Sf Constantin si Elena

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie ! (de trei ori)

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătaţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi ! (de trei ori)

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte (de trei ori)

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Ca a Ta este împărătia , puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Miluieste-ne pre noi Doamne, miluieste-ne pre noi, ca nepricepandu-ne de niciun raspuns, aceasta  rugaciune aducem tie, ca unui Stapan, pacatosii robii tai, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh

Doamne , miluieste-ne pe noi ca intru tine am nadajduit; nu te mania foarte, nici pomeni faradelegile noastre, ci cauta si acum ca un Milostiv si ne izbaveste pre noi de vrajmasii nostri, ca Tu esti Dumnezeul nostru , si noi suntem norodul tau, toti lucrul mainilor tale, si Numele Tau chemam.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Poarta milostivirii deschide-o noua, binecuvantata de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, ca sa nu pierim cei ce nadajduim intru tine, ci sa ne izbavim prin tine din nevoi, ca tu esti Mantuirea neamului Crestinesc.

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm si să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeu nostru.( cu trei inchinaciuni)

Crezul

Cred intru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul,
Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor.
Si intru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Unul-Nascut, Carele din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii.
Lumina din Lumina,
Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, iara nu facut;
Cel de o fiinta cu Tatal, prin Carele toate s-au facut;
Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire
S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara,
Si S-a facut om;
Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat si a patimit si S-a ingropat;
Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi;
Si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui;
Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii,
A caruia imparatie nu va avea sfarsit.
Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata Facatorul,
Carele de la Tatal purcede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit,
Carele a grait prin prooroci.
Intru Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica;
Marturisesc Un Botez, spre iertarea pacatelor;
Astept invierea mortilor;
Si viata veacului ce va sa vie.
Amin!

Si:

Vrednic este cu adevarat, sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururi fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii, si mai slavita fara de asemanare decat serafimii,
care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat
Nascatoare de Dumnezeu te marim.

Doamne miluieste ( de 3 ori )

Psalmul 50

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi, după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu Duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele. Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile-de-tot; atunci vor pune pe altarul tău viţei.

Troparul Sfinţilor Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi Elena, glasul al 8-lea:

Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l, şi ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împăraţi Apostolul Tău, Doamne, împărăteasca cetate în mâinile Tale a pus-o. Pe care păzeşte-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni.

Condacul 1

Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer mai mult decât soarele l-ai văzut şi biruinţa semnului Domnului bine ţi-a descoperit, cu care întrarmându-te pe toţi vrăjmaşii i-ai biruit, acum şi nouă, celor ce ne plecăm genunchii înaintea icoanei tale, Sfinte Împărate Constantin, dă-ne, împreună cu buna ta maică, Împărăteasa Elena, ajutor, celor ce cântăm vouă: Bucuraţi-vă, părinţii creştinilor!

Icosul 1

Ca un înger luminos ai binevestit lumii pe Domnul nostru Iisus Hristos, că este Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu cel adevărat; pentru aceasta cântăm ţie acestea:
Bucură-te, al creştinilor numit de noi tată;
Bucură-te, că singur Domnul Iisus în vis ţie S-a arătat;
Bucură-te, căci cu semnul Sfintei Cruci te-a înarmat;
Bucură-te, că pe Maxenţie, prin puterea cinstitei cruci, l-ai biruit;
Bucură-te, că în Roma cu mare alai ai intrat;
Bucură-te, că romanii cu bucurie împărat al lor te-au pus;
Bucură-te, că în cinstea Domnului Iisus Hristos o cruce de piatră în mijlocul Romei ai pus;
Bucură-te, că pe Sfânta Cruce ai scris: „Iisus Hristos NIKA”, adică, cu acest semn, vei birui;
Bucură-te, că prin puterea Crucii lui Hristos pe toţi vrăjmaşii tăi i-ai biruit;
Bucură-te, căci cu ştirea şi voia lui Dumnezeu, de boala leprei te-ai îmbolnăvit;
Bucură-te, că ţie sfinţii mai-marii apostolilor ţi s-au arătat;
Bucură-te, că prin învăţătura Sfântului Ierarh Silvestru cu toată inima ai crezut în Domnul nostru Iisus Hristos;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 2-lea

Văzându-te singur că eşti lepros cu trupul şi cu sufletul, ai chemat în ajutor pe Dumnezeul creştinilor, iar Dumnezeu, nezăbovind, ţi-a trimis pe Sfinţii Apostoli să te mângâie şi ţi-a spus ce să faci ca să fii sănătos şi, bucurându-te de dumnezeiasca cercetare, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Pe Împărăteasa Elena cea preacinstită, pe maica Împăratului Constantin, cu bucurie să ne adunăm toţi dreptcredincioşii creştini, împreună cu monahii şi monahiile, şi să o lăudăm cu cântări ca acestea:
Bucură-te, că eşti născută din neam împărătesc;
Bucură-te, că eşti maica Sfântului Împărat Constantin;
Bucură-te, că în Iisus Hristos ai crezut;
Bucură-te, că în numele Sfintei Treimi te-ai botezat;
Bucură-te, căci cu sârguinţă şi cu multă evlavie la Ierusalim ai plecat;
Bucură-te, că tu Crucea Domnului mult ai dorit;
Bucură-te, că acolo Crucea cea de viaţă făcătoare ai aflat;
Bucură-te, că Sfintei Cruci tu întâi ai zis: „Bucură-te, lemn fericit”;
Bucură-te, căci cu mare veselie te-ai bucurat când Sfânta Cruce pe cel mort l-a înviat;
Bucură-te, că în Ierusalim biserică mare şi preafrumoasă ai poruncit să se zidească;
Bucură-te, că „Biserica Învierii Domnului Iisus Hristos” ai poruncit să se numească;
Bucură-te, că tu creştinilor ne eşti ca o maică;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!

Condacul al 3-lea

Preacinstită împărăteasă, noi credincioşii, împreună cu clerul şi cu toţi monahii, către tine năzuim în nevoile noastre; fii acum şi nouă, păcătoşilor, grabnică folositoare, ca să cântăm cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Râvnitor fiind la Împărăţia cea de sus, fericite Împărate Constantin, Împăratului şi Stăpânului tuturor cu minte curată crezând, te-ai botezat; pentru aceasta cântăm ţie aşa:
Bucură-te, că în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh te-ai botezat;
Bucură-te, că în timpul botezului mâna Domnului Hristos de tine s-a atins;
Bucură-te, că boala leprei ca nişte solzi de pe tine a căzut;
Bucură-te, că, în haine albe îmbrăcându-te, împărat creştin te-ai numit;
Bucură-te, că tuturor păgânilor a se boteza le-ai poruncit şi creştini să se numească;
Bucură-te, că tu capiştile idolilor ai poruncit să se risipească;
Bucură-te, că sfinte biserici în numele lui Iisus Hristos ai poruncit să se zidească;
Bucură-te, că pe Sfânta maică Elena cu multă cinste şi avere la Ierusalim ai trimis-o;
Bucură-te, între împăraţi cel dintâi creştin;
Bucură-te, că în toată lumea cu botezul tău mare bucurie ai făcut;
Bucură-te, că păgânii, căutând la tine, creştini s-au făcut;
Bucură-te, că şi noi, clerul mirean şi călugăresc, deşi păcătoşi fiind, îţi cântăm laude şi măriri totdeauna;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 4-lea

Pomenirea binecredinciosului Împărat Constantin, ca nişte mir de mult preţ, astăzi a răsărit, căci pe Hristos dorind, pe idoli a defăimat; pentru aceasta, după vrednicie, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ţie, celei după vrednicie şi cu credinţă următoare Cuvântului lui Dumnezeu, Care pentru bună cucernicia ta te-a împodobit cu multă cinste, ca pe o împărăteasă a creştinilor, cu bucurie îţi aducem aceste laude:
Bucură-te, că în Ierusalim optsprezece biserici ai zidit;
Bucură-te, că pe aceste biserici cu toate podoabele le-ai înfrumuseţat;
Bucură-te, că împreună cu fiul tău, Împăratul Constantin, Sfânta Cruce în mâini o ţii;
Bucură-te, că o parte din lemnul Crucii celei de viaţă făcătoare la Constantinopol ai adus-o;
Bucură-te, că şi sfintelor piroane de pe Cruce Domnul Iisus Hristos le-a dat putere vindecătoare, iar tu în mâini le-ai purtat;
Bucură-te, că după botez cu dreaptă credinţă lui Hristos ai slujit;
Bucură-te, că întotdeauna pe săraci ai miluit;
Bucură-te, că tu cu toate faptele bune te-ai împodobit;
Bucură-te, că pentru viaţa ta cea bună pe pământ de multă cinste te-ai învrednicit;
Bucură-te, că toate neamurile creştine ca pe o împărăteasă binecredincioasă te cinstesc;
Bucură-te, că slăbind de osteneli şi de blândeţe, aproape de sfârşitul vieţii ai ajuns;
Bucură-te, că bineplăcând lui Dumnezeu, te-ai mutat din viaţa aceasta la viaţa cea veşnică;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!

Condacul al 5-lea

Cu mare râvnă te-ai străduit, Sfinte Împărate Constantin, să răspândeşti creştinismul în tot imperiul tău, precum şi în toată lumea; drept aceea multe şi drepte hotărâri ai luat pentru a aduce la bun sfârşit acest act creştinesc, precum şi de a curăţi diferitele eresuri ce odată cu creştinismul întemeiat au răsărit ca neghinele în holda dreptei credinţe; pentru aceasta, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu cu dragoste: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Ai adunat, preafericite Împărate Constantin, sobor de părinţi de Dumnezeu purtători şi, printr-înşii, inimile tuturor celor înviforaţi de blestematul eres al lui Arie le-ai întărit să slăvească pe Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; pentru care îţi aducem ţie laudele acestea:
Bucură-te, că soborul cel dintâi al celor trei sute optsprezece sfinţi părinţi cu porunca ta în Niceea s-a adunat;
Bucură-te, că prin lupte mari credinţa cea dreaptă s-a luminat;
Bucură-te, că Arie de la sobor a rămas ruşinat;
Bucură-te, că necredinciosul Arie în veci cu diavolii este băgat în iad;
Bucură-te, că noi creştinii de la tine cu dreapta credinţă suntem luminaţi;
Bucură-te, că pe Domnul nostru Iisus Hristos în toată lumea L-ai propovăduit a fi Fiul lui  Dumnezeu;
Bucură-te, că prin creştinarea ta Crucea Domnului s-a aflat;
Bucură-te, că prin aflarea Sfintei Cruci duşmanii ei se tânguiesc;
Bucură-te, că prin însemnarea cinstitei Cruci diavolii se izgonesc;
Bucură-te, că, împreună cu sfântă maica ta, Crucea Domnului Iisus Hristos în mâini o ţii;
Bucură-te, că o parte din lemnul Crucii adus de sfântă maica ta, Împărăteasa Elena, în sfintele tale mâini ai primit-o;
Bucură-te, că nouă, fraţilor în Hristos, eşti rugător mare către Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 6-lea

Ca şi cu o porfiră te-ai îmbrăcat, mărite, cu milostivirea, şi ca şi cu o hlamidă cu bunele blândeţi te-ai împodobit. Drept aceea, cinstind pomenirea ta, preaslăvim pe Dumnezeu, zicând: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Dar cum vom cânta mai cu vrednicie sau cu ce cuvinte mai potrivite vom lăuda frumuseţea bunătăţilor tale, cinstită Elena, cele câştigate în ceruri, de la Dumnezeu, Cel ce ştie a cinsti pe cei drepţi; pentru aceasta, noi îţi cântăm ţie:
Bucură-te, cea al cărei sfânt suflet cu mare cinste în ceruri de îngeri este suit;
Bucură-te, că în lumina cea preastrălucită pe Dumnezeu ai văzut;
Bucură-te, că lui Dumnezeu-Cuvântul şi preacuratei Maicii Lui, căzând, te-ai închinat;
Bucură-te, că locaşurile cele preafrumoase ale sfinţilor le-ai cercetat;
Bucură-te, că şi frumuseţile raiului toate ţi le-a arătat;
Bucură-te, că de cele pe care ochiul omenesc nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit acum tu, luminată, te îndulceşti de ele;
Bucură-te, că întru Împărăţia cerurilor te-ai sălăşluit;
Bucură-te, împărăteasă, căci cu Împărăteasa cerurilor împreună eşti petrecătoare;
Bucură-te, că împreună cu arhanghelii eşti vorbitoare;
Bucură-te, că împreună cu îngerii cânţi lui Dumnezeu cântare;
Bucură-te, că şi noi nevrednicii îţi cântăm cântare veselitoare;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!

Condacul al 7-lea

Şi după deprinderi şi după ale tale fapte bune ai fost iubitoare de Dumnezeu şi vrednică de minuni, fericită Împărăteasă Elena; pentru aceasta cu credinţă şi cu evlavie mare noi, cei ce suntem luminaţi prin harul lui Dumnezeu, cântare veselitoare cântăm: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Popor al lui Dumnezeu ai făcut, prin dumnezeiescul Duh, pe poporul cel vechi al iudeilor şi al păgânilor, cu baia botezului luminându-i; pentru aceasta te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că, întocmai cu apostolii, de la Dumnezeu eşti cinstit;
Bucură-te, căci cât ai trăit multe milostenii şi faceri de bine ai făcut;
Bucură-te, că, după multe osteneli, nevoinţe şi griji, la fericit sfârşit ai ajuns;
Bucură-te, că, după puţină boală, ai adormit şi sufletul de trup s-a despărţit, zburând la cer;
Bucură-te, că arhanghelii cu frumoase cântări îngereşti la ceruri te-au suit;
Bucură-te, că scaunului Sfintei Treimi te-ai închinat;
Bucură-te, că Sfinţii Apostoli înaintea lui Dumnezeu te-au lăudat;
Bucură-te, că sfinţii mucenici şi cuvioşii şi toţi drepţii cu cinste ţi-au ieşit înainte;
Bucură-te, că bunătăţile raiului le moşteneşti acum şi în vecii nesfârşiţi;
Bucură-te, că întru Împărăţia cerurilor acum şi totdeauna vieţuieşti;
Bucură-te, că şi noi, împreună cu monahii şi cu pustnicii, toţi într-un glas îţi cântăm aşa:
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 8-lea

Mormântul tău, unde odihneşte sfinţitul şi cinstitul tău trup, Împărate Constantin, raze de dumnezeieşti vindecări izvorăşte celor ce cu credinţă se apropie, iar nouă, celor ce vieţuim în dreapta credinţă, te rugăm ca, împreună cu buna ta maică Elena, să ne dai mână de ajutor, celor ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cât este de luminat sufletul tău, mărită Împărăteasă Elena, lauda femeilor, că acum eşti în ceruri, primind plata ostenelilor; pentru aceasta îţi cântăm aşa:
Bucură-te, aflarea cinstitei Cruci;
Bucură-te, a ei vrednică închinătoare;
Bucură-te, că prin al Crucii ajutor creştinilor ai fost izbăvitoare;
Bucură-te, că prin Cruce te-ai făcut lui Hristos următoare;
Bucură-te, a stăpânirii iadului şi a satanei învingătoare;
Bucură-te, a cereştii măriri moştenitoare în veci;
Bucură-te, a celor greşiţi şi păcătoşi către Dumnezeu mijlocitoare;
Bucură-te, a judecătorilor celor răi bună îndreptătoare;
Bucură-te, a celor din nevoi grabnică ajutătoare;
Bucură-te, de patimile noastre trupeşti şi sufleteşti izbăvitoare;
Bucură-te, a bolnavilor bună tămăduitoare;
Bucură-te, a tuturor binecredincioşilor creştini bună ajutătoare;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!

Condacul al 9-lea

Cu sfinţenie a ta viaţă săvârşindu-ţi, cu sfinţii acum eşti sălăşluită, plină fiind de sfinţenie şi de lumină nespusă; pentru aceasta ne luminezi şi pe noi, cei întunecaţi cu păcatele, ca, luând prin tine iertare, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Pe Împăratul şi Ziditorul tuturor cinstindu-L, Împărate Constantin, ca dar pentru osteneli te-a învrednicit pe tine în ceruri de mare slavă; pentru aceasta îţi cântăm ţie aceste laude:
Bucură-te, că Preacuviosului Paisie singur i-ai spus că eşti cinstit împreună cu sfinţii;
Bucură-te, că, sfânt fiind, te rogi pentru noi către Domnul Dumnezeu;
Bucură-te, că noi păcătoşii avem mare nădejde în rugăciunile tale;
Bucură-te, că noi în nevoi chemăm numele tău şi tu ne auzi;
Bucură-te, că în necazuri ne eşti nouă mare bucurie;
Bucură-te, mărgăritarul nostru cel de mult preţ;
Bucură-te, cel ce eşti pentru noi soare luminos;
Bucură-te, că pe idoli i-ai dat iadului celui întunecos;
Bucură-te, că demonii fug, izgoniţi fiind cu puterea rugăciunii tale;
Bucură-te, că tu eşti lauda cârmuitorilor creştini;
Bucură-te, turnul cel nebiruit al creştinilor ortodocşi;
Bucură-te, al mănăstirilor şi al bisericilor noastre mare apărător;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 10-lea

Din cer ca şi Pavel te-a vânat Hristos Domnul, Sfinte Constantin, învăţându-te ca să-L cinsteşti pe Acesta ca pe Împăratul cel Unul; şi cu adevărat crezând întru El, L-ai cinstit, aducând lumea toată la credinţa Lui, ca să-I cânte neîncetat: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Împărăteasă Elena, sfântă de Domnul Hristos aleasă, milostiveşte-te spre noi şi luminează sufletele noastre cele întunecate cu păcatele, netrecând cu vederea sufletele şi rugăciunile noastre şi primind mulţumirile noastre acestea:
Bucură-te, trandafir preafrumos mirositor al raiului;
Bucură-te, crin alb răsărit în grădina cea de sus a raiului ceresc;
Bucură-te, împărăteasă duhovnicească;
Bucură-te, a dreptei credinţe propovăduitoare;
Bucură-te, a închinării de idoli surpătoare;
Bucură-te, a eresurilor pierzătoare;
Bucură-te, a răutăţilor duşmanilor izgonitoare;
Bucură-te, în nevoile noastre ajutătoare;
Bucură-te, către Dumnezeu a noastră mijlocitoare;
Bucură-te, de bucurii duhovniceşti aducătoare;
Bucură-te, de fapte bune pilduitoare;
Bucură-te, a obştii creştineşti povăţuitoare;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!

Condacul al 11-lea

Acestea zicând, mă liniştesc cu sufletul şi mă bucur; nu mă tem de tot ce vor urzi împotriva mea vrăjmaşii mei, pentru că te am pe tine, Împărăteasă Elena, puternică ajutătoare în toate nevoile; drept aceea împreună cu îngerii preaslăvesc pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Dat-ai, preadulce, Iisuse, binecredinciosului Împărat Constantin, înţelepciunea lui Solomon, blândeţile lui David, dreapta credinţă a apostolilor şi puterea lui Samson asupra vrăjmaşilor; pentru aceasta şi noi îl cinstim cu laude, zicând:
Bucură-te, decât toţi împăraţii mai întâiule şi alesule al lui Dumnezeu;
Bucură-te, că pe Domnul nostru Iisus Hristos ţie Tatăl ţi L-a descoperit;
Bucură-te, că pe Acesta Dumnezeu adevărat L-ai propovăduit;
Bucură-te, luminătorule al cereştii cunoştinţe;
Bucură-te, că prin tine Domnul Iisus Hristos S-a slăvit;
Bucură-te, că prin tine Crucea Domnului Hristos se cinsteşte;
Bucură-te, al luminii celei nemărginite privitorule;
Bucură-te, că prin tine lumea s-a luminat cu dreapta credinţă;
Bucură-te, că prin tine s-a izgonit întunericul relei credinţe;
Bucură-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat cu inima şi luminat cu sufletul;
Bucură-te, că pe noi cei slabi ne întăreşti cu răbdare;
Bucură-te, că de la milostivul Dumnezeu ne mijloceşti nouă mântuire;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 12-lea

Darurile cele preabogate şi mai bune le primeşti acum de la Dumnezeu, Sfinte Împărate Constantin, veselindu-te ca un împărat în ceruri; pentru aceasta şi binecredinciosul domn Brâncoveanu Constantin întru al tău nume a zidit sfinte mănăstiri Domnului, iar noi, bucurându-ne, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Niciodată nu vom înceta a vesti minunile tale; în glas mare vom cânta prăznuirea ta şi după cuviinţă îţi aducem mulţumire pentru toate facerile de bine ce ne faci nouă, Sfântă Împărăteasă Elena, cinstind pomenirea ta cu aceste laude:
Bucură-te, împărăteasă smerită şi preaiubită;
Bucură-te, comoară de bunătăţi nedeşertată;
Bucură-te, a celor ce te roagă cu credinţă ocrotitoare neobosită;
Bucură-te, a vrăjmaşilor sfintelor mănăstiri izbăvitoare;
Bucură-te, că celor ce te cinstesc pe tine le eşti bună mângâietoare;
Bucură-te, că de sus din ceruri priveşti şi le ajuţi celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, că, înaintea Preasfintei Treimi stând, te rogi pentru noi;
Bucură-te, că şi la preacurata Născătoare de Dumnezeu mijloceşti pentru noi;
Bucură-te, că a ta fericire în ceruri în veci nu se sfârşeşte;
Bucură-te, că împreună cu fiul tău, Împăratul Constantin, întru împărăţia lui Dumnezeu te veseleşti;
Bucură-te, a trupurilor noastre de patimi tămăduitoare;
Bucură-te, că sfintele tale rugăciuni sunt pentru noi toţi folositoare;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!

Condacul al 13-lea

Luminători care aţi luminat lumea cu dreapta credinţă voi cu adevărat v-aţi arătat, de Dumnezeu încununaţilor Împăraţi Constantin şi Elena; primiţi acum şi rugăciunile noastre şi le duceţi Împăratului Hristos, pe Care Îl slăvim ca pe Unul ce v-a încununat pe voi, cântându-I cu voi şi cu toate oştile cereşti: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice Icosul întâi: Ca un înger luminos…, Condacul întâi: Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer…,

Icosul 1

Ca un înger luminos ai binevestit lumii pe Domnul nostru Iisus Hristos, că este Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu cel adevărat; pentru aceasta cântăm ţie acestea:
Bucură-te, al creştinilor numit de noi tată;
Bucură-te, că singur Domnul Iisus în vis ţie S-a arătat;
Bucură-te, căci cu semnul Sfintei Cruci te-a înarmat;
Bucură-te, că pe Maxenţie, prin puterea cinstitei cruci, l-ai biruit;
Bucură-te, că în Roma cu mare alai ai intrat;
Bucură-te, că romanii cu bucurie împărat al lor te-au pus;
Bucură-te, că în cinstea Domnului Iisus Hristos o cruce de piatră în mijlocul Romei ai pus;
Bucură-te, că pe Sfânta Cruce ai scris: „Iisus Hristos NIKA”, adică, cu acest semn, vei birui;
Bucură-te, că prin puterea Crucii lui Hristos pe toţi vrăjmaşii tăi i-ai biruit;
Bucură-te, căci cu ştirea şi voia lui Dumnezeu, de boala leprei te-ai îmbolnăvit;
Bucură-te, că ţie sfinţii mai-marii apostolilor ţi s-au arătat;
Bucură-te, că prin învăţătura Sfântului Ierarh Silvestru cu toată inima ai crezut în Domnul nostru Iisus Hristos;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul 1

Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer mai mult decât soarele l-ai văzut şi biruinţa semnului Domnului bine ţi-a descoperit, cu care întrarmându-te pe toţi vrăjmaşii i-ai biruit, acum şi nouă, celor ce ne plecăm genunchii înaintea icoanei tale, Sfinte Împărate Constantin, dă-ne, împreună cu buna ta maică, Împărăteasa Elena, ajutor, celor ce cântăm vouă: Bucuraţi-vă, părinţii creştinilor!

şi se citesc aceste rugăciuni:

Rugăciunea întâi către Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, după Dumnezeu şi Maica Domnului, voi sunteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri; voi ne sunteţi nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi. Voi sfintelor mănăstiri şi biserici le sunteţi păzitori; pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetaţi a ne ajuta nouă neputincioşilor, ci mijlociţi la Dumnezeu şi la preacurata Lui Maică şi pururea Fecioară Maria, ca şi pe noi să ne păzească fără prihană şi pe toţi să ne întărească în credinţă, până la sfârşitul vieţii, spre mântuirea sufletelor noastre. Amin.

Rugăciunea a doua către Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cei ce sunteţi mai cinstiţi decât toţi împăraţii, aleşii lui Dumnezeu, căzând înaintea voastră, cu lacrimi vă rugăm: Daţi-ne mângâiere şi nouă, celor ce suntem în necazuri; voi sunteţi mijlocitori Sfintei Treimi şi puteţi să ne ajutaţi nouă. Auziţi-ne şi pe noi acum, alungaţi de la noi necazurile şi nevoile ce vin asupra noastră în această vremelnică viaţă şi vindecaţi neputinţele noastre, tămăduiţi bolile noastre, potoliţi răutatea noastră, izgoniţi pe vrăjmaşii noştri văzuţi şi nevăzuţi. Daţi-ne nouă ca în pace şi în linişte să trăim; ajutaţi-ne nouă cu sfintele voastre rugăciuni. Pentru mântuirea sufletelor noastre faceţi milă cu noi acum, când cu frică şi cu umilinţă zicem către voi aşa: Bucuraţi-vă, părinţii creştinilor! Amin.

Şi se face otpustul.

Advertisements