Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi din Nicomidia (IV)

 

In zilele împăratului Diocleţian, la anul 282, era un creştin, anume Dorotei, împreună cu soţia sa, care se chema Evsevia. Aceştia, fiindcă erau fără de fii, s-au rugat lui Dumnezeu ca să le dea rod, făgăduind să-I dăruiască Lui pe copilul ce se va naşte. Deci a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor şi au născut un prunc de parte femeiască în ziua de duminică, lucru pentru care au şi numit-o pe pruncă Chiriachi, ce înseamnă duminică. Deci botezând-o, au crescut-o cu învăţătura şi cuvântul Domnului, după Apostolul Pavel, păzind-o pe fecioară curată, fiindcă făgăduiseră a o afierosi lui Dumnezeu.

Iar într-o zi, un păgân bogat, care vieţuia în cetate, auzind lăudându-se frumuseţea şi bunătatea obiceiurilor tinerei fecioare, a hotărât s-o însoţească cu fiul său. Şi spunând el lui Chiriachi de aceasta, ea a mărturisit că este mireasa lui Hristos şi că doreşte să moară în feciorie. In vremea aceea, Diocleţian a ridicat prigoană asupra creştinilor, iar păgânul mâniindu-se, s-a dus şi a pârât la împărat pe Chiriachi şi pe părinţii ei, cum că sunt creştini. Deci tiranul i-a chemat şi i-a întrebat de ce defaima zeii. Dorotei a răspuns cu îndrăzneală că a învăţat de la părinţii săi să nu cinstească decât pe Unul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul şi Care s-a întrupat pentru a noastră mântuire. Atunci împăratul a poruncit să fie biciuit, dar pentru că Dorotei nici sub lovituri nu înceta să batjocorească pe idoli, l-a trimis împreună cu Evsevia la ighemonul Iust, ce se afla în părţile Militinei, în Armenia cea mică. Deci acela i-a pus la chinuri, apoi a poruncit să le taie capetele.

Iar pe Chiriachi, Diocleţian a trimis-o la ginerele său, cezarul Maximian, care se afla în Nicomidia. Acela uimindu-se de frumuseţea fecioarei, i-a făgăduit că o va însoţi cu o rudenie a împăratului, dacă se va închina idolilor. Dar Chiriachi nu s-a plecat deloc, zicând că nimic nu poate să o despartă de Hristos. Atunci Maximian a poruncit să o întindă la pământ şi să o bată cu vine de bou, până va muri. Deci ostaşii au bătut-o până au ostenit şi s-au schimbat între ei de trei ori, dar muceniţa a rămas nesimţitoare la lovituri şi încă mai mult strălucea de har. Pentru aceasta tiranul se mânia asupra ostaşilor ce o chinuiau pe muceniţa, crezând că aceştia nu o lovesc cu toată puterea, din milă faţă de ea. Atunci sfânta a zis către Maximian: „Nu te înşela, Maximiane! Niciodată nu mă vei birui, căci harul lui Dumnezeu îmi este în ajutor!”

Atunci Maximian a trimis pe sfânta la Ilarion, stăpânitorul Bitiniei, care era vestit pentru cruzimea sa faţă de creştini. Acela citind scrisoarea lui Maximian, a ameninţat-o pe muceniţa cu chinuri groaznice, dar Chiriachi i-a răspuns că i-ar fi mai uşor să înmoaie fierul, decât să o supună pe ea. Deci chinuitorul a poruncit să o spânzure de păr şi să o ardă cu torţe, dar ea a rămas nepăsătoare, ca şi cum ar fi fost fără de trup. Iar noaptea următoare, Hristos i s-a arătat în temniţă şi i-a vindecat rănile, făgăduindu-i să o treacă toate încercările cu harul Său.

Deci chinuitorul s-a spăimântat văzând-o vindecată dimineaţa, dar a crezut că zeii au tămăduit-o şi a dus-o în capiştea idolilor. Acolo rugându-se sfânta lui Hristos, s-a făcut cutremur mare, încât s-au zdrobit idolii şi s-au făcut praf. După aceasta, a urmat şi o furtună de vânt, care a împrăştiat praful idolilor, făcându-i pe păgâni să fugă. Doar Ilarion a rămas în capişte blestemând, dar un fulger venit din cer a ars faţa lui, încât a căzut din scaun şi a murit. Atunci a venit un alt stăpânitor, cu numele Apolonie, şi fiind înştiinţat de cele întâmplate, a poruncit să se aprindă un foc mare, ca să fie aruncată sfânta în flăcări. Deci ostaşii încingând un cuptor mare, au aruncat-o pe Chiriachi înăuntru. Dar ea a stat acolo mai multe ceasuri în rugăciune, cu mâinile întinse spre cer, fără să fie arsă deloc. Şi deşi era vară şi senin, a apărut un nor şi s-a făcut o ploaie mare, care a stins focul. A fost aruncată apoi la doi lei sălbatici, dar fiarele, simţind sfinţenia ei, se gudurau ca miei. Şi mulţi păgâni, minunându-se de un lucru ca acesta, au mărturisit pe Hristos şi au fost ucişi. Iar a doua zi, stăpânitorul văzând că nu poate să o înduplece în nici un chip, a stătut la judecată şi a dat asupra sfintei hotărârea să fie ucisă afară din cetate, prin tăierea capului.

Auzind Chiriachi această hotărâre, a cerut vreme să se roage. Deci s-a rugat îndelung, mulţumind lui Hristos care a învrednicit-o să mărturisească numele Său înaintea împăraţilor şi a ighemonilor, şi Care i-a păzit fecioria neîntinată. Atunci s-au arătat nişte îngeri luminoşi veniţi ca să-i primească sufletul pentru a-l duce la Mirele său cel ceresc, iar ea s-a culcat încet la pământ, încredinţându-se în mâinile lui Dumnezeu. Deci când ostaşii au mers aproape de dânsa, vrând să-i taie capul, au văzut-o moartă şi s-au spăimântat. Şi s-a făcut glas dumnezeiesc către dânşii: „Mergeţi, fraţilor, şi propovăduiţi la toţi măririle lui Dumnezeu!” Şi în vreme ce ostaşii s-au întors să spună ighemonului cele văzute, creştinii care se ascundeau de frica păgânilor au luat trupul sfintei şi l-au îngropat într-un loc potrivit, lăudând pe Dumnezeu, cel slăvit întru sfinţii săi.

Cuviosul Toma Maleon (X)

  Cuviosul Toma, din începutul vieţii sale în lume, a fost ostaş mare cu slava; pe de o parte pentru bogăţia sa, iar pe de alta, pentru vitejia ce o avea. El era puternic cu trupul şi viteaz în războaie, şi de multe ori a biruit cetele potrivnicilor. După aceea, iubind pe Hristos, a lăsat lumea cu toată gâlceava ei şi a luat jugul cel uşor al lui Hristos. Deci s-a îmbrăcat în chipul monahicesc, asemănându-se sărăciei şi smereniei Domnului său. Apoi, înconjurând sălaşurile monahiceşti, era povăţuit spre săvârşirea faptelor bune de nevoitorii cei plăcuţi ai lui Dumnezeu întru pustnicie. Iar când a voit să meargă în pustie pentru mai desăvârşită pustnicie şi linişte, un stâlp de foc mergea noaptea înaintea lui şi Sfântul Prooroc Ilie i se arăta, povăţuindu-l în adâncurile pustiei. De nişte călăuzitori ca aceştia a fost îndreptat ca spre alt Carmel, spre muntele Malein, unde vieţuia pentru Dumnezeu şi se învrednicea de dumnezeieşti descoperiri şi vedenii.

Astfel, precum mai înainte în lume biruia cu vitejie pe vrăjmaşii cei văzuţi, tot aşa şi după lepădarea de lume, în viaţa cea pustnicească, surpa şi izgonea taberele cele nevăzute ale duhurilor celor rele, cu rugăciunea cea neîncetată, ca şi cu o sabie ascuţită. Dar de vreme ce nu este cu putinţă a se ascunde cetatea deasupra muntelui şi făclia strălucind sus la cer, nici Cuviosul Toma nu a fost tăinuit în muntele cel pustiu, în care a răsărit ca o stea luminoasă şi a strălucit cele pământeşti, prin sfinţenia sa. Deci, fiind aflat de oameni, s-a făcut lumină celor întunecaţi şi liman celor ce alergau la dânsul; pentru că, luând de la Dumnezeu puterea facerii de minuni şi darul cel tămăduitor, vindeca cu minune toate bolile. Orbilor le dădea vederea, şchiopilor, buna umblare şi chiar scotea izvor de apă cu rugăciunea. Dar nu numai în viaţa sa a făcut multe minuni, ci şi după mutarea sa către Dumnezeu se săvârşeau minuni la cinstitele lui moaşte; pentru că de toate neputinţele şi bolile cele netămăduite se dădeau grabnice vindecări mai presus de fire celor ce veneau şi se închinau cu credinţă, iar duhurile cele necurate se izgoneau din oameni, cu rugăciunile lui cele sfinte şi cu darul lui Hristos, Dumnezeul nostru. Amin.

Sfinții Mucenici Epictet preotul și Astion Monahul (290)

Acesti doi sfinti martiri erau originari din Asia Mica, probabil dintr-un oras al Frigiei. Epictet s-a nascut din parinti crestini si a invatat de mic carte, fiind foarte ravnitor pentru cunoasterea Sfintei Evanghelii. Apoi, dorind sa slujeasca toata viata lui Hristos, a parasit casa parintilor sai si s-a facut calugar in una din manastirile Frigiei.

Pentru sfintenia vietii sale, fericitul Epictet s-a invrednicit de darul preotiei si a devenit un neobosit propovaduitor al Evangheliei lui Hristos in patria sa, convertind la crestinism si botezand in numele Preasfintei Treimi multi locuitori frigieni. Printre cei convertiti a fost si un tanar ales, anume Astion, fiul unui magistrat numit Alexandru. Urmand dascalului si parintelui sau duhovnicesc, fericitul Astion a luat jugul cel bun al lui Hristos, facandu-se calugar, probabil, in aceeasi manastire, asa cum marturisesc actele martirice.

Datorita persecutiei lui Diocletian (284-305), in jurul anului 290, fericitii Epictet preotul si Astion monahul si-au parasit patria lor si, ravnind sa marturiseasca pe Hristos, s-au stabilit in Scitia Mica (Dobrogea), in orasul Halmyris (Almiridensis), numit si Salmorus, situat pe bratul de sud al Dunarii. Aici au propovaduit cu mult curaj Evanghelia lui Hristos, convertind la crestinism un mare numar de pagani.

Auzind de aceasta, guvernatorul Latronianus a dat porunca sa inchida in temnita la Halmyris pe fericitii marturisitori Epictet preotul si Astion monahul, chinuindu-i cumplit pentru a se lepada de Hristos. Vazand insa barbatia si taria credintei lor, guvernatorul a poruncit sa li se taie capetele de catre Vigilantius, unul din judecatorii celor doi martiri. Martiriul Sfintilor Epictet si Astion a avut loc la Halmyris, intr-o zi de 8 iulie, cand li se face pomenirea in intreaga Biserica crestina in fiecare an. In “Acta Sanctorum Julii”, t. II (29), Parisiis et Romae, 1867, p. 540-551, ca si in celelalte acte martirice, sunt numiti “De Sanctis Epicteto presbytero et Astione monacho martyribus Almiridensibus (Halmyris) in Scythia”.

Parintii tanarului mucenic Astion monahul, Alexandru si Marcelina, pornind in cautarea fiului lor, au ajuns pana la Halmyris. Aici, auzind de mucenicia Sfantului Astion, au fost convertiti la credinta in adevaratul Dumnezeu de preotul Bonosus, fiind botezati de episcopul de Tomis, Evanghelicus, in a paisprezecea zi de la mucenicia Sfintilor Epictet si Astion.

Cuviosul Acachie din Sinai (VI)

Acest cuvios Acachie, a cărui viaţă o mărturiseşte Sfântul Ioan Scărarul, ca pildă de ascultare – în cuvântul al patrulea cel pentru ascultare -, din tânără vârstă lepădându-se de lume, a alergat la o mănăstire, din Asia. Îmbrăcându-se în chipul monahicesc, petrecea viaţa pustnicească, simplu fiind, dar înţelept. Şi era în acea mănăstire un bătrân trândav şi foarte mânios.

Acesta, nu se ştie cum – zice Sfântul Ioan Scărarul – a luat de ucenic pe pururea pomenitul şi de un nume cu nerăutatea, adică Acachie, pilda ascultătorilor şi împreună pătimitor cu mucenicii, care suferea grele pătimiri de la acest bătrân, de necrezut multora. Căci nu numai cu ocări şi cu necinstiri îl asuprea pe dânsul, ci şi cu bătăi şi cu răni îl chinuia. Iar răbdarea lui era fără de margini.

Deci văzându-l pe dânsul un stareţ, potrivit povestirii Sfântului Ioan Scărarul, l-a adus pildă şi dovadă de faptă bună a ascultării, în cuvântul său. Văzându-l în fiecare zi, ca un rob cumpărat, cele mai grozave rele pătimind, de multe ori zicea către dânsul: „Ce este, frate Acachie? Cum te afli astăzi? Câştigat-ai vreo cunună?”. Iar el îndată îi arăta uneori ochiul învineţit, iar alteori grumazul sau capul rănit.

Deci, cunoscând stareţul că răbdarea lui nu este dobitocească şi fără de socoteală, zicea către dânsul: „Bine, bine, frate, rabdă cu bucurie şi te vei folosi”.

Deci, petrecea sub învăţătura bătrânului aceluia nemilostiv, răbdând unele ca acestea, nu un an, nici doi, nici trei, ci nouă ani – fiindcă el ajunsese acum întru măsura faptelor bune, hotărâte de Cel ce ştie inimile şi rărunchii tuturor , s-a dus către Domnul, ca să ia de la El cununa răbdării şi a muceniciei, şi ca un mucenic să se odihnească.

Îngropat fiind în cimitirul părinţilor, bătrânul Sfântului Acachie, după cinci zile s-a dus la stareţ şi a zis către el: „Părinte, fratele Acachie a murit”. Iar stareţul, auzind, a zis către dânsul: „Crede-mă, bătrânule, eu nu cred că a murit fratele Acachie”. Iar el a zis a doua oară: „Dacă nu mă crezi, vino şi vezi”.

Deci s-a sculat stareţul degrabă şi au venit la cimitir amândoi, împreună cu bătrânul fericitului nevoitor. Apoi, ajungând la mormânt, a strigat cinstitul stareţ, ca şi către un viu, către cel ce cu adevărat şi după adormire era viu, şi a zis: „Frate Acachie, ai murit?”. Iar ascultătorul cel bine cunoscător, şi după moarte arătând ascultare, a răspuns către marele stareţ, zicând: „N-am murit, părinte! Cum este cu putinţă să moară omul care este săvârşitor al ascultării?”.

Atunci bătrânul, cel ce fusese mai înainte stareţ al Sfântului Acachie, auzind aceste cuvinte ale celui ce şi după moarte era ascultător, înfricoşându-se, a căzut pe faţa sa cu lacrimi şi, cerând de la egumenul lavrei o chilie aproape de mormântul sfântului său ucenic, cu întreagă înţelepciune a petrecut cealaltă parte din viaţă, zicând către părinţi „ucidere am făcut!”.

Deci, dumnezeiescul Acachie, întru nevoinţe ca acestea petrecându-şi viaţa, s-a mutat cu fericire din viaţa cea vremelnică, a luptelor şi a nevoinţelor, la cea veşnică, în care sunt învistierite bunătăţile. Iar cinstitul lui trup, păzindu-se mai presus de fireasca descompunere şi putrezire, cu dumnezeiască putere a rămas întreg.

Odată, sosind vremea secerişului, monahii care locuiau în acea mănăstire, având obicei să iasă la seceriş ca să-şi câştige pâinea cea de peste an, au lăsat doi din fraţi în mănăstire, unul bolnav, iar altul spre păzirea mănăstirii.

S-a întâmplat însă ca, puţin după plecarea lor, să moară cel bolnav. Iar celălalt, fiind singur şi nefiind harnic spre îngroparea fratelui, văzând mormântul minunatului Acachie bun de a îngropa şi trupul fratelui celui ce murise, şi socotind că Sfântul Acachie, cum a fost ascultător în viaţă, aşa va fi şi după moarte, a deschis mormântul lui şi a pus peste trupul sfântului trupul fratelui celui mort.

Mergând a doua zi la cimitir, a aflat trupul fratelui, pe care îl pusese împreună cu sfântul, lepădat afară. Deci el, luându-l, l-a pus iarăşi în mormântul sfântului. Iar după ce iarăşi l-a pus, în acelaşi chip l-a aflat afară.

A doua zi, se judeca cu sfântul şi zicea către dânsul: „Eu am auzit de tine, Sfinte Acachie, că tu, ca nimeni altul, ai iubit ascultarea, răni şi bătăi de tot felul răbdând pentru dânsa. Dar acum văd că te-ai făcut neascultător, mândru şi neiubitor de fraţi. Căci mă vezi că sunt slab, neputincios şi singur, şi nu pot să sap altă groapă şi tu nu voieşti atâta lucru să mă ajuţi, ca să primeşti pe fratele, ci îl lepezi? Deci, ori lasă-l pe dânsul să zacă împreună cu tine, ori dacă iarăşi vei face aceasta şi nu vei primi, atunci nu te voi mai suferi pe tine, ci te voi scoate din mormânt şi te voi lepăda afară, ca pe un nesupus, iar trupul fratelui îl voi pune în locul tău”.

Deci, punându-l pe el iarăşi în mormântul sfântului, s-a dus. Venind a doua zi la mormânt, a aflat pe fratele cel pus de dânsul zăcând în mormântul sfântului, iar pe sfânt nu l-a aflat. Şi de atunci până acum se vede mormântul deşert, având numirea: mormântul Sfântului Acachie.

Aşa preamăreşte Dumnezeu în cer şi pe pământ pe cei ce-L preamăresc pe El aici pe pământ!

Cuvioasa Eufrosina, în lume Evdochia, cneaghină de Moscova (1407)

Icoana Maicii Domnului din Vlaherna “Odighitria”

Sfântul Mucenic Peregrin și cei dimpreună cu el Luchian, Pombie, Isihie, Papia, Saturnin şi Ghermano (II)

   Sfinţii Mucenici Peregrin, Luchian, Pombie, Isihie, Papia, Saturnin şi Ghermano erau din Italia. Din pricina prigoanei ce se făcea de Traian, au venit la Dirahia, unde, văzând pe Sfântul episcop Astie spânzurat pe cruce, şi fericindu-l, au fost prinşi de ostaşi. Mărturisind că sunt creştini, au fost aruncaţi în Marea Adriatică, din porunca antipatului Agricolae. Şi aşa au luat cununa muceniciei.

Iar moaştele lor, scoţându-le marea afară, le-a ascuns în nisip. După ce au trecut 70 de ani, s-au arătat episcopului Alexandriei, care, luându-le, le-a îngropat cu cinste, făcând deasupra lor o biserică.

Rugăciunea de joi

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor, şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: ‘Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sânt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre.’ Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit.

Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tau cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nici o frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt.

Amin.

*

Cititi si :

Atentie mare sa nu va pacaleasca stilistii !

Sa nu cadeti cumva in ratacirea stilistilor care umbla disperati acum dupa noi adepti ai sectei lor !!!  Mai multe amanunte mai jos :

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2016/12/17/atentie-mare-sa-nu-cadeti-in-ratacirea-stilista/

IMPORTANT DE STIUT :

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/12/important-de-stiut-hotarirea-sfintului-sinod-de-la-20-noiembrie-1583-catre-toti-crestinii-adevarati-madulare-ale-sfintei-catholice-universale-si-apostolesti-biserici-de-rasarit-a-lui-hristos-di/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/07/7-ianuarie-craciunul-pe-stil-vechi-sau-sf-ioan-pe-stil-nou-cum-e-mai-corect/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/23/cine-trebuie-sa-faca-pogoraminte-la-pacate-oamenii-sau-dumnezeu-sau-unde-duc-pogoramintele-oamen

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/06/12/furi-si-vanzatori-de-cele-sfinte-apostatii-au-taiat-anul-acesta-2-saptamani-din-postul-sf-apostoli-petru-si-pavel-intrand-astfel-sub-anatemele-sf-parinti/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/06/30/cuvint-al-arhiepiscopului-serafim-sobolev-in-sedinta-sinodului-bisericii-ortodoxe-ruse-din-14-iulie-1948-moscova-calendarul-iulian-versus-calendarul-gregorian-papistasesc-pacatele-celor-cu/

Advertisements