Sfântul Apostol și Evanghelist Luca (I)

Sfântul Evanghelist Luca era de neam din Antiohia Siriei şi din tinereţe a deprins înţelepciunea elinească şi meşteşugul doctoricesc, făcîndu-se doctor iscusit. Apoi a fost şi zugrav ales. Cunoştea bine limba egipteană şi greacă şi, deprinzîndu-se desăvîrşit şi cu învăţătura evreiască, a mers la Ierusalim. În acea vreme Domnul nostru Iisus Hristos, petrecînd pe pămînt cu oamenii, semăna sămînţa cuvîntului mîntuirii, care, crescînd şi în inima lui Luca, fiind un pămînt bun şi răsărind, a adus rod însutit; căci Luca, auzind învăţătura înţelepciunii din gura lui Dumnezeu, mai multă ştiinţă a scos de acolo decît din şcolile elineşti şi egiptene, pentru că a învăţat a cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu, a crede în El şi a învăţa şi pe alţii credinţa. El a fost unul din cei şaptezeci de apostoli, despre care chiar el pomeneşte în Evanghelia sa, zicînd: “A arătat Domnul şi pe mulţi alţii şaptezeci şi i-a trimis, cîte doi, înaintea feţii Sale, în toată cetatea şi locul”.

Fiind şi Luca din aceeaşi ceată apostolească, umbla înaintea feţii Domnului, prin propovăduirea cea sfîntă, gătind calea Lui şi încredinţînd popoarele că Mesia, Care era aşteptat, a venit în lume. În vremea mîntuitoarelor patimi, cînd fiind bătut păstorul s-au risipit oile turmei, acest fericit Luca umbla tînguindu-se şi plîngînd pentru Domnul său, Care de voie a binevoit a pătimi. Şi precum a semănat cu lacrimi, cu bucurie a secerat răsplătire. Căci înviind Hristos, pe cînd Luca şi Cleopa mergeau în Emaus şi vorbeau între ei cu jale despre pătimirile iubitului lor învăţător, însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, prin arătarea Sa, i-a mîngîiat şi a şters lacrimile de pe ochii lor, căci, apropiindu-se de dînşii, le-a zis: “Ce sînt cuvintele acestea de care vă întrebaţi între voi mergînd şi de ce sînteţi trişti?” Şi a fost atunci călător Sfîntul Luca împreună cu Acela Care a zis pentru Sine: “Eu sînt calea, adevărul şi viaţa”. Deci, mergînd şi vorbind cu El, a rostit adînc negrăit de înţelepciune.

Cît de scumpă îi era Sfîntului Luca învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, cînd Iisus cu gura Sa cea preadulce povestea, începînd de la Moise şi de la toţi proorocii şi le tîlcuia lor toate Scripturile cele pentru Dînsul! De aceea Luca, bunul ucenic al lui Hristos, învăţînd tainele lui Dumnezeu, a adus şi el la sfînta credinţă toate cetăţile Beoţiei şi pe mulţi din cei ce erau în întunericul necunoştinţei de Dumnezeu i-a luminat cu lumina înţelegerii Sfintei Evanghelii.

Mai întîi a şezut în Emaus cu Hristos la cină, urmînd să mănînce cu El prînz întru împărăţia lui Dumnezeu. Apoi a cunoscut în frîngerea pîinii pe Fiul lui Dumnezeu, pe Care Iuda, la Cina cea de Taină, nu a voit să-L cunoască. Focul dragostei către Dumnezeu care se ascundea în inima Sfîntului Luca a ieşit la vedere prin aceste cuvinte: “Oare nu era inima noastră arzînd întru noi, cînd ne grăia nouă pe cale şi cînd ne tîlcuia Scripturile?” Şi ca să nu fie uitată pomenirea Domnului, pe care din toată inima Îl iubea, după cincisprezece ani de la Înălţarea Lui la cer, cu toată adeverirea i-a scris Evanghelia.

Şi a scris nu numai cele ce singur a văzut şi le-a auzit, ci şi pe cele pe care le avea scrise în inima sa, nu din condei, ci din dragoste. De asemenea le-a povestit şi pe acelea pe care mai înainte el le-a văzut şi le-a auzit de la cei ce merseseră după Hristos. Iar mai pe urmă, aproape de patimile lui Hristos, a început a umbla după Dînsul, precum se scrie la începutul Evangheliei: “Ne-au dat nouă cei ce au fost din început, singuri văzători şi slujitori ai Cuvîntului”.

Sfîntul Luca a fost părtaş durerilor şi ostenelilor lui Pavel întru bunăvestirea lui Hristos, pentru că îi urma lui propovăduindu-L pe Hristos nu numai Iudeilor, ci şi neamurilor. El a fost în Roma la dînsul, precum arată Faptele Apostolilor, pe care tot el le-a scris, şi era foarte iubit de Pavel. Scriind către Coloseni Apostolul Pavel, zice: “Închină-se vouă Luca, doctorul cel iubit”. La fel, în Epistola către Corinteni, Pavel îl laudă pe Luca, zicînd: “Dar nu numai atît, ci este şi ales de către Biserici ca tovarăş al nostru de călătorie, avînd darul acesta, spre slava Domnului Însuşi şi spre osîrdia noastră” (II Corinteni 8, 19). Aici Sfîntul Ieronim înţelege că Apostolul Pavel îl laudă pe Luca.

Apoi Luca, plecînd din Roma, a mers spre răsărit, binevestind pe Hristos şi suferind dureri şi osteneli pentru sfînt numele Lui. Străbătînd toată Livia, a mers în Egipt unde a luminat Tivaida, cea de mai sus zisă, prin bunavestire şi în Tivele (cetăţile) Beoţiei a rînduit bisericile, hirotonind preoţi şi diaconi. Apoi pe cei bolnavi cu trupul şi cu sufletul i-a tămăduit şi, pătimind multe, s-a odihnit întru Domnul, avînd mai mult de optzeci de ani.

Pe locul unde s-a pus sfîntul lui trup, Dumnezeu, preamărind pe plăcutul Său, a plouat colirie (apă limpede) care tămăduieşte durerea de ochi, în semnul meşteşugului celui doctoricesc. Pentru aceasta era ştiut de credincioşi mormîntul lui, căci se vindecau de diferite boli, cu rugăciunile Sfîntului Apostol. Apoi aflînd Constantie, fiul lui Constantin cel Mare, de moaştele lui tămăduitoare, a trimis pe Artemie, cîrmuitorul Egiptului, care mai pe urmă a fost chinuit pentru Hristos de Iulian Paravatul, care a adus cu mare cinste în cetatea împărătească moaştele Sfîntului Apostol şi evanghelist Luca.

Cînd s-au adus cu cîntări şi cu laude în cetate sfintele moaşte, un famen al palatului împărătesc, anume Anatolie, zăcînd de multă vreme pe patul durerii şi cheltuind avere multă la doctori, căutînd tămăduirea pe care n-o putuse dobîndi de nicăieri, auzind că se aduc în cetate moaştele Sfîntului Apostol Luca s-a rugat cu toată osîrdia către sfîntul şi, pe cît îi era lui cu putinţă, s-a sculat de pe pat, poruncind să fie dus la tămăduitoarea raclă a apostolului.

Cînd a ajuns şi s-a atins de ea cu credinţă, închinîndu-se moaştelor sfîntului, s-a vindecat îndată de boală şi, cîştigînd desăvîrşită sănătate şi tărie, a purtat pe umerii săi, împreună cu ceilalţi oameni, racla cu moaştele Sfîntului Apostol Luca în Biserica Sfinţilor Apostoli. Acolo, sub sfinţita masă, unde erau sfinţii Andrei şi Timotei, au pus sfinţitele moaşte ale sfîntului Luca.

Se spune despre dînsul că el a zugrăvit minunat chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, purtînd în braţe pe Pruncul cel mai înainte de veci, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Apoi a zugrăvit şi alte două icoane ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi le-a adus la Maica Domnului, spre a vedea dacă îi vor plăcea; iar ea, văzînd acele chipuri ale sale, a grăit astfel: “Darul Celui ce S-a născut din mine şi al meu să fie cu icoanele acestea”.

Sfîntul Apostol Luca a mai zugrăvit pe lemn şi chipurile sfinţilor şi marilor Apostoli Petru şi Pavel şi de la dînsul s-a început în toată lumea acel bun şi preacinstit lucru, adică zugrăvirea sfintelor icoane, întru slava lui Dumnezeu, a Maicii Lui şi a tuturor sfinţilor, pentru împodobirea Bisericii şi spre mîntuirea credincioşilor, celor ce cu dreaptă credinţă cinstesc sfintele icoane. Amin.

Cuviosul Vitalie Monahul (609-620)

Cuviosul Vitalie din Alexandria

In zilele preasfintitului Ioan Milostivul, patriarhul Alexandriei (610-619), a mers in Alexandria un oarecare monah, Vitalie cu numele, din manastirea Cuviosului Sirida. Acest monah, fiind de sasezeci de ani, si-a ales a petrece un anume fel de viata, care, oamenilor celor ce socotesc cele din afara, li se parea a fi rea si spurcata, iar lui Dumnezeu, Celui ce priveste cele din launtru si ispiteste inimile, placuta era si bine primita.

Ca staretul acesta, voind in taina sa intoarca la pocainta pe cei pacatosi si fara de lege, se facea singur pe sine pacatos si fara de lege, dupa parerea omeneasca. Deci, si-a scris pe toate desfranatele ce erau in Alexandria si, pentru fiecare, facea rugaciuni catre Dumnezeu, ca sa le intoarca de la viata pacatoasa. Si se ducea in cetate la lucru, de dimineata pana seara, si lua plata pentru osteneala de peste zi, cate doisprezece bani de arama.

Cu un ban de arama isi cumpara bob, si-l manca dupa apusul soarelui, pentru ca, muncind toata ziua, se ostenea. Iar ceilalti bani, ducandu-se la casa desfranatelor, ii da unei desfranate, zicandu-i: “Te rog ca pentru acesti bani sa te pazesti pe tine toata noaptea aceasta in curatie, neprimind pe nimeni la pacat.” Si se inchidea cu dansa in aceeiasi camera. Deci, aceea se odihnea pe patul sau, iar el, stand intr-un colt, petrecea toata noaptea fara somn, citind incetisor psalmii lui David si se ruga pentru dansa catre Dumnezeu, pana dimineata. Iar, cand iesea de la dansa, o jura sa nu spuna nimanui fapta lui. Si facea asa in toate zilele, ostenindu-se in post.

Si, intrand astfel in toate noptile la desfranate, petrecea fara somn si in rugaciuni. Deci, in fiecare noapte, intra la alta, pana ce trecea pe la toate, apoi, incepea iarasi de la cea dintai. Iar Dumnezeu, vazand o chinuire ca aceasta a robului sau, i-a sporit si castigul, ca unele din desfranate, rusinandu-se de o fapta buna ca ceea a lui Vitalie, se sculau la rugaciune, facand metanii impreuna cu dansul si se rugau.

Iar el le sfatuia pe ele spre pocainta, le ingrozea cu infricosata judecata si cu vesnica munca din gheena si le facea ca sa aiba nadejde in milostivirea lui Dumnezeu si in indulcirea la cer, din vesnicile bunatati. Si acelea, venind in frica lui Dumnezeu, se umileau si fagaduiau sa-si indrepte viata lor. Iar multe dintr-insele, lepadand nerusinarea pacatului, se maritau cu barbati dupa lege; iar altele, dorind mult sa petreaca curatie, se duceau in manastire de femei, sau in pustnicie, cu lacrimi sa-si petreaca zilele lor. Iar altele, alegeau sa vietuiasca in lume, fara barbat, intru curatie, hranindu-se din osteneala mainilor lor.

Si nici una din aceste desfranate nu indraznea sa arate cuiva viata cea curata a lui Vitalie, ca, daca una oarecare din ele, ar fi inceput sa spuna oamenilor ca Vitalie, nu pentru pacat vine la dansele, ci pentru a lor mantuire, auzind de aceasta, Vitalie s-ar fi mahnit ca i se vadeste viata lui cea curata; ca s-a rugat lui Dumnezeu sa pedepseasca pe acea femeie, ca si celelalte sa aiba frica. Ceea ce s-a si intamplat, ca una dintre ele, vadind viata Sfantului, indata s-a si indracit, iar celelalte, vazand aceasta, mult se temeau si nu mai indrazneau nicidecum sa arate oamenilor, ceva din sfintenia lui Vitalie. Iar dupa ce s-a indracit femeia, oamenii, ii ziceau: “Vezi, ca ti-a rasplatit Dumnezeu, deoarece ai mintit, zicand ca nu pentru desfranare intra la voi monahul acela. Iata, s-a facut dovada ca este desfranat.” Si se sminteau toti de dansul si in toate zilele il ocarau, zicandu-i: “Du-te, ticalosule, ca te asteapta desfanatele.” Si scuipau asupra lui. Iar el, rabdandu-le pe toate cu blandete, asculta invinuirile si ocarile ce i se faceau de oameni, mangaindu-se cu duhul, ca il socotesc oamenii atat de pacatos.

In acest fel, Cuviosul isi tainuia fapta lui cea buna inaintea oamenilor, iar unii din clerici l-au clevetit la preafericitul patriarh la Alexandriei, Ioan Milostivul, zicand ca un staret sminteste toata cetatea, intrand in fiecare noapte, in casa desfanatelor. Insa patriarhul nu credea pe clevetitori, invatat fiind de mai inainte, de o intamplare ce se facuse, cand pe un monah, intelept si sfant, care era din fire famen si botezase pe o pagana, a pus de l-au batut fara vina, crezand pe clevetitori.

De aceea, aducandu-si aminte, ingrozea pe cei ce cleveteau pe Vitalie, zicand. “Incetati de la osandire; mai ales, pe monahi sa nu-i osanditi. Oare nu stiti un lucru ce s-a facut alta data, la intaiul Sinod din Niceea, cand fericitului imparat Constantin i-au scris unii episcopi si clerici, unul, asupra altuia, lucruri rele? Iar el, poruncind sa i se aduca lumanare aprinsa si necitind scrisorile acelea, le-a ars, zicand: “Chiar de as fi vazut cu ochii mei pe vreun episcop, preot sau monah in vreun lucru de pacat, l-as fi acoperit cu haina mea, ca nimeni sa nu-l vada pe el gresind.” Asa infrunta preafericitul patriarh pe clevetitori, iar robul lui Dumnezeu Vitalie nu inceta a se ingriji pentru mantuirea sufletului pacatosilor, nestiind nimeni despre faptele cele bune ale lui, pana la sfarsitul vietii.

Intr-una din zile, cand se facea ziua, Cuviosul Vitalie, iesind din casa desfranatelor, l-a intampinat pe el un tanar desfranat, mergand la femei desfranate, pentru pacat. Acesta, intinzandu-si mana, a lovit tare peste obraz pe staret, zicandu-i: “Ticalosule si spurcatule, pentru ce nu te pocaiesti si nu te lepezi de viata ta necurata, ca, prin tine, sa nu se batjocoreasca mai mult numele lui Hristos?” Iar Sfantul i-a raspuns: “Sa ma crezi pe mine, omule, ca, pentru palma aceasta, vei lua si tu asemenea lovire, incat toata Alexandria se va aduna la plangerea ta.”

Iar, dupa putine zile, inchizandu-se in chilia sa cea foarte mica, pe care si-o zidise langa portile ce se numeau ale Soarelui, Cuviosul Vitalie s-a mutat catre Domnul, nestiind nimeni. Intr-acel timp, acel desfranat, care lovise peste obraz pe Cuviosul staret, a primit o lovitura peste fata si, indata, s-a indracit si, cazand, tremura si spumega si isi rupea hainele de pe dansul si, cu glas infricosat, facea zgomot mare, incat toata Alexandria se adunase la plansul lui cel de spaima. Si, venindu-si putin in fire, dupa cateva ceasuri, a alergat la chilia lui Vitalie, strigand: “Miluieste-ma, robule al lui Dumnezeu, ca am gresit catre tine. Iata ca si eu, dupa proorocirea ta, am luat vrednica osanda.” Iar, dupa ce s-a apropiat de chilia staretului, indata diavolul, care il stapanea pe omul acela, l-a izbit de pamant si a fugit, iar omul si-a venit desavarsit in fire. Si batea in usa chiei, dar nu i-a raspuns nimeni.

Apoi, deschizand usa, l-a vazut pe staret in genunchi, stand in rugaciune, iar sufletul lui cel sfant se dusese catre Dumnezeu, iar in mainile lui tinea o hartie scrisa asa: “Barbati alexandrini, nu osanditi mai inainte de vreme, pana ce Domnul, Judecatorul cel drept, va veni.” Si, auzind de moartea lui, toate femeile acelea, care, prin sfatuirea lui, se intorsesera la pocainta si la Dumnezeu, s-au adunat la dansul cu lumanari si cu tamaie, plangand dupa parintele si invatatorul lor. Si toate povesteau bunatatile staretului, cum nici cu mana macar nu s-a atins de vreuna din ele, ca nu spre pacat, ci spre mantuire intra la ele.

De acestea toate auzind cu deamanuntul, preafericitul patriarh Ioan cel Milostiv a mers, impreuna cu tot clerul, la chilia staretului si, vazand scrisoarea cea mai sus-zisa, prin care, sfatuia a nu osandi pe nimeni, a zis catre clericii aceia, care cleveteau pe Cuviosul: “Multumesc lui Dumnezeu ca n-am ascultat clevetirule voastre, ca as fi suparat, fara vina, pe Sfantul staret. Ci, neascultandu-va, m-am izbavit de pacat si de osanda.” Deci, rusinand pe osanditorii Cuviosului si luandu-i moastele, preafericitul patriarh l-a petrecut cu tot poporul din cetate, iar femeile, cele ce se pocaisera de pacat, plangandu-l si tanguindu-se, l-au ingropat cu cinste, slavind pe Dumnezeu, Cel ce are multi robi ai Sai tainuiti. Iar omul cel ce patimise de la diavolul lovitura, s-a lepadat de lume si s-a facut monah. Si multi din alexandrini, indreptandu-se dupa chipul vietii lui Vitalie, celei atat de imbunatatite, si-au pus asezamant, ca sa nu mai osandeasca pe nimeni. Carora si noi sa le urmam, cu rugaciunile Cuviosului parintelui noistru Vitalie si cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava in veci. Amin.

Sfântul Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei (613)

Sfantul Teodor s-a nascut in satul Sicheon din Galatia. Inca din copilarie, acesta ravnind spre viata ascetica, a indragit postul si rugaciunea. Mamei sale care dorea sa-l inroleze in armata, i-a aparut in vis Sfantul Mucenic Gheorghe spunandu-i ca Teodor era chemat la slujirea imparatului Cerurilor, si nu cea a imparatului pamantesc. Atat Sfantul Gheorghe cat si Maica Domnului aveau sa i se arate in numeroase randuri Cuviosului Teodor, povatuindu-l si salvandu-l din cursele vrasmajului diavol. Pentru ravna deosebita si pentru dragostea sa, Dumnezeu i-a daruit Sfantului Teodor darul facerii de minuni. El a devenit astfel cunoscut mai ales ca vindecator al bolilor. Sfantul Teodor Sicheotul a fost numit Episcop in Anastasiopolis, in pofida vointei lui, unde a pastorit vreme de unsprezece ani, dupa care s-a intors la manastirea de metanie, unde s-a nevoit pana la sfarsitul vietii sale. Sfantul Cuvios Teodor Sicheotul s-a mutat la Domnul la anul 613, in vremea domniei imparatului bizantin Heraclius.

Sfinții Apostoli Natanail și Clement (I)

Acest sfînt a fost din Cana, cetatea Galileii, unde Hristos Dumnezeul nostru fiind chemat la nuntă de preacurata Sa Maică, a făcut întîia Sa minune, prefăcînd apa în vin. Aştepta şi el venirea lui Hristos, ca un legiuitor ce era. Pe Care aflîndu-L Filip cel din Betsaida, şi cunoscînd că aştepta venirea lui Hristos, i-a zis cu bucurie: “Aflat-am pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret, de Care au scris Moise în lege şi proorocii” (Ioan I, 46). Mergînd Natanail şi văzînd pe Hristos, a crezut într-Însul şi L-a urmat. Şi după Patimi şi după Înviere, propovăduindu-L Dumnezeu adevărat, s-a sfîrşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfîntului Apostol Clement.

Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Climent (Clement) sau Climis se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli. El a fost episcop în Sardica.

 

Rugăciunea de vineri

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sânt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.

Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.

Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti.

Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa: Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!

Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului. Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.

Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.

O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!

Si fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sânt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.

*

Cititi si :

Atentie mare sa nu va pacaleasca stilistii !

Sa nu cadeti cumva in ratacirea stilistilor care umbla disperati acum dupa noi adepti ai sectei lor !!!  Mai multe amanunte mai jos :

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2016/12/17/atentie-mare-sa-nu-cadeti-in-ratacirea-stilista/

IMPORTANT DE STIUT :

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/12/important-de-stiut-hotarirea-sfintului-sinod-de-la-20-noiembrie-1583-catre-toti-crestinii-adevarati-madulare-ale-sfintei-catholice-universale-si-apostolesti-biserici-de-rasarit-a-lui-hristos-di/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/07/7-ianuarie-craciunul-pe-stil-vechi-sau-sf-ioan-pe-stil-nou-cum-e-mai-corect/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/23/cine-trebuie-sa-faca-pogoraminte-la-pacate-oamenii-sau-dumnezeu-sau-unde-duc-pogoramintele-oamen

Advertisements