Sfântul Apostol Iacov al lui Zevedeu, fratele Sfântului Apostol Ioan Evanghelistul (44)

Sfântul Apostol Iacob a fost fiul lui Zevedeu şi fratele Sfântului Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu. Şi era unul din cei doisprezece apostoli, care, împreună cu fratele său, lăsându-şi corabia, pe tatăl său şi mreaja sa, a mers după Iisus la chemarea Lui cea dumnezeiască şi Îi urmă pretutindeni, luând aminte la învăţăturile ce ieşeau din Preacurata Lui gură şi vedea minunile ce se făceau de El. Pe aceşti doi fraţi apostoli i-a iubit Domnul atât de mult, încât unuia dintre ei i-a dat pieptul Său spre rezemare, iar acestuia i-a făgăduit paharul Său, pe care l-a băut pe Cruce. Însă şi ei au iubit atât de mult pe Domnul lor şi atâta râvnă au arătat după El, încât au voit să pogoare foc din cer, asupra celor ce nu credeau în Hristos, ca să-i piardă. Şi ar fi făcut aceasta, dacă nu i-ar fi oprit îndelungrăbdătorul Hristos.

Pe aceşti amândoi fraţi, Iacob şi Ioan şi pe Sfântul Apostol Petru nicidecum nu-i lăsa Domnul fără să le spună ceva; şi mai ales le descoperea lor mai mult decât celorlalţi, dumnezeieştile Lui taine, precum pe Tabor, când, vrând să-Şi arate slava dumnezeirii Sale, a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan. Iar după patima cea de bunăvoie şi după Învierea şi Înălţarea Domnului nostru şi după primirea Sfântului Duh, Sfântul Apostol Iacob s-a dus în Spania şi în alte părţi, propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu şi s-a întors iarăşi în Ierusalim.

Şi a fost iudeilor înfricoşător ca un tunet, pentru că, neîndoindu-se, învăţa cu toată îndrăzneala despre Iisus Hristos, cum că El este adevăratul Mesia, Mântuitorul lumii. Şi biruia pe farisei şi pe învăţătorii Legii din dumnezeieştile Scripturi, mustrând şi ocărind împietrirea inimii şi necredinţa acelora. Iar ei, neputând să stea împotriva cuvintelor lui cele nebiruite, a momit cu aur contra lui pe un oarecare filozof vrăjitor, anume Ermoghen, ca să aibă înfruntare cu Iacob şi să-i ruşineze învăţătura lui.

Vrăjitorul, fiind mândru şi nevoind să vorbească singur cu Iacob, a trimis pe ucenicul său, care se numea Filit, zicând: “Nu numai pe mine singur, dar nici pe ucenicul meu nu va putea Iacob să-l biruiască în înţelepciune. Dar Filit, vorbind cu Sfântul Iacob, n-a putut să se împotrivească înţelepciunii Sfântului Duh, care era în apostol; ci a tăcut ca un mut şi nu şi-a deschis gura spre împotrivire. Şi, cunoscând adevărul, s-a umilit, şi întorcându-se la vrăjitor, învăţătorul său i-a spus că este nebiruită învăţătura lui Iacob, pe care o întăreşte şi cu minuni, sfătuind pe învăţător, ca, lăsându-şi dăscălia sa, să binevoiască să fie ucenic al lui Iacob.

Iar tiranul Ermoghen, cu vrăjile sale, a chemat pe diavoli şi le-a poruncit, ca să ţină pe Filit în loc, ca pe un legat, ca să nu se poată mişca câtuşi de puţin şi i-a zis: “Voi vedea de te va izbăvi Iacob acela”. Iar Filit a trimis pe un oarecare în taină la apostol, înştiinţându-l despre legarea sa de la diavol, prin vrăjile lui Ermoghen. Iar apostolul a trimis la el mahrama sa, poruncindu-i, ca, luîndu-o, să zică cuvintele acestea: Domnul dezleagă pe cei ferecaţi în obezi, Domnul ridică pe cei surpaţi.

Zicând acestea Filit, îndată s-a liberat din legarea cea nevăzută, iar diavolii, prin mahrama apostolului înfricoşându-se de puterea cuvintelor celor grăite, au lăsat pe Filit, care, batjocorind pe Ermoghen, a alergat la Sfântul Iacob şi, învăţând dreapta credinţă, s-a botezat. Ermoghen, umplându-se de mânie şi ură, a jurat pe diavolii ce-i slujeau, ca pe Iacob şi pe Filit legaţi să-i aducă la dânsul. Dar după ce s-au apropiat diavolii de casă în care era Sfântul Iacob cu Filit, îndată Îngerul Domnului, prin porunca lui Dumnezeu, a prins pe diavolii aceia şi, legându-i cu nevăzute legături, îi muncea.

Iar diavolii cei nevăzuţi, minunându-se de puterea lui Dumnezeu, strigau în auzul tuturor, zicând: “Iacobe, Apostole al lui Hristos, fii milostiv nouă, pentru că noi cu porunca lui Ermoghen am venit să te legăm pe tine şi pe Filit; dar iată, acum suntem tare legaţi şi cumplit munciţi!” Iar Sfântul Iacob a zis: “Îngerul lui Dumnezeu cel ce v-a legat pe voi, acela să vă dezlege şi, ducându-vă, aduceţi aici la mine pe Ermoghen, fără de nici o vătămare”. Şi îndată diavolii fiind dezlegaţi, au alergat la Ermoghen şi apucându-l, într-o clipeală a ochiului, l-au legat şi l-au dus înaintea apostolului, rugind pe apostol ca să-i libereze şi să izbândească asupra lui Ermoghen.

Iar apostolul a întrebat pe diavoli pentru ce n-au legat pe Filit, precum le-a fost lor porunca de la Ermoghen. Răspuns-au diavolii: “Noi nici muştele din casa ta nu putem să le mişcăm”. Deci, a zis apostolul către Filit: “Domnul nostru ne-a poruncit să răsplătim bune pentru rele; deci, dezleagă pe Ermoghen şi-l fă slobod de diavoli”. Şi a fost aşa, iar apostolul a zis către Ermoghen cel dezlegat din legăturile diavolilor: “Domnul nostru nu voieşte ca să aibă slugi fără voie, slujindu-i de nevoie, ci de voia cea bună. Deci, tu du-te oriunde voieşti”.

Şi a zis Ermoghen: “Dacă voi ieşi din casa ta, îndată mă vor ucide diavolii, pentru că ştiu cât de cumplită este mânia lor şi nu-mi este cu putinţă să mă izbăvesc de dânşii, dacă nu mă vei apăra tu”. Atunci apostolul i-a dat în mâini toiagul său, pe care-l purta la drum. Iar Ermoghen, mergând cu toiagul acela la casa sa, nici o supărare sau frică n-a avut de la diavoli. Şi, cunoscând puterea lui Hristos şi neputinţa diavolească văzând-o, a adunat toate cărţile vrăjitoriei sale şi le-a dus la Sfântul Iacob şi, căzând la picioarele lui, striga: “Robule al lui Dumnezeu Cel adevărat, cel ce scoţi sufletele omeneşti din pierzare, miluie-şte-mă şi primeşte-mă pe mine, vrăjmaşul tău, în ucenicie”.

Deci, învăţând Ermoghen sfânta credinţă, a primit Sfântul Botez, iar cărţile vrăjitoreşti din porunca apostolului le-a ars şi s-a făcut slujitor al lui Hristos; şi făcea minuni în numele lui Hristos. Aceasta văzând-o evreii, s-au pornit cu mânie mare şi au îndemnat pe împăratul Irod ca să ridice goană asupra Bisericii lui Hristos şi pe Iacob să-l ucidă. Deci, împăratul Irod a poruncit ca să facă rău unora din Biserică şi a ucis cu sabia pe Iacob, fratele lui Ioan.

Văzând că aceasta a plăcut evreilor, a poruncit a prinde şi pe Petru, pe care l-a şi pus în temniţă. Evsevie, episcopul Cezareei Palestinei scrie despre Sfântul Iacob, că, pe când era osândit de Irod la moarte, un bărbat oarecare anume Iosia, unul din cei ce a pârât pe apostol către Irod, văzând bărbăţia şi îndrăzneala Sfântului Iacob, nevinovăţia şi sfinţenia lui cunoscându-le şi adevărul cuvintelor grăite de dânsul pentru venirea lui Mesia înţelegându-l, a crezut în Hristos şi mărturisitor al lui Hristos deodată s-a arătat. Atunci şi Iosia împreună cu Sfântul Apostol Iacob a fost osândit la moarte.

Mergând împreună la locul cel de moarte, pe un slăbănog oarecare ce zăcea lângă cale, apostolul l-a făcut sănătos. Iar când îşi gătea grumajii săi spre tăiere, a rugat Iosia pe Sfântul Iacob ca să-i ierte păcatul cel făcut din neştiinţă, căci a fost clevetitor asupra lui la împărat. Iar apostolul, cuprinzându-l, l-a sărutat, zicând: “Pace ţie”. Şi şi-au plecat amândoi capetele spre tăiere şi astfel s-au sfârşit. Iar după tăiere, ucenicii Sfântului Apostol Iacob, luând trupul învăţătorului lor, cu dumnezeiască povăţuire l-au dus în Spania, unde şi până acum se dăruiesc din mormântul lui tămăduiri de boli; şi se săvârşesc minuni întru slava lui Hristos Dumnezeu, Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, de toată făptura în veci. Amin.

Sfântul Ignatie Briancianinov, Episcopul Caucazului (1867)

Acest mare dascăl al rugăciunii lui Iisus s-a născut în anul 1807, dintr-o familie de nobili ruși, în provincia Vologda. Din botez s-a numit Dimitrie. De mic se arăta foarte înțelept și evlavios, iubind mai ales liniștea, rugăciunea, slujbele Bisericii și citirea cărților sfinte. Dotat cu o inteligență de excepție, tânărul Dimitrie este remarcat în scurtă vreme de marele duce Nicolae, viitorul țar, și este luat sub protecția acestuia. Totuși, succesul său în cercurile înalte ale societății nu îi dădea împlinire sufletească. Mângâierea sa o găsea doar în slujbele Bisericii și în scrierile Sfinților Părinți, în care afla îndrumări sigure spre mântuire.

În cele din urmă, demisionând din funcția de ofițer în armata țarului, părăsește lumea și în anul 1827 intră împreună cu un prieten în nevoințâ monahală la Mănăstirea Sfântul Alexandru Svirski, sub povățuirea Sfântului Leonid, viitorul stareț de la Optina. La început a făcut ascultare la bucătărie, sub porunca unui fost iobag al tatălui său, gustând pentru prima oară din roadele adevăratei smerenii. Fiind supus întru totul tuturor, tânărul ucenic era iubit de toți părinții din mănăstire pentru smerenia și ascultarea sa. În anul 1829 se stabilește, împreună cu starețul său, în obștea Mănăstirii Optina, o vestită sihăstrie a Rusiei pravoslavnice.

Este nevoit apoi să treacă prin mai multe mănăstiri, suferind de boli, de foame, de frig, însă fără să cadă în deznădejde. În anul 1832 a primit tunderea monahală sub numele de Ignatie și a fost numit egumen la Mănăstirea Lopotov. Apoi, în 1834, este numit stareț la Mănăstirea Sfântul Serghie, aproape de Petersburg, unde a înnoit în întregime viața duhovnicească și a crescut mai mulți fii sufletești. Lucrarea sa nu a fost lipsită de multe osteneli, necazuri, ispite și dușmani – o cruce pe care arhimandritul Ignatie a purtat-o cu multă răbdare și despre care avea să scrie mai apoi:

„Acolo m-a învrednicit Domnul cel milostiv să cunosc aceasctă bucurie și această pace a sufletului, pe care cuvintele nu pot să o exprime. Acolo m-a învrednicit să gust iubirea și dulceața duhovnicească, chiar în momentul în care îmi întâlneam dușmanul care voia să-mi ia viața, și fața dușmanului se făcea în ochii mei ca fața unui înger luminat… Ce privilegiu să fii jertfă, asemenea lui Hristos sau, mai degrabă, ce privilegiu să fii răstignit lângă Mântuitorul…”.

Dobândind darul lacrimilor, al smereniei și al sfintei rugăciuni cea din inimă, Cuviosul Ignatie a adunat în jurul său multe suflete cu viață aleasă, arzând ca o făclie nestinsă în mijlocul lor, fiind căutat de toți ca un mare dascăl al rugăciunii lui Iisus. Încă a scris cu mare înțelepciune și câteva cărți de zidire duhovnicească, arătând tuturor calea dobândirii sfintei rugăciuni a inimii. În anul 1857 a fost hirotonit episcop de Stavropol, un oraș din Caucaz.

Însă, după patru ani, din cauza bolii se retrage iarăși la liniște, devenind doctor iscusit de suflete, căutat de mulți fii. La 30 Aprilie 1867, își dă duhul în mâinile Domnului, lăsând în urmă numeroși ucenici. După sfârșitul său fericit, Sfântul Ignatie a apărut în mijlocul unei lumini orbitoare unuia dintre fiii săi duhovnicești, spunându-i: „Tot ce am scris în cărțile mele este adevărat!”. Pentru sfințenia vieții lui, Sfântul Ierarh Ignatie a fost canonizat în anul 1988 de Biserica Ortodoxă Rusă, cu zi de prăznuire la 30 Aprilie/13 mai.

Aflarea moaştelor sfântului sfinţitului mucenic Vasile, episcopul Amasiei (IV)

Măritul mucenic al lui Hristos Vasile a fost episcop al Amasiei, pe vremea lui Liciniu, care, fiind cumnat marelui Constantin după sora sa Constantina, a fost trimis de dânsul împotriva lui Maximin, ce se ridicase şi luase oarecare părţi ale răsăritului de le ţinea ca un tiran. Mergând Liciniu la Nicomidia, răscoala se potolise, şi tiranul Maximin nădăjduind să se împotrivească prin luptă, a scăpat de primejdia ce era să-i vie. Liciniu a adus jertfă idolilor la Nicomidia, şi a poruncit să-i aducă înainte din Amasia pe sfântul Vasile, cu o fecioară anume Glafira, care fusese slujnică Constantinei, femeia lui Liciniu; şi temându-se Glafira că Liciniu o îndrăgise, a îndrăznit de a spus stăpânei sale şi aceea a trimis-o în Anatolia dându-i avere. Şi umblând Glafira din loc în loc, nimerise la Amasia, unde dăduse banii ce avea la dânsa episcopului, ca să zidească biserică.

Auzind acestea Liciniu a poruncit să-i prindă pe amândoi şi să-i ducă înaintea lui; dar Glafira a murit înainte de a veni, însă fericitul Vasile a venit la Nicomidia către împăratul, care a dat poruncă să i se taie capul, căci se pusese tare împotrivă şi ocăra bicisnicia celor ce erau socotiţi dumnezei şi deşertăciunea lor. După ce i s-a tăiat capul, au fost suit într-o corabie capul şi trupul sfântului; apoi au fost aruncate capul într-o parte iar trupul în alta, iarăşi s-au unit şi s-au alipit după fireasca potrivire, şi s-a aflat întreg sfântul, în golful de la Sinope al mării. Aflându-l nişte pescari l-au tras cu mreje la uscat, precum arătase îngerul lui Epildifor, care primise pe sfântul la Nicomidia; acesta mergând cu Teotim şi Partenie diaconii, ce veniseră cu sfântul în Amasia, l-au scos din mreajă, şi cinstindu-l cu miruri şi cu cântări, l-au trimis la Amasia.

Aflarea moaștelor sfântului Ierarh Nichita Zăvorâtul, Episcopul Novgorodului (1558)

Dintre toţi nevoitorii pentru Hristos, o mai mare cinstire trebuie să se acorde acelora care, plini de curaj, se rup de obştea celorlalţi luptători, se avântă fără frică înainte şi se luptă cu duşmanul în singurătate. Aceşti ostaşi ai Săi însă, câteodată, prin îngăduinţa Domnului, cunosc şi mari căderi, prin retragerea harului Său, «ca să nu se trufească17 (II Cor. XII, 7)». Cu toate acestea, văzând râvna şi curajul lor, nu-i părăseşte definitiv, ci după ce-i smereşte şi-i îndrumă spre îndreptare pentru un oarecare timp, le redă comuniunea harului, făcându-i de data aceasta de neînvins în faţa demonilor. Printre aceşti viteji luptători ai lui Hristos, unul dintre cei mai luminaţi a fost şi fericitul Nichita zăvorâtul, monah al Lavrei Peşterilor.

Cuviosul Nichita era fratele mai tânăr al marelui Nikon. Când acesta din urmă a devenit stareţ la Pecerska, Nichita a început să-l roage cu insistenţă:

– Dă-mi te rog, părinte, binecuvântarea să urmez viaţa cea zăvorâtă!

– Fiul meu, îi răspunse cuviosul Nikon, nu-ţi va folosi aceasta. Nu poţi încă să faci aceasta, aşa de tânăr cum eşti acum, să te zideşti înăuntrul unei chilii şi să te dedici exclusiv rugăciunii. Nu este încă pentru puterile tale această lucrare. Vei fi mult mai în siguranţă să rămâi împreună cu ceilalţi fraţi din obşte, să faci ascultare, să lucrezi cu sârguinţă la locul în care eşti trimis, să-ţi însuşeşti toate virtuţile şi poţi să fii sigur că nu-ţi vei pierde răsplata ta cea cerească. Nu ai văzut ce a păţit fratele nostru Isaachie? A vrut să trăiască zăvorât, a fost jalnic înşelat de către demoni şi numai harul lui Dumnezeu şi rugăciunile cuvioşilor părinţilor noştri l-au izbăvit!

Dar cu toate încercările cuviosului Nikon de a-l face să se răzgândească, Nichita continua să insiste:

– Niciodată, niciodată, părinte, nu voi fi înşelat! Mă voi opune puternic vicleşugurilor diavolilor şi-l voi ruga pe iubitorul de oameni Dumnezeu să-mi dăruiască harisma vindecării bolilor, aşa cum i-a dăruit-o cuviosului Isaachie, care până astăzi face atâtea minuni. Stareţul i-a spus din nou:

– Fiul meu, dorinţa ta depăşeşte puterile tale şi ascunde o pornire către slava deşartă. Ai grijă să nu cazi chiar mai înainte de a ajunge la înălţimile către care tinzi. «Celui căruia i se pare că stă neclintit, să ia aminte să nu cadă», ne avertizează sfântul apostol Pavel. Eu îţi recomand pentru ultima dată să rămâi şi să te nevoieşti împreună cu ceilalţi fraţi, cu smerenie şi ascultare, ca să primeşti de la Domnul cununa cea neveştejită. Orice altceva vei face, va fi rodul doar al voinţei tale şi de aceea va reprezenta un pericol pentru sufletul tău. Dumnezeu să te lumineze către tot lucrul bun…!

Nichita însă nu a vrut să asculte sfaturile stareţului, deoarece nu putea să-şi învingă această puternică dorinţă pentru viaţa zăvorâtă, care ardea în sufletul său. Făcu, deci, nefericitul după voia sa. Se închise în chilia sa, încuie uşa şi rămase singur, rugându-se neîncetat. A cerut numai să i se aducă câte puţină mâncare în fiecare zi. Cuviosul Nikon era neliniştit şi întristat pentru fapta fratelui său. Aştepta cu frică pedeapsa ce avea să vină pentru neascultarea sa, care din păcate, nu întârzie deloc.

La numai câteva zile de la zăvorârea sa cuviosul Nichita a auzit lângă el o voce. Ca şi cum ar fi fost cineva chiar lângă dânsul şi s-ar fi rugat împreună. În acelaşi timp a simţit şi un plăcut miros de mir, care-i umplea chilia. Diavolul îşi întinsese deja cursa sa. Iar neexperimentatul Nichita căzu imediat în ea! «Înger trebuie să fie!», se gândea în sinea sa, simţind o ciudată senzaţie de teamă. «Dacă nu ar fi înger, nu s-ar ruga împreună cu mine. Şi nici nu ar mirosi atât de frumos, de vreme ce diavolii miros foarte urât. Este evident că chilia mea s-a umplut de mirul Sfântului Duh!»

Acestea gândea bietul de el şi începu din nou să se roage cu insistenţă şi cu lacrimi zicând:

– Doamne, arată-te. Te rog, ca să te văd cu ochii mei! A auzit atunci o voce care i-a spus:

– Nu trebuie să mă arăt, deoarece eşti încă tânăr! Te vei mândri şi vei cădea în greşeală!

– Nu Doamne, a răspuns plângând Nichita. Niciodată nu voi greşi, deoarece stareţul meu mi-a arătat cum să înving ispitele diavolului. Orice îmi vei spune Tu, Doamne al meu eu voi face! Atunci vicleanul satana îi spuse:

– Nichita, «nu vei putea vedea faţa mea; căci nu poate vedea omul faţa mea şi să trăiască»! Dar iată! Îţi trimit pe unul dintre îngerii mei. Va locui cu tine. Să faci tot ceea ce îţi va spune! În aceeaşi clipă a apărut în faţa monahului un demon cu înfăţişare de înger. Nichita, înşelat de acuma de-a binelea, a căzut şi i s-a închinat ca unui trimis al Domnului! Iar acela îi spuse:

– Nichita, de acum încolo tu nu mai ai nevoie deja să te rogi. Mă voi ruga eu în locul tău. Tu trebuie doar să studiezi cărţile şi să oferi cuvinte de învăţătură acelora pe care ţi-i va trimite Dumnezeu. Vei deveni un mare îndrumător al sufletelor şi un izbăvitor al oamenilor!

Desigur că Nichita a ascultat orbeşte cele spuse de „înger“. Robit deja de împăratul întunericului, a încetat să se mai roage şi a început cu mare râvnă să studieze. Îl vedea pe demon că stătea permanent în genunchi ca şi cum s-ar fi rugat şi se bucura crezând că acela se ruga la Dumnezeu pentru mântuirea sufletului său! După o vreme el a ieşit din chilie şi a început să discute cu oamenii care-l căutau despre Scriptură, despre credinţă, despre folosul sufletesc şi despre multe astfel de teme.

Nu a întârziat să devină vestit ca fiind un monah harismatic cu darul vederii înainte. Faima sa s-a răspândit pretutindeni şi cu toţi admirau împlinirea exactă a prevederilor sale profetice. Această slavă a ajuns la culme, atunci când i-a trimis într-o zi domnitorului Iziaslav următorul mesaj: «Astăzi a fost ucis la Zabolţ principele de Novgorod Gleb Sviatoslavici. Trimite-l repede pe fiul tău Sviatopolk ca să ia tronul Novgorodului!» După câteva zile a sosit într-adevăr vestea despre uciderea principelui Gleb. De asemenea Sviatopolk a reuşit să se urce pe tronul Novgorodului.

Din acea zi Nichita a devenit respectat ca fiind un puternic „profet“ de către toţi domnitorii şi boierii de la curţile lor cât şi de către popor. Stareţul Nikon era însă sceptic şi parcă tot aştepta să se întâmple ceva…Şi-a dat seama în acelaşi timp că în vreme ce Nichita ştia aproape pe de rost tot Vechiul Testament şi-l folosea cu o uşurinţă uimitoare în discuţiile sale, nu ştia însă deloc Noul Testament. Nu-l studiase niciodată şi nici nu voia să se aducă vorba despre asta!

Din acest comportament nu au întârziat părinţii să-şi dea seama că fusese înşelat de diavol. Şi de aceea au hotărât să nu-l lase să fie batjocorit de stăpânul întunericului. Astfel într-o zi stareţul Nikon a luat cu sine pe câţiva fraţi – pe viitorul stareţ Ioan, pe Pimen postitorul, pe Isaia, viitorul episcop de Rostov, pe Isaachie zăvorâtul, pe Agapie vindecătorul, pe Grigorie taumaturgul şi pe încă alţi câţiva – şi s-au dus la chilia lui Nichita. Au deschis cu forţa poarta încuiată. Atunci Nichita, fiind sub influenţa celui viclean care-l stăpânea, a început să se înfurie asemenea unei fiare sălbatice. A început să ţipe, să ameninţe şi să lovească, în vreme ce câţiva fraţi îl prinseseră strâns şi stareţul îi citea rugăciunile speciale de alungare a demonilor.

După multe străduinţe şi rugăciuni, iubitorul de oameni Dumnezeu a alungat în cele din urmă pe vrăjmaş. Chinuitul frate Nichita şi-a revenit în sine şi s-a liniştit. După aceasta fraţii l-au întrebat câteva lucruri din Vechiul Testament. Acesta însă nu-şi mai amintea absolut nimic! Şi în vreme ce fraţii îi spuneau că mai înainte îl ştiuse pe tot pe de rost, el se jura că nu l-a citit niciodată! După cum şi-au dat seama mai târziu, au văzut că uitase nu numai tot ceea ce învăţase atâta timp cât fusese în stăpânirea demonului, dar uitase chiar să citească şi să scrie! Astfel au fost nevoiţi părinţii să-l înveţe din nou aceste lucruri, ca şi cum ar fi fost copil mic!

Când Nichita a înţeles pe deplin ceea ce i se întâmplase, a căzut cu pocăinţă la picioarele cuviosului Nikon, rugându-l şi pe acesta cât şi pe Dumnezeu ca să-l ierte pentru neascultarea şi aroganţa sa, care l-au aruncat în mâinile satanei. De atunci fericitul s-a dedicat cu dăruire vieţii de obşte, prin ascultare şi tăierea voii proprii, plângând zi şi noapte pentru căderea sa. Şi dovedi o atât de mare râvnă, încât îi întrecu pe ceilalţi fraţi în practicarea virtuţilor. Iar iubitorul de oameni Dumnezeu, văzând această adâncă pocăinţă şi smerenie a robului Său, primi lacrimile sale asemenea sângelui martirilor şi-l iertă pentru căderea sa, aşa cum oarecând îl iertase pe apostolul Petru pentru întreita sa lepădare, în urma căreia însă s-a pocăit «plângând cu amar».

Şi după cum l-a învrednicit pe Petru, după întreita sa lepădare, să redevină apostol şi păstor al oilor Sale celor cuvântătoare, la fel şi-a arătat mila Sa şi către smeritul Nichita, pe care l-a învrednicit să ajungă episcop de Novgorod, în 1096. În plus l-a dăruit şi cu harisma vindecării bolilor, prin care a ocrotit şi a miluit pe păstoriţii săi. Multe au fost minunile pe care le-a făcut ca episcop cuviosul Nichita, prin care s-a slăvit numele lui Dumnezeu. Odată, după o secetă de câţiva ani, chinuitoare şi distrugătoare pentru locuitori, prin rugăciunile sale a pornit ploaia cea binefăcătoare şi salvatoare. Altădată, pe când izbucnise un puternic incendiu devastator în oraş, pe care nimeni nu reuşea să-l stingă, cuviosul s-a rugat îndelung şi Dumnezeu a trimis o ploaie puternică ce a salvat întregul oraş.

Acestea şi multe alte minuni a săvârşit cuviosul ierarh prin rugăciune, miluindu-i pe oamenii lui Dumnezeu, slăvind numele Său preasfânt şi întărind în credinţa ortodoxă pe cei ce se îndoiau. După o activitate bogată şi plină de bucurii duhovniceşti, fericitul Nichita s-a mutat la Domnul în anul 1109, primind cununa vieţii celei veşnice.

Sfânta Muceniță Arghira, în Constantinopol (1725)

Această nouă muceniţă s-a născut la Brusa, din părinţi binecredincioşi. De îndată ce Arghira s-a cununat după rînduială cu un bărbat creştin, un anume turc din vecinătate s-a aprins de necurata poftă faţă de ea şi a chemat-o cu neruşinare să trăiască cu el. De Hristos iubitoarea Arghira a respins cu hotărîre murdara îndrăzneală a necuratului turc. Acesta, turbat de ură, s-a dus şi a clevetit-o la judecător, cum că mai întîi ar fi vrut să treacă la Islam dar mai apoi s-a răzgîndit. Această Sfîntă Arghira a petrecut începînd cu acel ceas cincisprezece ani de temniţă grea, fiind tîrîtă din tribunal în tribunal, şi din oraş în oraş, pentru că nu a voit să se lepede de credinţa ei în Hristos, pre Carele L-a iubit mai presus decît orice pe pămînt. Ea la sfirşit a murit într-una din închisoarile din Constantinopol, la anul 1725.

Sfântul Mucenic Maxim

Sfântul Mucenic Maxim a suferit pentru credința sa în Hristos și a pierit fiindu-i străpuns pântecele cu sabia.

Rugăciunea de sâmbătă

Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu Prea drept! Cunosc că păcatele mele sânt fără de număr. De aceea Te rog în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în rai.

Îngroapă păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele, şi suie mintea mea la cer, ca sa mă bucur de Faţa Ta. Aşa Doamne, primeşte umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi la înălţarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoţit de Sfinţii Tăi Îngeri.

Îndură-Te, Doamne, şi de cei vii şi de cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, către care zic şi eu, nevrednicul: O, fericiţi servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetaţi a vă ruga Lui, ziua şi noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greşim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociţi pentru noi Darul şi ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu ştim a-l cere după cuviinţă. Nu încetaţi a vă ruga, pentru că prin rugăciunile voastre, păcătoşii să câştige iertare, săracii ajutorul, întristaţii mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înţelepciune, cei tulburaţi linişte, cei asupriţi ocrotire, şi toţi împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se cuvine cinste şi închinăciune în veci.

Amin.

*

Cititi si :

Atentie mare sa nu va pacaleasca stilistii !

Sa nu cadeti cumva in ratacirea stilistilor care umbla disperati acum dupa noi adepti ai sectei lor !!!  Mai multe amanunte mai jos :

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2016/12/17/atentie-mare-sa-nu-cadeti-in-ratacirea-stilista/

IMPORTANT DE STIUT :

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/12/important-de-stiut-hotarirea-sfintului-sinod-de-la-20-noiembrie-1583-catre-toti-crestinii-adevarati-madulare-ale-sfintei-catholice-universale-si-apostolesti-biserici-de-rasarit-a-lui-hristos-di/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/07/7-ianuarie-craciunul-pe-stil-vechi-sau-sf-ioan-pe-stil-nou-cum-e-mai-corect/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/23/cine-trebuie-sa-faca-pogoraminte-la-pacate-oamenii-sau-dumnezeu-sau-unde-duc-pogoramintele-oamen

Advertisements