti sa ne pazeasca de aceste greseli,  aflam de aici :

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/06/25/curios-cum-de-le-a-scapat-au-publicat-un-articol-in-care-spun-cum-le-a-esuat-slujitorilor-antihristului-pe-timpul-sf-calinic-de-la-cernica-manevra-de-schimbare-a-calendarului-ortodox-i/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/05/04/relatare-istorica-ecouri-ale-durerii-taranilor-romani-din-1924-in-momentul-cand-cei-din-sinod-care-erau-pusi-sa-apere-credinta-ortodoxa-au-hotarat-sa-o-tradeze-calcand-peste-legile-apostolice-la/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/12/important-de-stiut-hotarirea-sfintului-sinod-de-la-20-noiembrie-1583-catre-toti-crestinii-adevarati-madulare-ale-sfintei-catholice-universale-si-apostolesti-biserici-de-rasarit-a-lui-hristos-di/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/08/06/cand-incepe-postul-adormirii-maicii-domnului-cu-adevarat-daca-vreti-sa-fiti-cu-adevarat-in-dreapta-credinta-ortodoxa-restabiliti-adevarul-reveniti-la-adevarata-randuila-ortodoxa-a-sf-parinti-po/

Scoaterea Sfintei Cruci

    Prăznuirea scoaterii cinstitei Cruci a Domnului s-a aşezat în această zi în anii binecredinciosului împărat grec Manuil şi a marelui domn al Rusiei, Andrei Gheorghievici, de către preasfinţitul Luca, patriarhul Constantinopolului, de mitropolitul Constantin al Kievului şi de Nestor, episcopul Rostoyului. Şi s-a aşezat această prăznuire pentru o pricină ca aceasta: împăratul Manuil şi marele domn al Rusiei petrecând în pace şi iubire de fraţi, s-a întâmplat într-o zi de au ieşit la război: cel din Constantinopol împotriva turcilor, iar acesta din Rostov împotriva bulgarilor, că atunci marele domn Andrei petrecea în Rostov. Bulgarii erau un popor necredincios, care se chemau aşa după râul Volga, fiindcă petreceau în josul acestui râu. Şi le-a dăruit Domnul Dumnezeu la amândoi biruinţă împotriva potrivnicilor. Impăratul grec a biruit pe turci, iar domnul Rusiei a biruit pe bulgari şi i-a supus lui, făcându-i birnici ai stăpânirii sale.

Iar marele cneaz Andrei avea obicei, când mergea la război împotriva vrăjmaşilor, de lua cu sine în cetele sale, cinstita icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care are în braţele sale pe Pruncul Cel mai înainte de veci, pe Hristos, Mântuitorul nostru. El mai lua încă şi cinstita Cruce a Domnului, pe care o purtau doi preoţi îmbrăcaţi în veşminte sfinţite. Astfel ieşea la război, cu aducere de multe rugăciuni cu lacrimi către Hristos Dumnezeu şi către Preacurata Lui Maică, împărtăşindu-se cu dumnezeieştile Taine ale Trupului şi Sângelui lui Hristos. Cu nişte arme ca acestea nebiruite se înarma mai mult decât cu săbiile şi cu suliţele, şi nădăjduia mai mult spre ajutorul Celui Preaînalt, decât spre vitejia şi puterea oştirii sale, ştiind bine cuvântul lui David: Nu în puterea calului va voi, nici în pulpele bărbatului bine îi va plăcea. Bine va voi Domnul întru cei ce se tem de Dânsul şi întru cei ce nădăjduiesc spre mila Lui. Incă şi pe oastea sa, acest binecredincios domn pe de o parte o întărea cu pilda cucerniciei sale întru rugăciuni, iar pe de alta o deştepta cu porunca sa spre rugăciuni. Deci toţi căzând înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a cinstitei Cruci, se rugau Domnului cu lacrimi.

Iar marele domn, privind spre icoană, zicea în rugăciunea sa astfel: „O, Stăpână, ceea ce ai născut pe Hristos, Dumnezeul nostru! Tot cel ce nădăjduieşte spre tine nu va pieri; şi eu, robul Tău, te am pe Tine, după Dumnezeu, zid şi acoperământ, iar Crucea Fiului tău, armă ascuţită împotriva vrăjmaşilor. Deci roagă pe Mântuitorul lumii, pe Care îl ţii în braţele tale, ca să fie puterea Crucii ca un foc, arzând feţele potrivnicilor, care doresc război cu noi; iar sprijinul tău cel atotputernic să ne ajute nouă şi să calce pe vrăjmaşii noştri”. Iar după multă rugăciune, sărutând ei sfânta icoană şi cinstita Cruce, toţi mergeau cu îndrăzneală împotriva vrăjmaşilor şi astfel le ajuta lor Domnul cu puterea Crucii, iar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu le ajuta cu mijlocirile sale cele către Dumnezeu.

Un obicei ca acesta având marele domn totdeauna, a ieşit cu astfel de rânduială cu oastea sa împotriva bulgarilor – precum de demult marele împărat Constantin a purtat semnul Sfintei Cruci înaintea oastei – şi, mergând la câmp, s-a luptat cu oştirea bulgărească. Deci, biruindu-i, a gonit după dânşii şi a luat patru cetăţi ale lor, precum şi a cincea, anume Brehimul, la râul Kamii. Şi când s-a întors în cortul său de la lupta cu păgânii, a văzut ieşind din icoana Mântuitorului şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu o strălucire luminoasă ca focul, care strălucea peste toate cetele. Aceasta a fost în luna august, în ziua întâi. De aceea, marele domn, luând iarăşi mai mare bărbăţie şi mai multă îndrăzneală, şi-a întors puterea sa împotriva păgânilor şi a ars cetăţile acelea cu foc, încât a făcut pământul acela pustiu; iar asupra celorlalte cetăţi ce rămăseseră a pus dajdie, apoi s-a întors înapoi cu prăznuire.

Asemenea şi Manuil, împăratul grecilor, care ieşise cu oastea sa împotriva turcilor, a văzut tot atunci o minune ca aceea, adică nişte raze de foc ce ieşeau din icoana Mântuitorului şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care o avea cu cinstita Cruce în ostile sale, şi a biruit în acea zi puterea turcilor. Deci s-au înştiinţat unul pe altul prin scrisori de biruinţa lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, împotriva vrăjmaşilor, şi de strălucirea cea minunată pe care o văzuseră ieşind din chipul Mântuitorului şi au proslăvit pe Dumnezeu. Şi sfâtuindu-se cu arhiereii lor cei mai mari, au aşezat prăznuire în ziua întâi a lui august, dând mulţumire lui Hristos Mântuitorul şi Preacuratei Lui Maici. Iar pentru pomenirea puterii Sfintei Cruci, cu care, fiind înarmaţi, au biruit pe vrăjmaşi, au poruncit ca să scoată preoţii cu mâinile lor cinstita Cruce din Sfântul Altar şi să o pună în mijlocul bisericii, ca să se închine ei toate popoarele creştine şi cu dragoste să o sărute, proslăvind pe Hristos Domnul, Care a fost răstignit pe dânsa. Incă arhiereii au mai poruncit să se facă şi sfinţirea apei, şi s-a numit prăznuirea aceasta “Scoaterea Cinstitei Cruci”, căci se scoate cu slăvită umblare Crucea Domnului împreună şi cu sfintele icoane, la pâraie, la fântâni şi la izvoare.

Deci să prăznuim, fraţilor, lăudând şi mulţumind Preamilos-tivului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Maicii Lui celei fără de prihană, Stăpâna noastră cea binecuvântată Fecioara Maria, şi slăvita Cruce să o cinstim cu dreaptă credinţă. Şi să prăznuim cu cucernicie şi cu plăcere dumnezeiască, având între noi pace şi dragoste, mângâind cu milostenie pe cei săraci, depărtându-ne de toate lucrurile cele rele şi luând aminte la frica de Dumnezeu, pentru ca astfel plăcând Ziditorului şi Stăpânului nostru, să ne învrednicim prăznuirii celei veşnice, împreună cu toţi sfinţii, în ziua aceea, în care se va arăta pe cer semnul Fiul Omului, adică cinstita Lui Cruce, care va merge înaintea Celui ce va să vie cu slavă şi cu putere multă, a judecătorului viilor şi al morţilor, şi va străluci pe toţi drepţii cu străluciri luminoase şi dătătoare de bucurie. Iar după săvârşirea judecăţii, va merge înaintea tuturor cetelor sfinţilor, povăţuindu-i în împărăţia cerului. Atunci vor prăznui, dănţuind în vecii cei fără de sfârşit, toţi sfinţii, cu care şi pe noi, păcătoşii, să ne numere Preamilostivul Hristos Mântuitorul nostru, cu rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Amin.

Sfinţii şapte Mucenici Macabei: Avim, Antonie, Gurie, Eleazar, Evsevona, Ahim şi Marcel, Solomonia, Eleazar (166 î. He.)

    Mai înainte de a începe povestirea pătimirii sfinţilor mucenici -care s-a scris pe pământ în cărţile Macabeilor, iar la ceruri în cărţile vieţii veşnice -, este lucru cuviincios să povestim, pe scurt, ca o înainte cuvântare, începutul tulburării Ierusalimului, care a fost în anii aceia, şi a prigonirii celor ce păzeau cu dreaptă credinţă legea lui Dumnezeu. Această prigonire s-a ridicat mai întâi de către învăţătorii de lege cei mincinoşi şi de către arhiereii Ierusalimului cei iubitori de stăpânire. Apoi, prin îngăduinţa lui Dumnezeu care se mâniase, a fost înmulţită de neamurile cele necurate care stăpâneau pe evrei şi care au umplut Sfânta Cetate de sânge, iar locurile sfinte ale lui Dumnezeu, de urâciuni.

După cea dintâi mare şi înfricoşată dărâmare a Ierusalimului de către Nabucodonosor, împăratul Babilonului, care s-a întâmplat în zilele lui Sedechie, împăratul iudeilor, despre care se scrie în vieţile Sfinţilor Prooroci Ieremia şi Iezechiel, trecând şaptezeci de ani şi poporul iudeu întorcându-se din robie, prin milostivirea lui Dumnezeu, iarăşi s-a înnoit Ierusalimul împreună cu templul Domnului cu frumoase şi puternice zidiri, şi s-a încuviinţat sfinţenia Domnului cu toată buna podoabă, după asemănarea celei dintâi, precum despre aceasta se povesteşte pe larg în cartea lui Neemia şi în cea a lui Ezdra. Deci popoarele lui Dumnezeu înmulţindu-se, locuiau în Palestina ca şi mai înainte, iar Sfânta Cetate înflorea în legea lui Dumnezeu prin buna credinţă şi prin linişte, multă vreme îndreptân-du-se de boierii şi de judecătorii lor care îi conduceau pe dânşii, deşi erau sub stăpânirea împăraţilor păgâni. Ei erau în slavă şi în cinste dinspre toţi; căci şi împăraţii neamurilor şi mulţi stăpânitori, deşi erau închinători de idoli, însă cinsteau pe Dumnezeul lui Israel, trimiteau daruri în Ierusalim la templul Domnului şi pe arhiereii lui Dumnezeu îi aveau în mare cinste, precum a făcut şi Alexandru, împăratul Macedoniei, care, întâmpinând şi văzând pe Ada arhiereul, i s-a închinat lui până la pământ; apoi, intrând în cetate şi în templu, a adus daruri şi jertfe Domnului Savaot.

Acelaşi lucru l-au făcut după dânsul şi alţi stăpânitori elineşti. Ptolomeu Filadelful, împăratul Egiptului, a trimis multe daruri templului Domnului din Ierusalim şi a scris către Eleazar arhiereul, rugându-l să-i trimită cărţile Legii Domnului şi bărbaţi înţelepţi, ca să le poată tălmăci din limba evreiască în limba elinească. După dânsul, un alt Ptolomeu, care se numea Filopator, împăratul Egiptului, biruind puterea lui Antioh cel Mare, împăratul Siriei, şi venind în Iudeea, a intrat în templul Domnului din Ierusalim şi a adus jertfă de mulţumire adevăratului Dumnezeu. Asemenea şi marele Antioh, biruind puterea Egiptului după aceea, s-a dus în Ierusalim la închinarea cerescului Dumnezeu şi a dus în sfântul templu mulţumire Domnului cu jertfe. El a dăruit multe daruri arhiereului şi celorlalţi mai mari ai iudeilor.

Intr-o cinstire ca aceasta era Ierusalimul din partea păgânilor, asemenea era şi templul Domnului. Despre aceasta se pomeneşte şi în Sfânta Scriptură, unde se scrie astfel: Inşişi împăraţii cinsteau locul şi preamăreau templul cu multe daruri. O cinste ca aceasta a Ierusalimului a fost până atunci când cei mai mari vieţuitori ai lui, petrecând în frica lui Dumnezeu, păzeau Legea Domnului şi petreceau viaţă plăcută Lui. Insă, după ce s-au abătut întru fărădelegi, atunci toate relele, ca şi mai înainte, au năpădit asupra lor.

Iar începutul răului a fost astfel: In zilele dreptului şi sfântului arhiereu Onia, care era fiu al dreptului Simon arhiereul, cel lăudat în cărţile lui Sirah, şi pe vremea împărăţiei lui Seleuc, fiul marelui Antioh, care domnea peste Siria, era în Ierusalim un bărbat oarecare, anume Simon, din seminţia lui Veniamin. Aceluia îi era încredinţată ocârmuirea averilor templului, a slujitorilor, şi dregătoria ostaşilor rânduiţi spre paza templului. Acela fiind mândru şi plin de răutate, se împotrivea totdeauna arhiereului şi făcea oarecare răutăţi în popor. Şi nesuferind el certările şi sfatuirile care i se făceau adeseori de arhiereu, s-a gândit să facă supărare nu numai arhiereului, dar şi templului. Drept aceea, ducându-se la Apolonie, voievodul ţării Siriei şi Feniciei, i-a spus despre adunarea sinedriului şi despre bogăţia care este în cămările casei Domnului; şi i-a mai spus că se păzeşte, împreună cu cele bisericeşti, şi o vistierie nespus de mare a poporului cel de obşte, şi zicea că toate acelea pot să intre în mâinile împăratului.

Deci voievodul a înştiinţat despre aceasta pe împărat, iar acela, ca un iubitor de aur ce era, a trimis îndată la Ierusalim cu putere de oaste pe Eliodor, vistiernicul bogăţiilor împărăteşti, ca să ia de acolo vistieriile cele bogate care se aflau în templu şi să le aducă la împărăţie. Iar Eliodor ducându-se, când a început a îndrăzni să facă silă templului şi să jefuiască averile lui, care erau păzite pentru hrănirea săracilor, a străinilor, a văduvelor şi a orfanilor, ce a pătimit? Despre aceasta se scrie pe larg în a doua carte a Macabeilor, în capitolul al treilea, că a fost bătut cumplit de îngeri, aproape să moară şi, nesporind nimic, s-a întors la cel ce l-a trimis.

Apoi, nu după multă vreme, a pierit împăratul Seleuc, ucis de ai săi. Iar după el a luat împărăţia cel mai rău la obicei, fratele bun al lui, cu numele Antioh, cu porecla Epifanis, adică luminos, dar care mai mult era numit de alţii Epimanis, adică nebun, pentru că s-a sculat cu nebunie împotriva lui Dumnezeu cel adevărat şi împotriva sfinţeniei Lui, facându-se chip al lui antihrist.

In împărăţia acelui Antioh s-a început cea mai mare tulburare în Ierusalim, pentru că un frate al arhiereului, anume Iason, dorind să aibă el dregătoria arhierească, a mers la împărat şi i-a dat mult aur, cumpărând stăpânirea Ierusalimului. Incă acel ticălos iubitor de stăpânire, vrând să placă împăratului, s-a alipit de păgâni şi se făgăduia să aducă poporul evreiesc la păgânism. Astfel, câştigând stăpânire de la împărat, a izgonit de la arhierie pe Sfântul Onie, fratele său, şi făcându-se singur arhiereu, a început a strica legile cele bune ale cetăţii şi a aduce înăuntru fărădelegile păgâneşti.

El a zidit la marginea Muntelui Sionului o privelişte şi şcoli elineşti, făcătoare de înţelepciuni născocite, de lupte tinereşti şi de jocuri; iar pe tinerii care se deprindeau la acelea i-a rânduit să petreacă în casele desfrânatelor; căci împotriva legii poruncise să fie în sfânta cetate şi femei destrăbălate, ca, după obiceiul elinesc, fără de opreală să se săvârşească necurăţiile trupeşti. Astfel, băgând în Ierusalim necurăţia elinească, pe mulţi i-a întors de la dreapta cinstire de Dumnezeu. Pe preoţi i-a făcut să lase templul lui Dumnezeu şi să ia aminte la privelişte, la alergările de cai, la lupte şi la toate jocurile şi neorânduielile păgâneşti, cu care, înşelându-se cei tineri şi fără de minte, lăudau legile şi obiceiurile elineşti, şi, părăsind Legea lui Dumnezeu, se plecau cu înlesnire la fărădelegea păgânilor.

Iar cei ce erau înţelegători şi adevăraţi iubitori ai dreptei credinţe, văzând fărădelegile care se făceau, suspinau pentru călcarea Legii Domnului şi pentru spurcarea sfintei cetăţi şi plângeau pentru pierzarea poporului celui de un neam cu dânşii, care mergea în urma lui Iason, povăţuitorul cel orb, care, pentru iubirea de stăpânire, a părăsit pe Dumnezeu şi Legea Lui cea sfântă şi a vândut libertatea bunei credinţe părinteşti, făcând o sminteală şi o împiedicare ca aceasta poporului lui Dumnezeu. Acel Iason, arhiereu mincinos, fiind trei ani în stăpânire, a fost izgonit de altul, asemenea lui, iubitor de stăpânire şi iubitor de păgânătate elinească, cu numele Menelae; şi ceea ce i-a făcut Iason mai înainte fratelui său celui drept, tot aceea a pătimit el însuşi, căci acel Menelae, dând mai mult aur împăratului, a luat stăpânirea arhierească şi a izgonit pe Iason, iar Sfântului Onie, arhiereului celui mai dinainte, i-a mijlocit moarte prin ucidere de la păgâni.

Dar, nepetrecând mult la arhierie, a pătimit izgonire în acelaşi chip, căci Lisimah, fratele lui, umplând mâinile împăratului cu mită, a câştigat arhieria. Dar şi el, răpind tâlhăreşte vasele şi furând aurul bisericesc, a fost ucis de popor, iar Menelae, fratele său, vrând să se răzbune pentru moartea fratelui său, a cumpărat de la împărat dreptul de a pedepsi pe ierusalimiteni cu moartea şi mulţi dintre ei, desăvârşit nevinovaţi, şi-au pierdut viaţa. Odată cu aceasta, a luat iarăşi de la împărat stăpânirea arhierească.

Făcându-se în Ierusalim nişte neorânduieli şi tulburări ca acestea, din zi în zi se înmulţea păgânătatea elinească, iar fărădelegile făcându-se la arătare, se mânia şi se întărâta Dumnezeu. Deci s-a apropiat răzbunarea Lui cea cu dreaptă judecată şi s-a făcut un semn minunat, vestind mai înainte mânia lui Dumnezeu care venea asupra cetăţii, căci s-au văzut în văzduh nişte cete de oaste adunându-se la război, cu ostaşi alergând pe cai, îmbrăcaţi cu haine de aur, având coifuri pe capetele lor, iar în mâini săbii trase şi suliţe. Şi unii se tăiau cu săbiile unul pe altul, alţii ridicau suliţele şi pavezele, iar alţii se însăgetau cu săgeţi şi făceau felurite lupte şi războaie, ieşind strălucire din arme şi din zale în chipul aurului.

Acea vedere era înfricoşată şi înspăimântătoare. Ea s-a arătat până la patruzeci de zile şi tot poporul era în mare cutremur şi în nepricepere, zicând în sine: „Ce să fie aceasta?” în acea vreme a venit o veste mincinoasă în Ierusalim despre moartea împăratului, ca şi cum ar fi murit în războiul Egiptului; pentru că atunci se dusese să se lupte împotriva Egiptului. Iar ierusalimitenii care erau binecredin-cioşi s-au bucurat şi dănţuiau cu veselie, socotind că într-adevăr a pierit acel rău şi păgân împărat, apoi, înştiinţându-se că n-a murit, ci este viu şi se întoarce din Egipt în Siria, s-au sfătuit să lepede de pe dânşii jugul lui şi să nu-i mai slujească; deci s-au pregătit să se împotrivească lui. Inştiinţându-se de toate acestea împăratul, s-a umplut de multă mânie şi a plecat cu oastea sa spre Ierusalim. Atunci ierusalimitenii au închis cetatea împotriva lui, însă nu au putut să se împotrivească puterii lui, de vreme ce era neunire între cetăţeni; pentru că unii dintr-înşii, care se abătuseră spre păgânătate, erau prieteni ai împăratului, iar mai vârtos Menelae, mincinosul arhiereu.

De aceea, împăratul a luat cetatea cu puterea sa de oaste şi a poruncit ostaşilor să ucidă fără de cruţare pe toţi cei ce se vor întâmpla pe uliţele cetăţii; apoi, intrând prin case, să înjunghie pe bărbaţi şi pe femei, pe bătrâni, pe tineri şi pe prunci. Deci numărul celor ucişi în cele trei zile a fost optzeci de mii, iar al celor legaţi şi aruncaţi în temniţă, patruzeci de mii; şi nu mai puţini au fost daţi în robia ostaşilor. Incă a îndrăznit a intra cu mândrie şi în templul Domnului, având înainte conducător pe Menelae, care se făcuse vânzătorul patriei şi al legii. Deci a luat altarul cel de aur, sfeşnicul de aur, cădelniţele de aur şi toate vasele cele de mult preţ ce erau date de alţi împăraţi spre înfrumuseţarea templului. A luat catapeteasma, coroanele şi toata podoaba cea de aur şi vistieriile cele tăinuite pe care le-a găsit – aurul şi argintul -, pe toate le-a luat. Şi pustiind şi spurcând templul lui Dumnezeu şi umplând cetatea de sângiuri, de risipire şi de multă tânguire, s-a întors în Antiohia, lăsând în Ierusalim şi în toată Iudeea chinuitori mai cumpliţi decât el, spre muncirea poporului lui Israel.

Iar după câtăva vreme, împăratul Antioh a scris la toată împărăţia sa poruncă, ca toate popoarele din toate seminţiile să fie una cu dânsul, ţinându-se împreună de zeii şi de legile elineşti. Şi toate neamurile s-au plecat la porunca împăratului şi mulţi din iudei s-au supus aceluia, au jertfit idolilor şi au spurcat sâmbetele lor. Nu după multe zile, împăratul a trimis la Ierusalim pe unul din sfetnicii săi, bărbat bătrân şi de neam atenian, ca să silească pe toţi evreii să se lepede de legile lor părinteşti, să se închine idolilor şi să guste din cele jertfite lor; iar mai ales i-a poruncit să-i silească să mănânce carne de porc, de la care îi opreşte legea evreiască. încă i-a poruncit ca templul Domnului să-l facă capişte idolească, schimbându-i numele lui în capiştea lui Zeus al Olimpului, iar pe idolul lui Zeus să-l pună în locul cel sfânt.

Deci trimisul acela, venind cu oaste în Ierusalim, împlinea porunca împăratului, spurcând cu idoli şi cu jertfe necurate sfinţenia lui Dumnezeu şi silind poporul Lui la păgânătatea aceea. Deci mulţi evrei împuţinaţi la suflet au alergat cu sârguinţă la jertfele idoleşti; însă cei care erau statornici în credinţă au fugit în munţi şi în pustii, ascunzându-se în peşteri şi în prăpăstiile pământului, temându-se de chinuri şi ferindu-se de spurcăciunile idoleşti. Iar alţii, fiind prinşi, erau duşi cu sila în ziua naşterii împăratului şi în celelalte praznice elineşti urâte lui Dumnezeu, spre a aduce jertfa; dar erau şi mulţi din acei care nu voiau să se supună la porunca cea necurată. Şi era frică mare peste toate popoarele, şi nimeni nu îndrăznea la arătare să se numească iudeu, nici să ţină sâmbăta, nici să taie împrejur pe fiii lor, nici să facă ceva după legea lui Moise, pentru că toţi vedeau înaintea ochilor lor chinurile şi moartea care îi aştepta.

In vremea aceea, două femei evreice au fost pârâte la trimisul împăratului cel chinuitor, cum că pruncii pe care i-au născut, i-au tăiat împrejur, după legea lor. Deci chinuitorul a poruncit să le prindă şi, spânzurându-le pruncii de grumajii lor, să le poarte, spre batjocură, prin cetate; apoi au fost aruncate jos de pe zidurile cetăţii într-o groapă, luându-şi astfel sfârşitul cel mucenicesc împreună cu fiii lor.

Alţii dintre iudei se adunaseră prin peşterile cele din jurul cetăţii, ca să-şi prăznuiască în taină ziua sâmbetei, despre care înştiin-ţându-se tiranul, a poruncit ca pe toţi să-i ardă în foc. După aceasta a fost prins unul din cei mai mari cărturari, cu numele Eleazar şi cu rânduiala preot, bătrân de ani, cu cinstea feţei bine împodobit, înfrumuseţat cu cărunteţile şi cu înţelepciunea cea cu bună credinţă. El era ştiut de toţi ca unul dintre cei dintâi învăţători de lege în Ierusalim, fiind unul din cei şaptezeci şi doi de tâlcuitori, care a tălmăcit cărţile evreieşti în limba elinească, după porunca lui Ptolomeu Filadelful, împăratul Egiptului. Despre pătimirea acestui cinstit bătrân Eleazar se povesteşte astfel în Sfânta Scriptură:

Fiind adus el înaintea păgânului, când îi băgau în gură cu sila carne de porc ca să mănânce, voia mai bine să-şi aleagă moartea cea slăvită şi mucenicească pentru Legea Domnului, decât viaţa cea necinstită şi hulită, întru mânierea lui Dumnezeu. Şi mergea de voie la chinuri, scuipând din gură carnea cea spurcată de care se atinsese şi se dădea pe dânsul pildă celorlalţi evrei temători de Dumnezeu, care aveau să moară pentru Legea Lui, învăţându-i cu fapta, că nu se cade a îndrăzni cineva la păcat, ca să-şi poată feri viaţa de aici, nici să mânie cu fărădelegile sale pe Dumnezeu, pentru această vremelnică viaţă, care este iubită de oameni.

Iar unii din păgâni, arătându-se miloşi faţă de Eleazar pentru cunoştinţa cea de demult cu dânşii, îi aduceau în taină cărnuri, nu de porc, ci de alte animale neoprite de lege, şi-i ziceau la ureche: „Primeşte acestea în locul celor de porc şi mănâncă-le înaintea tuturor, ca şi cum ar fi de porc, ca toţi, văzându-te că mănânci carne, să creadă că mănânci carne de porc, cum porunceşte împăratul, şi aşa vei scăpa de chinuri şi de moarte!” Dar binecunoscătorul şi plăcutul lui Dumnezeu bătrân, îndată a răspuns către dânşii, zicând: „Mai bine îmi este ca îndată să mă arunc în iad, decât să mânii pe Dumnezeul meu prin călcarea Legii Lui celei sfinte; nici nu se cuvine vârstei noastre celei bătrâne să ne făţărnicim spre sminteala tinerilor celor mulţi. Căci dacă tinerii mă vor vedea făcând aceasta, la care voi mă sfătuiţi să fac, vor zice: «Iată, Eleazar la adânci bătrâneţi a lăsat legea părintească şi s-a lipit de păgâni!» Şi aşa aceia, pentru făţărnicia mea, se vor depărta de la Dumnezeul cel adevărat şi vor pieri; deoarece, căutând la mine, vor începe a defăima Legea lui Dumnezeu şi a se abate la păgânătatea elinească, înşelându-se de iubirea vieţii acesteia de puţină vreme; iar eu voi aduce prihană asupra bătrâneţilor mele, făcându-mă pricinuitor pierzării atâtor suflete. Deci chiar de mă voi izbăvi de muncile acestea de la oameni, însă de muncile Atotputernicului Dumnezeu nu voi putea scăpa, nici viu, nici mort. Deci mai bine să mor acum şi să-mi împodobesc bătrâneţile mele prin răbdare bărbătească, iar celor tineri să le las după mine pildă bună, când, cu mărime de suflet şi tărie, voi pătimi pentru cinstitele şi sfintele legi”.

Astfel grăind Sfântul Eleazar, a fost tras spre chinuire; iar aceia care mai înainte se arătau că se milostivesc spre dânsul, s-au schimbat pentru cuvintele lui spre mânie şi iuţime. Deci preotul lui Dumnezeu a fost muncit cu multe chinuri şi bătut cumplit. Şi fiind aproape mort, a suspinat şi a zis către Dumnezeu: „Cel ce toate le ştii şi spre toţi priveşti, Doamne, Tu ştii că, putând să mă izbăvesc de moarte, am suferit de bună voie aceste răni aspre şi am răbdat cu trupul durerile cele grele, însă cu bucurie şi cu dragoste le primesc pe ele, deoarece pătimesc pentru slava sfântului Tău nume”. Aceasta zicând, s-a sfârşit, lăsând pomenirea morţii lui ca pildă de urmat, nu numai celor tineri, ci şi la tot poporul.

Şi se adaugă în cărţile bisericeşti şi aceasta spre pomenirea lui, că după cumplita bătaie, au turnat peste rănile lui oţet iute cu miros greu şi l-au aruncat în foc. Iar el, rugându-se lui Dumnezeu ca sângele şi moartea lui să fie primite pentru tot neamul evreiesc, şi-a dat sufletul său.

După sfârşitul cel mucenicesc al Sfântului Eleazar, au fost prinşi şapte fraţi de neam cinstit, împreună cu maica lor, şi ca unii ce erau de bun neam, au fost trimişi la împărat în Antiohia spre cercetare. Şi au fost siliţi de împăratul să mănânce carne de porc, împotriva legii evreieşti. Iar mâncarea cărnii de porc pentru evrei era în acea vreme semn de depărtare de Domnul Savaot, în care credeau ei, şi dovadă de păgânătate, la care se abăteau evreii cei mici la suflet. Deci aceşti şapte fraţi, fiind ucenicii preotului Eleazar, învăţătorul Ierusalimului, acela care a pătimit mai înainte, şi bine pomenind învăţătura lui, au stat cu mărime de suflet întru buna lor credinţă şi nu s-au supus poruncii împăratului, nevrând să-şi calce legea. De aceea i-au bătut mult cu bice şi cu vine de bou. Despre muncirea şi îndrăzneala lor cea cu bărbăţie înaintea chinuitorului, dumnezeiasca Scriptură povesteşte astfel în cartea a doua a Macabeilor:

Unul din fraţii Macabei, care era mai întâi, a zis către împărat astfel: „Ce voieşti să întrebi şi să înveţi de la noi? Fiindcă suntem gata să murim, decât să călcăm legile cele părinteşti”. Iar împăratul, mâniindu-se, a poruncit să ardă nişte tigăi şi căldări. Acelea fiind înfierbântate degrab, a poruncit ca să-i taie limba celui ce era între dânşii înainte vorbitor la cuvânt, să-i jupoaie pielea de pe trup şi să-i taie marginile mădularelor trupeşti; iar fraţii ceilalţi şi maica lor să privească. Şi după ce i-au tăiat toate mădularele, a poruncit să-l dea focului şi să-l frigă în tigaie, deşi abia mai sufla. Iar aburii înălţân-du-se din tigaie, toţi ceilalţi, împreună cu maica lor, se îndemnau unul pe altul să moară cu bărbăţie, zicând astfel: „Domnul Dumnezeu vede şi cu adevărat se mângâie întru noi, precum a arătat Moise în faţa poporului prin cântarea sa care mărturiseşte, zicând: Şi întru robii Săi se va mângâia”.

Deci cel dintâi murind în acest fel, pe al doilea l-au scos spre batjocură; deci şi acestuia jupuindu-i pielea cu perii de pe cap, l-au întrebat: „Vei mânca carne de porc mai înainte de a fi schingiuite toate mădularele trupului tău?” Iar el, răspunzând în graiul părinţilor săi, a zis: „Nu”. De aceea şi acesta a fost chinuit, ca şi cel dintâi. Iar când era în suflarea cea de pe urmă, a zis: “Tu, preaticălosule, ne pierzi pe noi din viaţa aceasta de acum, iar Impăratul lumii ne va învia întru învierea vieţii veşnice, pe noi, cei omorâţi pentru legile Sale”. După aceasta a fost batjocorit al treilea; şi, cerându-i-se limba, el a scos-o afară îndată şi, întinzându-şi mâinile cu îndrăzneală şi cu bărbăţie, a zis: „Acestea le-am câştigat de la Cer şi pentru legile Lui le defăimez pe ele; şi nădăjduiesc să le iau iarăşi de la Dânsul”. Insuşi împăratul şi cei ce erau cu dânsul se minunau de mărimea de suflet a tânărului, că întru nimic nu socotea chinurile.

Acesta sfârşindu-se, păgânii au luat pe al patrulea şi l-au muncit asemenea. Iar când era aproape de moarte, a zis astfel: „Mai bine fiind ucişi de oameni, să aşteptăm nădejdea cea de la Dumnezeu, ca să fim iar înviaţi de Dânsul. Iar ţie nu-ţi va fie înviere spre viaţă!” După aceasta au adus pe al cincilea şi l-au muncit şi pe el. Acela, căutând spre împărat, a zis: „Având stăpânire peste oameni, fiind muritor, faci ceea ce voieşti, însă să nu socoteşti că neamul nostru este părăsit de Dumnezeu. Tu să mai aştepţi şi vei vedea stăpânirea Lui cea mare, cum te va munci pe tine şi seminţia ta”. După aceasta au adus pe al şaselea şi acela, fiind aproape să moară, a zis: „Nu te înşela în zadar, pentru că noi pătimim acestea pentru că am greşit Dumnezeului nostru; iar tu să nu socoteşti că eşti nevinovat, începând a te lupta cu Dumnezeu”.

Iar maica cea fără de măsură minunată şi vrednică de buna pomenire, văzând pe cei şapte fii pierind într-o singură zi, răbda cu bărbăţie, pentru nădejdea în Domnul şi îndemna pe fiecare din ei în graiul părinţilor săi, fiind plină de vitejească înţelepciune. Deci, întărind gândul femeiesc cu sufletul bărbătesc, zicea către dânşii: „Nu ştiu cum v-aţi arătat în pântecele meu, pentru că nu v-am dat eu duh şi viaţă, nici n-am alcătuit mădularele fiecăruia. Ci Făcătorul lumii, care a zidit neamul omenesc şi a dat viaţă tuturor, vă va da iarăşi duh şi viaţă cu mila sa, căci acum vă defăimaţi pe voi singuri pentru legile Lui”.

Iar lui Antioh părându-i că este defăimat şi trecând cu vederea glasul de ocară, cel mai tânăr fiind încă viu, îl sfătuia nu numai cu cuvintele, dar îl întărea şi cu jurământ, că-l va face prietenul lui şi-i va încredinţa averi, făcându-l bogat şi fericit, dacă se va depărta de la legile părinteşti. Iar tânărul neluând aminte nicidecum la acestea, împăratul a chemat-o pe maica sa şi a îndemnat-o să-i fie tânărului sfătuitoare spre scăpare. Şi stăruind el mult, ea a făgăduit că va sfătui pe fiul său; şi plecându-se către dânsul, a râs de cumplitul chinuitor şi a zis în graiul părinţilor săi: „Fiule, miluieşte-mă pe mine, care nouă luni te-am purtat în pântece, te-am hrănit cu lapte trei ani, te-am crescut, te-am adus la această vârstă şi ţi-am suferit durerile creşterii. Rogu-te, fiule, să cauţi spre cer şi spre pământ şi, văzând toate cele dintr-însele, să cunoşti că Dumnezeu le-a făcut pe acestea din cele ce nu erau, şi neamul omenesc aşa s-a făcut. Să nu te temi de acest sfâşietor de carne, ci, fiind vrednic fraţilor tăi, să primeşti moartea, ca să te primesc în ziua milostivirii împreună cu fraţii tăi!”

Ea grăind acestea, tânărul a zis: „Pe cine aşteptaţi? Nu voi asculta porunca împăratului, ci voi asculta porunca Legii date părinţilor noştri prin Moise; iar tu, fiind aflător de toate răutăţile asupra iudeilor, nu vei scăpa de urgia lui Dumnezeu, pentru că noi le pătimim acestea pentru păcatele noastre! Iar dacă Domnul nostru Cel viu S-a mâniat puţin spre înfricoşare şi învăţătură, apoi iarăşi Se va împăca cu robii Săi. Iar tu, nelegiuitule şi spurcatule mai mult decât toţi oamenii, nu te înălţa în zadar, îngâmfându-te prin nădejdea cea deşartă şi înălţându-ţi mâna asupra robilor Lui cereşti, pentru că n-ai scăpat încă de judecata Atotţiitorului şi Atotvăzătorului Dumnezeu; căci fraţii noştri, răbdând puţine dureri după Legea lui Dumnezeu, au câştigat viaţa cea veşnică; iar tu, cu judecata lui Dumnezeu, vei lua pedeapsa cea dreaptă, după mândria ta. Iar eu îmi dau sufletul şi trupul pentru legile părinteşti, precum şi-au dat şi fraţii mei, chemând pe Dumnezeu, ca degrab să fie milostiv asupra lui Israel; iar tu, cu muncirea şi cu bătaia, vei mărturisi că numai Unul este Dumnezeu. La mine şi la fraţii mei va înceta mânia Atotţiitorului, cea adusă cu dreptate asupra a tot neamul nostru”.

Atunci împăratul, aprinzându-se de mânie asupra lui mai cumplit decât asupra celorlalţi, suferea ocărârea cu amar. Deci şi acesta a fost ucis şi s-a mutat curat din viaţă, nădăjduind spre Domnul.

Văzând aceasta fericita maică, al cărei nume era Solomonia, s-a umplut de veselie negrăită, că şi-a trimis fără prihană înaintea lui Dumnezeu pe cei şapte fii ai săi. Şi stând deasupra trupurilor lor, şi-a întins mâinile în sus şi, rugându-se cu lacrimi fierbinţi, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Astfel s-a sfârşit maica cu fiii săi, punându-şi sufletele pentru legea Atotţiitorului Dumnezeu.

Apoi Dumnezeu s-a milostivit spre neamul evreiesc pentru vărsarea sângelui robilor săi; căci a ridicat între evrei pe un bărbat viteaz, din neamul preoţesc, cu numele Iuda Macabeul. Acela, cu puterea cea de oaste s-a împotrivit bărbăteşte păgânului împărat Antioh şi, biruindu-l, a izgonit pe voievozii lui şi a ucis pe mulţi din cei ce se abătuseră la păgânătatea elinească. El a curăţit templul Ierusalimului de spurcăciunile idoleşti, precum povestesc pe larg cărţile Macabeilor. Iar Antioh, fiind pedepsit cu dreapta judecată a lui Dumnezeu, încă din această viaţă de acum a început a pătimi muncile cele cumplite, fiind lovit înăuntru de o rană netămăduită. Şi fierbeau viermii înăuntrul lui şi ieşea din trupul său o duhoare nesuferită. Atunci ticălosul acela, chiar şi nevrând, după proorocia mucenicului celui mai tânăr, a mărturisit pe Dumnezeul lui Israel, pe care mai înainte Il hulea, şi a început a căuta pe Cel pe Care-l prigonea; dar n-a câştigat milă de la Dumnezeu, căci el n-a făcut milă oamenilor. Şi n-a aflat loc de pocăinţă şi cel rău a pierit rău, cu sunet. Iar Atotputernicul Dumnezeu era proslăvit atunci şi acum se proslăveşte de toate neamurile şi de-a pururea va fi proslăvit întru toţi vecii. Amin.

Notă. Numele acestor sfinţi mucenici, fraţi după trup, nu s-au pus înăuntrul istoriei acesteia pentru pătimirea lor; pe de o parte pentru că în dumnezeiasca Scriptură a cărţii Macabeilor nu sunt puse, iar pe de altă parte, pentru că la alţi povestitori se află numele acestora nepotrivite. în Prolog şi în Sinaxarul lunilor se numesc aşa: Avim, Antonin, Gurie, Eleazar, Evseon, Alim şi Marcel. Iar vrednicul de credinţă povestitor evreiesc al faptelor celor mai vechi, precum şi scriitorul pe larg al pătimirii acestor sfinţi mucenici, Iosif iudeul, care a vieţuit în zilele lui Vespasian, împăratul Romei, scrie astfel numele lor: cel dintâi, Macabeu; al doilea, Aver; al treilea, Mahir; al patrulea, Iuda; al cincilea, Ahas; al şaselea, Aret, şi al şaptelea, Iacov. Şi mai vrednică de credinţă este povestirea acestuia, decât cea scrisă în Prolog şi în Sinaxare, de vreme ce în acelea se află oarecare nume care nu sunt evreieşti, ci elineşti, precum Antonin şi Marcel, cu care nu se cădea atunci evreilor ierusalimiteni să se numească. Iar de vreme ce s-a aflat această nepotrivire a numelor, de aceea n-am vorbit despre ele, căci singur Dumnezeu le ştie mai bine, ca Cel ce le-a scris la ceruri în cartea vieţii; iar nouă ne ajunge să ne folosim din bărbăteasca lor pătimire pentru Legea lui Dumnezeu.

Sfinții nouă mucenici din Perga Pamfiliei (III)

Sfinţii nouă mucenici au trăit în vremea împărăţiei lui Diocle-ţian şi a ighemonului Flavian, în Perga Pamfiliei, fiind creştinaţi de moşii lor. Mineon era teslar, iar ceilalţi plugari. Având toţi un gând şi sfătuindu-se bun sfat, s-au dus la lupta muceniciei, socotind toate ale lumii deşarte, pentru Hristos. Şi sosind la capiştea Artemidei, într-o noapte au stricat toţi idolii câţi au găsit acolo.

Apoi fiind prinşi şi aduşi la întrebare înaintea ighemonului, au fost rău bătuţi, arşi pe coaste şi strujiţi cu unghii de fier până la oase, arzându-li-se subţiorii cu făclii, apoi, scoţându-li-se ochii cu ţepuşe, au fost băgaţi în temniţă, poruncind tiranul să nu le dea nici de mâncare, nici de băut, nici altă căutare să aibă. De aceea, peste puţină vreme, au fost daţi la fiare ca să-i mănânce, care, venind cu blândeţe la ei, nu le-au făcut nimic.

Mirându-se toţi de aceasta şi strigând: „Mare este Dumnezeul creştinilor”, îndată s-au pogorât din cer tunete şi fulgere cu ploi grele, amestecate cu grindină. Apoi s-a auzit un glas dumnezeiesc, care i-a chemat pe sfinţi, iar ei, auzind, s-au bucurat. Atunci ighemonul a poruncit să li se taie capetele şi aşa au primit cununa muceniciei. Numele acestora sunt: Leontie, Atie, Alexandru, Chindeu, Mnisitei, Chiriac, Mineon, Catun şi Evclei.

Rugăciunea de Luni

O, Veșnice Dumnezeule, Doamne Iisuse Hristoase, cu adancă și mare smerenie a inimii mele, cunosc și mărturisesc că gresesc in toate zilele, dumnezeieștii tale dragoste. Pentru acesta astazi, ca este luni și începutul săptămânii, cer să-mi lași toate păcatele și să mi le ierti, rugându-mă cu smerenie milostivirii Tale, celei mari, să-mi dai har, ca sa pun început bun, să port grijă și să ostenesc pentru sufletul meu, pentru care ai petrecut atatea osteneli și ispite la Sfânta Ta răstignire, ca să mântuiești zidirea Ta.

Și te rog, Dumnezeul meu și Ziditorul meu, să mă îndreptezi de astăzi înainte spre bine, pâna la sfârșitul vieții mele, întru cinstea și mărirea împărației Tale și pentru mântuirea mea.

O, Doamne! Astazi îți dau sufletul și trupul meu și vointa mea, rugându-Te să fie voia Ta în mine precum îți place. Dă-mi îngaduiala să pot răbda și mă pedepseste aici întru acesta lume, dupa mila Ta, iar nu în cealalta viața.

Și iartă pe cei vii și pe cei morți după rugăciunile Sfintei Tale Biserici și mă învrednicește pe mine și pe ceilalți să ne bucurăm de mărirea ta în Rai. La acesta pun mijlocitor pe Sfinții Tăi îngeri, către care zic:
O, cerești slujitori și slugi ale lui Dumnezeu! păzitori ai oamenilor și vrajmași ai duhurilor rele, ma închin vouă, fericite duhuri, și mă bucur de marirea voastră, căci pururea stați neadormiți întru voințele Dumnezeului nostru cu multă grijă și credința; voi pururea căutați și nu dormiți, pururea slujiți și nu osteniți, pururea luptați și pururea biruiți și nu este alta grija voastră, făra numai să departați pe cel rău de la zidirea lui Dumnezeu.
O, binecuvântați păzitori ai oamenilor! mă închin vouă și vă mulțumesc pentru ajutorul cel de toate zilele ce ne dați, pentru povățuirea ce ne faceți, pentru darul ce-l cereți adesea de la Dumnezeu pentru noi și deosebi vă binecuvântez pentru grija ce aveți de mine, nevrednicul și păcătosul. O, Sfinte îngere, păzitorul sufletului meu, și voi Sfinților Arhangheli Mihaile și Gavrile, nu vă scârbiți de mine, nici mă lăsati pustiu, ci mă paziți ziua si noaptea până îmi voi da cu pocăința sufletul în mâinile lui Dumnezeu, Ziditorul meu, măcar ca eu nu va ascult, nici primesc luminările și povățuirile ce îmi faceți pentru folosul meu.

Înca vă rog să aveți grija sufletului meu și să opriți puterea vrăjmașului, pentru ca să nu mai gresesc de acum înaintea Dumnezeului meu; și mă învredniciți să vă vad la moartea mea și să stati împrejurul meu și să duceți în ceruri sufletul meu ca să se închine măririi lui Dumnezeu și sa vada bucuria Sfinților Lui pentru ca să am pricina să va mulțumesc acolo, pentru purtarea de grijă ce ați avut-o pentru mine și să vă spun binele vostru cu glas neîncetat în vecii vecilor.

Amin.

*

Cititi si :

Atentie mare sa nu va pacaleasca stilistii !

Sa nu cadeti cumva in ratacirea stilistilor care umbla disperati acum dupa noi adepti ai sectei lor !!!  Mai multe amanunte mai jos :

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2016/12/17/atentie-mare-sa-nu-cadeti-in-ratacirea-stilista/

IMPORTANT DE STIUT :

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/12/important-de-stiut-hotarirea-sfintului-sinod-de-la-20-noiembrie-1583-catre-toti-crestinii-adevarati-madulare-ale-sfintei-catholice-universale-si-apostolesti-biserici-de-rasarit-a-lui-hristos-di/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/07/7-ianuarie-craciunul-pe-stil-vechi-sau-sf-ioan-pe-stil-nou-cum-e-mai-corect/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/23/cine-trebuie-sa-faca-pogoraminte-la-pacate-oamenii-sau-dumnezeu-sau-unde-duc-pogoramintele-oamen

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/06/12/furi-si-vanzatori-de-cele-sfinte-apostatii-au-taiat-anul-acesta-2-saptamani-din-postul-sf-apostoli-petru-si-pavel-intrand-astfel-sub-anatemele-sf-parinti/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/06/30/cuvint-al-arhiepiscopului-serafim-sobolev-in-sedinta-sinodului-bisericii-ortodoxe-ruse-din-14-iulie-1948-moscova-calendarul-iulian-versus-calendarul-gregorian-papistasesc-pacatele-celor-cu/

Advertisements