Aflarea moaștelor Sfântului Ierarh Alexie, Mitropolitul Moscovei, făcătorul de minuni (1431)

Sfântul Alexie, făcătorul de minuni al Rusiei, a fost de neam boieresc. Părinţii lui se numeau Teodor şi Maria şi erau din părţile Severului, din cetatea Cernigovului. El s-a născut pe vremea marelui cneaz Ioan Daniilovici, care i-a fost naş la Sfântul Botez şi-i puseră numele Elefterie. După ce a venit în cuviincioasa vârstă, părinţii l-au dat la învăţătură şi, fiind el de 12 ani, i s-a întâmplat a umbla prin pustie, unde întindea curse pentru prinderea păsărilor. Apoi, adormind, se auzi către dânsul un glas, zicând: „Alexie, pentru ce te osteneşti în deşert? Iată, te voi face vânător de oameni”. Atunci, deşteptându-se copilul din somn, nu a văzut pe nimeni şi s-a mirat de glasul ce auzise. Din ceasul acela era în mare chibzuire, nepricepând ce sfârşit are să aibă o vedenie ca aceea. Iubind pe Dumnezeu din tinereţe, cuviosul a lăsat pe părinţii săi şi căsătoria.

Apoi, dorind să slujească Stăpânului Hristos, s-a dus în Mănăstirea Sfintei dumnezeieştii Arătări (Boboteaza), din cetatea Moscova, şi s-a tuns în chipul monahicesc de egumenul Ştefan, fratele făcătorului de minuni Serghie. La tundere, îi puseră numele Alexie, cum s-a spus mai sus, când a avut vedenia visului, zicând către sine glasul acesta: în loc de vânare de păsări, vei vâna oameni. Când s-a tuns avea 20 de ani şi a petrecut în rânduiala monahicească până la 40 de ani, slujind lui Dumnezeu cu post, cu veghere de toată noaptea şi cu neîncetate rugăciuni, încât mulţi se minunau de nevoinţa lui.

Era vestit şi slăvit de toţi pentru viaţa sa îmbunătăţită, şi chiar marele cneaz al Moscovei, Simeon Ioanovici, şi mitropolitul Teognost îl iubeau foarte mult. De aceea, pentru prea multele sale fapte bune, îl puseră episcop în marea cetate Vladimir. Iar după moartea mitropolitului Teognost, marele cneaz Ioan Ioanovici, care luase domnia după fratele său Simeon, a ales cu sobornicească judecată pe Sfântul Alexie şi l-a trimis la Constantinopol spre sfinţire, la Prea Sfinţitul patriarh Filotei. Apoi l-a aşezat mitropolit al Kievului şi a toată Rusia.

Deci, întorcându-se Sfântul Alexie de la Constantinopol şi luând acea mare ocârmuire a Bisericii, a început a se nevoi, adăugând osteneli peste osteneli, încât era la toţi luminător şi chip turmei cu cuvântul, cu viaţa, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa şi curăţia. în acea vreme împărăţea în Sciţia păgânul împărat Verdevir, care-şi ucisese cei 12 fraţi ai săi, fiind cumplit şi foarte nemilostiv, care voia război asupra creştinilor şi toţi se temeau de el. Sfântul Alexie, fiind rugat de marele cneaz Ioan, s-a dus în tabără la Verdevir şi, potolind mânia lui cu blânde cuvinte, a mijlocit pace creştinilor şi s-a întors iarăşi la Moscova, la scaunul său. Căci, din cauza războaielor dese şi a năvălirilor barbare, se mutase acolo scaunul mitropoliei de către Sfântul Petru, mitropolitul Kievului.

După aceasta a ridicat o biserică în numele Domnului nostru Iisus Hristos, adică a Chipului celui nefăcut de mâini. Apoi a aşezat mănăstire şi a alcătuit într-însa viaţă de obşte, încredinţând egumenia lui Andronic, ucenicul Sfântului Serghie, făcătorul de minuni; după aceea a ridicat şi multe alte biserici prin alte cetăţi şi locuri. Deci străbătea despre dânsul cinstea cea mare, nu numai între credincioşi, dar şi între necredincioşii agareni, care nu auziseră de Hristos.

Dar păgânul împărat Amurat, al agarenilor, avea pe împărăteasă oarbă de trei ani şi, auzind de Sfântul Alexie şi de câte face Dumnezeu prin rugăciunea lui, a trimis la marele cneaz Dimitrie Ioanovici şi l-a rugat să trimită la dânsul pe omul lui Dumnezeu, Alexie, ca să se roage pentru împărăteasa lui şi să-i dea vedere, zicând: „De se va tămădui împărăteasa mea prin rugăciunea aceluia, vei avea pace cu mine, iar de nu-l vei trimite, apoi cu sabie şi cu foc îţi voi prăda ţara”. Primind o scrisoare ca aceasta de la acel împărat şi ajungând în cetatea Moscovei, Sfântul Alexie socotea greu lucrul acela, zicând că este mai presus de puterea sa. Însă, rugându-l marele cneaz Dimitrie, a binevoit să meargă în pământul agarenilor; dar mai întâi a făcut rugăciune cu tot clerul în biserica cea mare, sobornicească, a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Săvârşind rugăciunile sale acest mare arhiereu al lui Dumnezeu, s-a aprins o lumânare singură la mormântul Sfântului Petru, făcătorul de minuni, şi priveau toţi. Din această întâmplare Sfântul Alexie a luat încredinţare despre ajutorul lui Dumnezeu care îi gătea calea cea cu bună sporire. Luând o părticică de ceară din lumânarea care se aprinsese de la sine, a făcut o lumânărică şi a pornit pe cale cu sfinţitul cler, punându-şi nădejdea în Dumnezeu cu neîndoire.

Dar mai înainte de a ajunge sfântul în cetatea agarenilor, împărăteasa a văzut în vedenie pe arhiereul lui Dumnezeu, Alexie, venind cu toţi preoţii în veşminte arhiereşti. Deşteptându-se din somn, a poruncit ca îndată să se gătească veşminte de mare preţ arhiereului şi preoţilor, după cum văzuse în vis. Deci, apropiindu-se sfântul, l-a întâmpinat împăratul agarenilor cu mare cinste şi l-a dus în palatele sale. Iar arhiereul lui Dumnezeu, Alexie, începând cântarea, a poruncit să aprindă lumânarea făcută din ceara luată de la lumânarea care se aprinsese singură la mormântul Sfântului Petru şi, după multă rugăciune, a stropit pe împărăteasa cea oarbă cu apă sfinţită şi îndată împărăteasa a văzut bine din ceasul acela. Atunci împăratul cu boierii săi şi cu toţi câţi erau acolo s-au mirat foarte de acea minune preaslăvită şi înălţau laude lui Dumnezeu, apoi, cinstind împăratul pe Sfântul Alexie şi pe cei ce erau cu dânsul, i-a eliberat cu cinste şi cu daruri multe, la ale lor cu pace.

Întorcându-se de acolo, Sfântul Alexie a ridicat o biserică de piatră înăuntrul cetăţii Moscova, în numele Sfântului Arhanghel Mihail, în amintirea cinstitei şi slăvitei lui minuni, ce s-a făcut odată în Hone. Apoi a întemeiat o mănăstire, care până acum se cheamă «Minune» şi a poruncit ca într-acea biserică să-l pună după moartea sa. Încă şi alte multe lucruri de mirare făcând întru slava lui Dumnezeu şi păstorind turma oilor lui Hristos celor bine cuvântătoare, s-a apropiat de fericitul său sfârşit, în adânci bătrâneţi.

Cunoscând plecarea sa către Dumnezeu, a săvârşit slujba cea dumnezeiască şi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine. Apoi, dând pace voievodului şi poporului în sărutarea cea de pe urmă tuturor, s-a dus către Domnul, în anul 6886 (1378 d.Hr.) în 12 zile ale lunii februarie. A petrecut în arhierie 24 de ani, iar vârsta lui era de 85 de ani. Şi-l îngropară cu cinste, în biserica Sfântului Arhanghel Mihail, cea zidită de el în hotarele Bunei Vestiri a Preacuratei Fecioare, Născătoare de Dumnezeu.

După mulţi ani s-au găsit sfintele şi mult tămăduitoarele lui moaşte întregi, iar veşmintele nestricate, ca îmbrăcate de ieri. După aceasta, a fost adus Sfântul Alexie în biserica cea zidită în numele lui, în care şi până acum izvorăsc multe tămăduiri din sfintele lui moaşte, ca din izvor, şi se dă ajutor tuturor celor care cu credinţă cer sfintele lui rugăciuni, cu darul lui Dumnezeu şi al Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

Cuvioșii Zabulon și Suzana, părinții Sfintei Nina (III-IV)

Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei „cea asemeni cu Apostolii”, se pare că era înrudită cu Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Ea s-a născut la sfârşitul secolului al treilea în Capadocia şi provenea dintr-o familie aristocrată. Tatăl ei, Zabulon, era un renumit comandant la curtea imperială din Roma. Mama ei, Suzana, era sora patriarhului Iuvenalie din Ierusalim. Atunci când Nina a împlinit doisprezece ani, părinţii ei au decis să-şi dedice restul vieţii lor lui Dumnezeu, au vândut toată averea şi au împărţit banii săracilor. Zabulon a plecat şi a dispărut în deşertul Iordanului. Suzana a mers la Ierusalim şi a fost rânduită diaconiţă la Sfânta Biserică a Învierii Domnului, pentru a avea grijă de femeile sărace şi bolnave, iar pe Nina a dat-o în grija evlavioasei stareţe Niofora pentru a o creşte.
Sfântul Mucenic Talaleu și cei împreună cu dânsul Alexandu şi Asterie (apr.284)

 

 

Acesta a trăit în zilele împăratului Numerian din Liban; pe tatăl său îl chema Veruchie şi pe maică-sa Romilia. Şi s-a nevoit el de a învăţat meşteşugul doctoricesc şi a fost prins la Azarvon, care este al doilea ţinut al Cilicilor, fiind ascuns într-un măsliniş şi a fost adus înaintea guvernatorului Teodor. Acesta, neputându-l pleca să aducă jertfă la idoli, a poruncit să-i fie pătrunse gleznele şi băgând ştreang prin găuri să fie spânzurat cu capul în jos; dar slugilor părându-li-se că împlinesc porunca, luându-li-se mintea de către puterea dumnezeiască, au sfredelit un trunchi de lemn, ca şi cum ar fi fost sfântul, şi l-au spânzurat. Pentru aceasta însă ei au fost bătuţi, ca şi cum şi-ar fi bătut joc de guvernator.

Iar două din aceste slugi, Alexandru şi Asterie, văzând acea preaslăvită minune, au crezut în Hristos, dar pentru aceasta li s-au tăiat capetele. După aceea sfântul a fost supus la multe chinuri iar la sfârşit, i s-a tăiat capul la Edesa, cetatea egeilor.

 

Sfântul Mucenic Ascalon (apr. 287)

Ighemonul Arian, mergînd din cetatea Ermopol la Atinoi, cetatea Tebaidei, a adus în calea lui pe unul din fraţii cei credincioşi, cu numele Ascalon, pe care văzîndu-l ighemonul, a zis: “Cine este acesta?” Iar unul din sfetnicii ighemonului a zis lui Apolonid: “Întreabă-l pe el”. Apolonid a zis către sfîntul: “Cine eşti tu?” Sfîntul a răspuns: “Sînt creştin!” Zis-a către el ighemonul: “Nu ai auzit de poruncile împărăteşti, trimise prin toate ţările, ca să fie siliţi creştinii să aducă jertfe zeilor?” Sfîntul Ascalon a răspuns: “Am auzit de acele nelegiuite porunci, date spre sminteala multora”. Zis-a ighemonul: “Cum defăimezi pe împăraţi, numind sminteală legile lor cele sfinte şi mîntuitoare?” Zis-a sfîntul: “Fă ce voieşti, deoarece acele legi nu le am ca pe nişte legi, pentru că nu se dau drept şi spre folosul de obşte, ci spre pierzare şi pagubă; căci, ce fel este această lege, ca să zică: “Închină-te idolului!”?”

Zis-a ighemonul: “Au nu-ţi ajunge că ocărăşti pe împăraţi, încă şi pe zei îi numeşti idoli? Mă jur pe ei, că de nu-i vei mărturisi că sînt zei şi de nu le vei aduce jertfe, apoi vei lua muncile cele pregătite, pentru cei neascultători”. Sfîntul a răspuns: “Nu mă tem de îngrozirile tale, ci mă tem a trece cu vederea pe Cel ce a zis: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu-l pot ucide; ci să vă temeţi mai ales, de Cel ce poate să piardă şi trupul şi sufletul în gheena. Deci, se cade a ne teme de Dumnezeu, Cel ce poate să muncească pe om în veci, iar nu de voi, care munciţi numai o parte a omului, adică numai trupul, dar nu în veci, ci puţină vreme”. Ighemonul a zis: “Primeşte sfatul cel bun şi jertfeşte zeilor celor fără de moarte, căci, de nu vei asculta, sînt gata muncile şi muncitorii”. Sfîntul a răspuns: “Să vedem cine dintre noi se va arăta mai tare, ori tu, cu muncile mă vei domoli pe mine, ca să numesc zei pe idoli, ori eu te voi sili pe tine să mărturiseşti pe Domnul meu Iisus Hristos, Care este adevăratul Dumnezeu şi ziditor a toate?”

Deci, ighemonul, mîniindu-se, a poruncit să dezbrace pe mucenic şi să-l spînzure spre muncire, ca să-l bată şi să-l strujească cu unelte de fier. Sfîntul, fiind muncit cu nemilostivire şi trupul lui zdrobindu-se şi căzînd pe pămînt, tăcea, nescoţînd glas de durere. Iar ighemonul i-a zis: “Oare nu s-a muiat inima ta, ca să jertfeşti zeilor?” Iar un ritor, cu numele Vizamon, stînd de faţă, a zis: “Moartea, apropiindu-se de el, l-a făcut să-şi iasă din minte”. Atunci sfîntul, deşteptîndu-se, îndată i-a răspuns, zicînd: “Nici din minte nu mi-am ieşit, nici de Dumnezeu, Ziditorul meu, nu mă depărtez”. Arian a zis: “Oare, iarăşi te împietreşti cu inima? Dar locul acesta, fiind în cale, nu este îndemînatic ca să fii muncit, deci, ajutîndu-ne zeii, vom merge în cetate şi acolo vei lua muncile cele vrednice de nesupunerea ta”. Acestea zicînd, a poruncit ca îndată să dezlege pe mucenic şi să-l ducă înaintea sa.

În cale, aproape de cetate, era un rîu mare ce se numea Nil. Acest rîu l-a trecut Sfîntul Mucenic Ascalon mai înainte, deoarece ighemonul venea încet în urma lor. Cetăţenii, ieşind în întîmpinarea ighemonului pînă la rîu şi, văzînd pe sfînt zăcînd gol pe pămînt, au stat împrejurul lui, de vreme ce el nu putea să şadă de răni. Ei, văzîndu-l astfel, se umileau, fiindu-le jale de el. Apoi, acei cetăţeni, văzînd pe ighemon că ajunge la rîu şi se aşează în luntre, s-au pregătit să-l întîmpine şi să-i ureze de bine, iar sfîntul mucenic cînd a auzit grăind că ighemonul vine cu luntrea, s-a întărit şi s-a sculat de pe pămînt şi, ridicîndu-şi mîinile spre cer, s-a rugat către Domnul, zicînd: “Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, pentru care pătimesc aceste munci şi pentru a cărui dragoste stau gol în priveliştea acestui popor, auzi-mă acum, pentru slava numelui Tău cel sfînt. Întinde mîna Ta cea atotputernică şi ţine în mijlocul rîului luntrea aceea în care şade păgînul judecător, nu-l lăsa să ajungă la malul acesta, pînă ce te va mărturisi că eşti adevăratul Dumnezeu, Ziditorul şi Stăpînul a toate şi înaintea a tot poporul va preamări numele Tău cel Sfînt, pe care îl urăşte”.

Sfîntul, rugîndu-se astfel, deodată luntrea care ducea pe ighemon, a stat pe loc şi nu putea să se mişte din locul acela. Ighemonul Arian, văzînd acest lucru, se mira, aducîndu-şi aminte de cuvintele mucenicului, cu care a făgăduit că-l va sili spre mărturisirea lui Hristos Dumnezeu. Deci, a zis către ai săi: “Ce vi se pare vouă de aceasta, că luntrea nu se mai mişcă; oare nu socotiţi că aceasta este vrăjirea acestui creştin?” Şi a poruncit să aducă altă luntre şi a şezut în ea. Deci, aceea luntre, din care a ieşit ighemonul, îndată a pornit din locul ei, iar aceea în care a şezut, a stat ca pe pămînt uscat, neputînd să se mişte deloc, deşi erau vîslaşi mulţi, pînza întinsă şi vînt în ajutor. Deci, ighemonul a trimis la mucenic, zicînd: “Te-ai temut de muncile cu care te-am îngrozit, de aceea ai făcut cu vrăjile tale să nu pot trece şi să intru în cetate”.

Mucenicul a răspuns trimisului: “Viu este Dumnezeul meu, că nu se va mişca luntrea în care este Arian, pînă nu va mărturisi numele Domnului meu Iisus Hristos, precum i-am zis mai înainte!” Iar trimisul a zis: “Ighemonul, chiar de va mărturisi numele Dumnezeului tău precum voieşti, dar, fiind în mijlocul rîului, cum vei auzi tu glasul lui de aici de pe mal? Căci rîul, precum vezi, este foarte lat”. Mucenicul i-a zis: “Să scrie pe o hîrtie mărturisirea Domnului meu şi s-o trimită la mine şi în ceasul acela luntrea va porni şi va sosi la mal.

Deci, întorcîndu-se trimisul, a spus ighemonului cuvintele mucenicului. Iar ighemonul, luînd îndată o hîrtie, a scris cu mîna sa nişte cuvinte ca acestea: “Unul este cu adevăratul Dumnezeu, pe care Ascalon îl cinsteşte şi nu este altul afară de El. Acela este Ziditorul şi Stăpînul tuturor!” Astfel scriind, a trimis-o lui Ascalon. Iar mucenicul, citind scrisoarea, s-a rugat lui Dumnezeu şi îndată luntrea în care era ighemonul a pornit şi a ajuns la mal. Ighemonul, intrînd în cetate, a şezut la judecată şi, punînd pe mucenic în faţa sa, a zis către dînsul: “Toată puterea ta de farmece şi urîtă de zei, ai pornit-o asupra mea, fiind pe apă, ca să mă ţii acolo, iar eu, pe pămînt, voi arăta asupra ta puterea stăpînirii mele”.

Deci, îndată a poruncit să-l spînzure gol la muncire şi cu făclii aprinse să-i ardă coastele şi pîntecele, pînă ce i se va topi tot trupul. Pe cînd aceia îl munceau, sfîntul tăcea. Atunci Arian a zis către dînsul: “Ascaloane, precum văd, tu ai să mori acum”. Răspuns-a sfîntul: “Chiar de aş muri, însă tot viu voi fi!” Ighemonul a zis către ai săi: “Să nu ne mai ostenim muncindu-l; văd că este gata să moară pentru credinţa lui, însă noi să facem încă ce vom putea”. Atunci, a poruncit să lege o piatră mare de picioarele lui şi să-l arunce de viu în adîncul rîului.

Luîndu-l ostaşii l-au dus la rîu, mergînd în urma lor mult popor, între care erau şi mulţi creştini ce veniseră să vadă sfîrşitul mucenicului şi care, aducînd bucate, îl rugau să guste. Iar el nu voia, zicînd: “Nu voi mai gusta acum din hrana cea stricăcioasă a acestei lumi, că m-am gătit să merg şi să iau acelea, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit. Deci, osteni-ţi-vă şi voi, fraţilor, ca să cîştigaţi bunătăţile gătite sfinţilor”. Grăind astfel sfîntul, ostaşii l-au pus într-o luntre şi, depărtîndu-se de mal, au început a lega de picioarele lui o piatră mare. Iar întorcîndu-se el spre creştinii care stăteau pe mal, le-a zis: “Fiilor, să nu fiţi fără de grijă pentru îngroparea mea; însă astăzi şi mîine să nu mă căutaţi. Tocmai a treia zi să veniţi în partea de miazănoapte a cetăţii şi, aflînd la mal trupul meu cu piatra cea legată, să mă îngropaţi împreună cu ea”.

Aşa a fost, că a treia zi după înecarea mucenicului, au aflat sfîntul lui trup, precum le-a zis lor cu piatra de gît. Şi astfel l-au îngropat cu cinste, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine cinstea şi închinăciunea împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Notă – Sfîntul Mucenic Ascalon împreună cu Sfîntul Mucenic Leonid se pomenesc la pătimirea Sfîntului Filimon, în 14/27 decembrie. Ighemonul Arian a crezut şi el în Hristos şi s-a învrednicit de cununa mucenicească, precum se scrie despre Arian în pătimirea aceluiaşi Filimon.

Rugăciunea de vineri

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sânt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.

Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.

Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti.

Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa: Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!

Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului. Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.

Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.

O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!

Si fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sânt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.

*

Cititi si :

Atentie mare sa nu va pacaleasca stilistii !

Sa nu cadeti cumva in ratacirea stilistilor care umbla disperati acum dupa noi adepti ai sectei lor !!!  Mai multe amanunte mai jos :

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2016/12/17/atentie-mare-sa-nu-cadeti-in-ratacirea-stilista/

IMPORTANT DE STIUT :

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/12/important-de-stiut-hotarirea-sfintului-sinod-de-la-20-noiembrie-1583-catre-toti-crestinii-adevarati-madulare-ale-sfintei-catholice-universale-si-apostolesti-biserici-de-rasarit-a-lui-hristos-di/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/07/7-ianuarie-craciunul-pe-stil-vechi-sau-sf-ioan-pe-stil-nou-cum-e-mai-corect/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/23/cine-trebuie-sa-faca-pogoraminte-la-pacate-oamenii-sau-dumnezeu-sau-unde-duc-pogoramintele-oamen

Advertisements