Sfântul Ierarh Vasile de la Ostrog (1671)

Sfântul Vasile de Ostrog este unul dintrei cei mai iubiti sfinti ai sarbilor. Sfantul Vasile s-a nascut in Hertegovina, in satul Mrkonjic, din regiunea Popov, la data de 28 decembrie 1610, intr-o familie evlavioasa, in care a si deprins primele rugaciuni si invataturi crestine. Numele sau de botez a fost Stoian. Inca de mic el a fost atras de viata crestina si de iubirea pentru Dumnezeu.

Pentru a vietui crestineste si a fi ferit de pacatele tinerilor de o seama cu el, parintii lui l-au dus de mic la Manastirea Zavala. La manastire, el a studiat sub indrumarea unor dascali intelepti. Mai tarziu, el va fi tuns in monahism la Manastirea Tvrdos, din orasul Trebinje, primind numele de monah Vasile. De acolo a calatorit apoi in multe locuri insemnate ale Ortodoxiei: la marile manastiri din Rusia, la Locurile Sfinte din Israel si la toate manastirile din tara sa.

Inainte de a implini 30 de ani, calugarul Vasile a fost facut episcop, ca o incununare a vietii sale sfinte, cu rugaciune puternica si nevointe pe masura. Sfantul Vasile de Ostrog s-a aratat un adevarat aparator al Ortodoxiei, mai ales pentru ca s-a opus din toate puterile incercarilor papale de a se extinde spre Rasarit, dar si turcilor, care cucerisera aproape toata Peninsula Balcanica.

Ierarhul nevoitor Vasile se retragea des in singuratate, se ruga si cauta sa duca o viata cat mai plina de impacare cu Dumnezeu si cu cei din jurul lui. Ca sa-si gaseasca linistea si pentru a nu mai vedea neintelegerile dintre oamenii din Biserica, care doreau o apropiere de catolicism, s-a retras la Manastirea Ostrog, unde a fost numit staret, in anul 1651.

Potrivit traditiei locului, la Ostrog, Sfantul Vasile l-a intalnit pe sihastrul Isaia, in a carui pestera Sfantul a si facut prima biserica de pe muntele Ostrog. Multe pietre si lemne a carat sfantul, la inceput, pentru zidirea celor de neaparata trebuinta, in varf de stanca. Astazi exista o manastire numita Vovidenia, cu cateva sute de metri mai jos decat chilia in care sunt moastele Sfantului Vasile. In aceasta manastire se tin slujbele ortodoxe obisnuite. Pe platoul din varful muntelui sunt doar trei capele mici, sapate in stanca, pe locul fostelor pesteri, si cateva incaperi in care pot fi gazduiti cativa pelerini. In capela minuscula in care este adapostit trupul Sfantului, se tin slujbe doar la marile sarbatori din an si in zilele aniversare ale nasterii si mortii sale.

Sfantul Vasile de Ostrog a murit in ziua de 29 aprilie 1671, in chilia lui din Manastirea Ostrog. Trupul sfantului nevoitor a fost inmormantat in bisericuta inchinata Maicii Domnului. La doar sapte ani de la moartea sa, el a aparut in visul staretului de atunci, cerandu-i acestuia sa-i dezgroape trupul. Ferindu-se de aceasta descoperire, pentru a nu fi cumva inselaciune, abia dupa trei aratari la rand, staretul a inteles voia lui Dumnezeu. Dupa sapte zile de slujbe si rugaciuni, trupul Sfantului a fost dezgropat si a fost gasit intact.

Rugaciune catre Sfantul Vasile de Ostrog

Sfinte Vasile, mare pastrator al legilor lui Hristos, ajuta-i pe toti asa cum ma ajuti si pe mine. Aparator al Ortodoxiei, apara-ne si pe noi, care iti urmam credinta si iti stam alaturi. Mare pastrator al lui Hristos, roaga-te Lui pentru tot poporul tau si pentru mine, nevrednicul. Mare luptator si conducator de la Ostrog, apara-ne de cele vazute si de cele nevazute. Ridicat din pamantul Serbiei, ca sa fii lumina in fata lui Dumnezeu, fii si lumina noastra si lumineaza-ne calea, facand intunericul sa dispara. Cu rugaciuni si lacrimi ai incalzit stancile reci de la Ostrog; rugamu-ne, incalzeste si inimile noastre cu Duhul lui Dumnezeu, ca sa putem fi izbaviti.

Din toate colturile lumii au venit la mormantul tau cei slabi si cei bolnavi, iar tu i-ai ajutat, ai indepartat demonii de la ei si le-ai vindecat sufletele si trupurile. Te rugam sa nu incetezi a-i ajuta pe cei botezati si pe cei nebotezati, pe toata lumea, ca si pe mine, nevrednicul. Tu ai adus pacea intre fratii dezbinati, rugamu-ne fii aducator de pace mereu, ajuta-i pe cei certati, fa-i fericiti pe cei amarati si tristi, potoleste-i pe cei incapatanati, vindeca-i pe cei bolnavi. Sfinte Vasilie, infaptuitor de minuni, asculta-ne pe noi, care venim la tine ca la un parinte si ne rugam tie, in numele lui Iisus Hristos. Amin!

Sfinții 9 Mucenici din Cizic (Teognid, Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie şi Filimon(286-299))

Cetatea Cizicului se afla într-o parte a Asiei, care se numea Misia-mică, ce era veche şi slăvită, lângă marea Elespontului, care desparte Asia de Europa învecinându-se cu Troada, cea pe care picioarele învăţătorului limbilor, adică ale dumnezeiescului Apostol Pavel, au străbătut-o. Această cetate a primit sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu, tot de la Sfântul Pavel, vasul alegerii. Deşi era strălucită cu lumina sfintei credinţe, la început nu avea mulţi creştini, din pricina tiraniei celor ce prigoneau Biserica lui Hristos, mai ales de către paginii împăraţi ai Romei, care au împărăţit mai înainte de marele Constantin, şi care dădeau înfricoşate porunci prin toate ţările şi se trimiteau ighemoni pagini, ca pe toţi cei ce mărturiseau numele lui Hristos, să-i silească la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu se vor supune, cu munci şi cu moarte să-i pedepsească.

Atunci mulţi credincioşi se ascundeau, fugind prin munţi şi prin pustie, iar alţii petrecând între pagini, îşi tăinuiau buna lor credinţă în Domnul. Iar cei ce iubeau mai mult pe Hristos, Dumnezeul lor şi râvneau după El mărturiseau pe faţă Preasfânt Numele Lui şi de bunăvoie se dădeau în mâinile muncitorilor şi îşi puneau sufletele lor pentru El.

Unii ca aceştia, în vremea aceea ni s-au arătat bărbaţi viteji, care erau nemişcaţi în sfânta credinţă, ca muntele Sionului şi cu râvnă după Dumnezeu ardeau ca Ilie, ale căror nume sunt acestea: Teognid, Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie şi Filimon. Aceştia, fiind din diferite locuri şi ţări, s-au adunat în Cizic şi, nebăgând în seamă groaznicele porunci împărăteşti şi frica tiranilor, preamăreau pe Hristos şi cu toată îndrăzneala Îl propovăduiau pe El, că este Unul Dumnezeu Atoateziditor şi Atoateţiitor. Iar rătăcirea elinească, cea fără de Dumnezeu şi cinstitoare de mulţi zei idoleşti, o ocărau şi o mustrau, căci în loc de Dumnezeu ei cinsteau pe diavoli; în loc să se închine Făcătorului a toate, se închinau făpturii celei nelucrătoare, adică idolilor; în locul Celui viu, celor morţi; în locul Celui adevărat, se închinau mincinoşilor zei şi în locul Celui Preamilostiv şi dătător de bunătăţi, se supuneau diavolului nemilostiv.

Apoi sfinţii îndemnau pe oamenii cei orbiţi cu necredinţa, ca, lepădând întunericul cel înnegurat al minţii, să vadă adevărul; şi luminându-se cu lumina cunoştinţei, să creadă întru Unul adevăratul Dumnezeu, Cel ce este în cer şi toată lumea o stăpâneşte. O îndrăzneală ca aceasta văzând-o slujitorii diavolului, i-au prins îndată, ca nişte lupi pe oi, cu sălbăticie şi fără de omenie şi, legându-i, i-au dus la judecată înaintea boierului cetăţii, în Cizic. Deci, vitejii ostaşi ai lui Hristos stăteau înaintea stăpânitorilor pagini cu dârzenie în suflet, având inimile lor aprinse cu focul dragostei către Dumnezeu şi cu râvnă, ca de o văpaie mare arzând după Dânsul. Apoi au stat, slujindu-se de toate armele lui Dumnezeu, ca să poată a se împotrivi muncitorului, şi mai ales nevăzutului boier al întunericului şi la toată puterea lui cea diavolească, cu care mai ales voiau să se lupte.

Deci, erau obosiţi în multe feluri de chinuri şi pedepse, fiind aruncaţi în temniţă şi iarăşi scoşi şi chinuiţi, ca să se lepede de Hristos şi să jertfească idolilor. Iar ostaşii lui Hristos nicidecum nu se depărtau de Domnul şi, văzând înşelăciunea păgâneasca şi deşarta închinare la idoli, au ocărât şi au ruşinat pe stăpânitori. Pentru aceea, după alte munci, li s-au tăiat capetele şi tot în acel loc li s-au îngropat şi trupurile.

După câţiva ani, împărăţind marele Constantin, luminat cu Sfântul Botez, a încetat prigonirea şi a răsărit lumina dreptei credinţe în toată lumea. Atunci în Cizic, binecredincioşii creştini scoţând de sub pământ trupurile celor nouă sfinţi mucenici, şi găsindu-le nestricate, le-au pus în raclă nouă, zidind o biserică în numele lor, au adus într-însa comoara cea de mare preţ. Apoi s-au făcut multe minuni şi tămăduiri prin sfintele lor moaşte: diavolii erau izgoniţi, gârbovii se îndreptau şi bolile de friguri cu desăvârşire se tămăduiau.

Un vestit bărbat s-a izbăvit de idropică, atingându-se de vestita raclă a sfinţilor, şi cine era cuprins de orice boală, dacă se atingea numai de racla sfinţilor răbdători de chinuri, îndată primea tămăduire. Drept aceea, mulţime de popor necredincios, văzând unele tămăduiri de diferite boli, care se făceau la sfintele moaşte ale mucenicilor, s-au întors spre Hristos. Apoi, nu după multă vreme, aproape toată cetatea a primit sfânta credinţă în Hristos şi a sfărâmat idolii şi capiştile idoleşti; iar în locul lor au ridicat biserici lui Dumnezeu şi a înflorit în cetatea Cizicului sfânta credinţă, cu minunile şi rugăciunile sfinţilor, cei nouă la număr, care se odihnesc acolo.

Apoi, după marele împărat Constantin şi după Constantie, fiul lui, care împărăţiseră multă vreme, luând împărăţia Iulian Paravatul, unii din elini care rămăseseră în Cizic, s-au dus la împărat şi au clevetit asupra creştinilor, cum că în cetatea lor au stricat pe toţi zeii şi capiştile şi au răsturnat jertfele. Atunci împăratul, deşi a poruncit să înnoiască iarăşi zeii şi capiştile, dar fiind în Cizic foarte mult popor creştin, n-a îndrăznit să le facă vreo silă sau răutate, de teamă să nu se facă tulburare, ci a chemat numai pe episcopul lor, Elevsie, şi l-a băgat în temniţă. Apoi ducându-se asupra Persiei, a pierit ticălosul, liberându-se astfel episcopul.

Deci, strălucea cetatea aceea cu lumina sfintei credinţe, întărindu-se şi îngrădindu-se ca un zid nesurpat, prin mijlocirile cele calde ale sfinţilor mucenici făcute pentru dânsa către Dumnezeu. Cu ale căror rugăciuni să câştigăm şi noi tămăduiri de bolile noastre sufleteşti şi trupeşti şi să ne învrednicim darului şi milei Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.

Sfântul Cuvios Memnon, făcătorul de minuni, egumenul Egiptului

Cuviosul Părintele nostru Memnon s-a dat din tinereţe lui Dumnezeu şi s-a făcut locaş curat al Sfântului Duh; pentru că a supus pe trup duhului, omorându-şi patimile cu petrecerea cea aspră în multe osteneli şi a fost mai mare al călugărilor. Iar pentru viaţa sa asemenea cu îngerii, a luat de la Dumnezeu dar îndestulat de faceri de minuni; căci tămăduia boli netămăduite şi făcea multe minuni. Pentru că în loc uscat a scos izvor de apă cu rugăciunea sa; o corabie, înviforîndu-se şi afundându-se în învăluirile mării, prin arătarea sa, a izbăvit-o de la înnecare de multe ori; lăcustele ce năvăliseră şi prăpădeau tot felul de roduri şi iarbă, le-a izgonit, şi altele preaslăvite minuni făcea.

De aceea s-a numit făcător de minuni şi, nevoindu-se în pustnicie mulţi ani şi plăcând lui Dumnezeu prin viaţa lui cea îmbunătăţită, s-a dus bucurându-se la Domnul, pe Care L-a iubit. Dar nu numai în viaţa sa, ci şi după mutare făcea minuni. Pentru că de la mormântul lui se dădeau tămăduiri de toate bolile şi prin chemarea numelui cuviosului se goneau lăcustele şi toată vătămarea diavolească, preamărind pe alesul Său, Dumnezeu Cel slăvit între sfinţii Săi. Amin.

Sfinții Mucenici Diodor și Rodopian din Afrodisia Cariei (284–305)

Sfinții Mucenici Diodor și Rodopian diaconul au suferit în timpul împăratului Dioclețian (284-305) în Afrodisia din Caria (Turcia de astăzi). Pentru propovăduirea credinței creștine printre cei necredincioși ei au fost uciși cu pietre.

Sfinții 300 de mucenici georgieni, în munții Dudikvati și Papati (Turcia, sec. XVII–XVIII).

Cei trei sute de mucenici georgieni au luat cununa muceniciei din mâinile musulmanilor, în munții Turciei Dudikvati și Papati (sec. XVII–XVIII).

Rugăciunea de vineri

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sânt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.

Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.

Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti.

Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa: Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!

Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului. Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.

Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.

O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!

Si fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sânt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.

*

Cititi si :

Atentie mare sa nu va pacaleasca stilistii !

Sa nu cadeti cumva in ratacirea stilistilor care umbla disperati acum dupa noi adepti ai sectei lor !!!  Mai multe amanunte mai jos :

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2016/12/17/atentie-mare-sa-nu-cadeti-in-ratacirea-stilista/

IMPORTANT DE STIUT :

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/12/important-de-stiut-hotarirea-sfintului-sinod-de-la-20-noiembrie-1583-catre-toti-crestinii-adevarati-madulare-ale-sfintei-catholice-universale-si-apostolesti-biserici-de-rasarit-a-lui-hristos-di/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/07/7-ianuarie-craciunul-pe-stil-vechi-sau-sf-ioan-pe-stil-nou-cum-e-mai-corect/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/23/cine-trebuie-sa-faca-pogoraminte-la-pacate-oamenii-sau-dumnezeu-sau-unde-duc-pogoramintele-oamen

 

Advertisements