Image result for papa grigorie al xiii lea

 

 

 

 

 

Papa Grigorie al XII-lea, cel care a facut modificarea calendarului iulian in 1582, aplicat la noi in tara dupa alte multe incercari esuate , in anul 1924, cand tradatorii lui Hristos au preluat conducerea Bisericii Ortodoxe si au hotarat Inceputul Sfarsitului …

Duhul papistasilor din acea vreme se reflecta asupra noastra …Nimic nu s-a schimbat…tot ei conduc lumea , acum spre o noua credinta guvernata de antihrist. Noua Ordine Mondiala- e lucrarea lor…

Daca vreti sa simtiti duhul acestora vizionati Filmul REIGN – film istoric, in care puteti vedea duhul papistasilor, rolul lor in viata oamenilor , fie ei chiar regi si regine… si veti vedea cine a schimbat calendarul…si adevaratul scop al acestora…

1924 – Taranul roman pastrator al Credintei 

MOTTO : ”Atacarea calendarului  înseamnă atacarea cultului, a religiei însăşi”- ERNEST BERNEA

 

”Ori, se ştie că religia este ceva neschimbător, este ceva etern care iese din câmpul de activitate al omului, unde inteligenţa şi voinţa sa pot fi eficace.

Ţăranul Român socoteşte religia de două ori intangibilă: odată faţă de strămoşi şi a doua oară faţă de Dumnezeu.

Satul românesc este o unitate de viaţă colectivă în care tradiţia a jucat şi joacă încă un rol însemnat. Prezentul este încontinuu sub presiunea trecutului şi lucrează privind spre viitor, trăgându-şi substanţa din trecut. Cei morţi constituesc o adevărată şi continuă prezenţă pentru cei vii. Trecutul pe calea tradiţiei comandă aproape toate formele şi sensurile vieţii actuale ale colectivităţii. Calendarul ca o formă de viaţă moştenită este respectat şi el prin aceste însuşiri ale trecutului.

Un ţăran din Dărmăneşti-Bacău întrebat de ce nu ţine noul stil a răspuns: „nu să pot schimba sărbătorile, că aşa am apucat din bătrâni şi legea lor e sfântă“»

La fel un altul din Cornova-Orhei: „ţânem pi vechi că noi aşa am apucat; apoi îi mai ghine să ţânem cum am apucat. Eu pi obiceiu meu îl ţin; pi ce am apucat pi aia ţâo; ţân legea creştinească“.

Puterea cu care se impune calendarul vine însă şi din altă parte. Pentru ţăranul Român, religia nu este la origini un produs omenesc, ceva făcut de mintea noastră. Orice fenomen religios deci şi calendarul este ceva exterior, obiectiv, dat oamenilor într’un anume fel fără putinţa de schimbare. Pentru ţăranul Român, calendarul nu este o născocire omenească, măsurătoare bine potrivită a timpului cu scop practic, ci o revelaţie, ceva din ordinea divină a lucrurilor.

Calendarul merge după biserică nu după oameni şi nu se poate schimba pentrucă este dat de Dumnezeu, calendarul este rânduiala dumnezeiască” spune un ţăran din judeţul Ismail.

In mentalitatea ţăranului român nu are loc rânduiala omenească pentru cele ce privesc religia. De aceea ţăranul Român nu poate să cedeze dispoziţiile omeneşti chiar dacă ele vin dela stăpânire. Dumnezeu este mai mare decât noi toţi şi deci legea omenească trebue să meargă după Dumnezeu şi nu Dumnezeu după legea omenească.

Nepăstrarea legii lui Dumnezeu, aşa cum s’a făcut prin reforma calendarului este văzută ca un mare păcat cu rele consecinţe asupra vieţii şi destinului omenesc, reforma este privită şi ca o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru păcatele omului.

Iată o mărturisire a unei femei din ţinutul Orheiului:

,>că vezi Dumnezeu o lăsat legea cea veche şi sfinţii şi noi om ţine aşa cum a lăsat Dumnezeu. De când sărbătorim noi sărbătoarele aistea pi nouă, apoi Dumnezeu nu ne mai dă, că nu ne pocăim. Dar Dumnezeu ne dă toate pedepsele că noi prea păcătuim“.

Ţinerea sărbătorilor pe stil nou provocată de reforma calendarului este socotită ca aducătoare de boli, secetă şi alte rele. Multe din durerile şi lipsurile prezente le pune ţăranul în seama reformei: „de amu oamenii s’au stricat de când cu stilul nou şi Dumnezeu s’o întors cu dosu şi nu mai dă ploaie… ne arde… înainte grâul era tot un schic“.

Alţii merg şi mai departe, sunt ţărani care cred că ţinerea calendarului pe stil nou atrage după sine şi pierclerea calităţii de creştin: „iaca la mănăstirea Răciula stariţa ţine pe nou, da călugăriţele ţin pi vechi că o venit scrisoare dela Erusalim şi acolo spune că ăl de ţine pi nou apoi trebuie să se boteze iară“.

In faţa reformei ţăranul s’a îndârjit pe o poziţie care în afară de faptul de a fi din strămoşi şi de a fi dela Dumnezeu, el nu a uitat să o întemeieze şi în alte chipuri, cu argumente şi fapte ce îi stăteau mai la îndemână. Felul cum încearcă el să argumenteze şi să întemeieze atitudinea în favoarea vechiului stil şi împotriva celui nou aduce o însemnată contribuţie la cercetarea noastră, adică la descrierea şi înţelegerea timpului.

In primul rând, stărue cu multă tărie şi frecvenţă un argument pe cât de simplu pe atât de interesant: „poţi dumneata schimba calendarul cât vrei, dar zilele rămât tot acolo” iată una din expresiile cele mai obişnuite împotriva noului stil.

Zilele de peste an, având un caracter obiectiv real şi concret, existenţe de sine stătătoare, nu pot fi schimbate prin simpla voinţă a omului, pentrucă schimbând calendarul cu 13 zile mai devreme nu înseamnă pentru ţăranul Român că s’au schimbat şi zilele din locul lor.

Un alt mijloc de întemeiere îl are ţăranul în semne sau minuni pe care Dumnezeu le arată oamenilor spre ştiinţă.

Iată una din aceste minuni: „în noaptea din înviere, la sfântul mormânt să aprind nişte lumânări, singure. In 1925 la sfântul mormânt nu s’au aprins lumânările cu 13 zile mai devreme, pe stil nou şi de atunci Paştele a rămas tot pe vechi, Dumnezeu n’a vrut altfel“.

Altă mărturie: „când vine o sărbătoare Dumnezeu îi face semne omului; numai cine n’are credinţă nu le vede, omul păcătos“.

Sărbătorile nu pot fi schimbate deci sub nici un fel fără a te pune împotriva lucrurilor dinainte rânduite, împotriva lui Dumnezeu.

Argumentele împotriva noului stil şi a neîntemeierii reformei, argumentele împotriva putinţei de a schimba timpul dela locul lui nu sunt numai de natură mistică făcute printr’o raportare la o lume transcendentă, ci sunt şi de natură pozitivă, făcute printr’o raportare la lumea sensibilă. In acest fel sistemul solar, fizica pământului şi lumea organică cu tot cuprinsul lor de viaţă şi ritm, au fost folosite pentru a dovedi falsitatea noului stil.

Mersul timpului este îndreptăţit prin ritmul vieţii cosmice, prin perfecta suprapunere între organizarea vechiului calendar şi fenomenele naturei. Sunt în adevăr o seamă de fenomene cosmice care apar deplin legate de anotimpuri şi anumite zile din calendar. Infrunzirea copacilor, venirea păsărilor, apariţia florilor, rodirea pomilor, sunt câteva din aceste fenomen care apar la date fixe şi care scot în evidenţă un ritm cosmic. Schimbându-se calendarul cu 13 zile mai devreme ele nu mai corespund exact zilelor cu care ţăranul era obişnuit să corespundă. Printr’o continuă raportare la aceste fapte neschimbătoare, el dovedeşte acelaşi lucru: falsitatea noului stil.

Dăm aci câteva din cele mai interesante şi expresive mărturii ce le avem în această privinţă, culese din Cornova- Orheiu.

Stilu vechi e ăl bun; pomii tot pi vechi înfrunzesc şi înfloresc şi pi nou nu vre; cucu cântă pi vechi, da pi nou nu se aude“.

Semănă orz la Blagoveştenie pi nou şi îi vide că n’ai să mânci pâne, că timpul merge tot pi vechi. Iaca mâne-i Sf. Ilie, da-i mânca dumneata popuşoi copt? Da’ nici harbuji n’ăi vide la biserică“.

Toate şelea sunt mai cu dreptate pe stilu vechi. Uite noi avem o sărbătoare Blagoveşte şi pe stilu nou nu cântă cucu, da pi stilu vechi cucu cântă. Da amu de unde ştie cucu de cântă pi vechi? Al doilea, el cântă, cucu pănă la Sânzenii.

Sânzenii nou trece şi el tat cântă, da cum vine Sânzenii pâ vechi el nu mai cântă mai mult. Şi cucu aiesta e o pasăre şi nu a învăţat la şcoală şi vezi ea înţelege, se vede că îi dă înţelegere Dumnezeu. Vezi, tăt se potriveşte mai bine pi vechi, da noi îl ţinem pi nou; ce să faci?:

Vrai nu vrai , înhamă şi hai.

Pământul merge tăt pi vechi. Când e 1 Mart pi nou nu seamănă nimeni; când e 1 Mart pi vechi e tomna bine. Crugu cerului merge aşa că pământul roteşte tot pi vechi. Eacă, dacă o trecut sfiinţii pi nou, nu vin nici cocorile nici cocostârcii, da pi vechi vin. Da Paştele în ziua Crucii se poate face? Atunci e jumătate di postu mare şi atunci nici peşte nu se mânca, d’apoi carne. Şi aşa s’o făcut acu trei ani. Noi le-am serbat pi aistea, da de mâncat carne n’am mâncat.

Apoi am făcut şi al doilea Paşte. Păi asta s’o mai pomenit?“.

De ce? Calendarul, sau mai precis anumite zile şi periode din an, nu pot fi despărţite de anumite fenomene naturale, care la rândul lor aceste fenomene, ca tot ce se întâmplă în univers sunt supuse voinţii lui Dumnezeu şi apar acolo la vremea lor fixată tot de voinţa divină. Dăm şi aci un exemplu edificator din categoria celor mai frecvente: „cucul la Blagoveştenie cântă întâi în poarta raiului şi apoi cântă la noi. Dar la noi nu cântă cucul pân’ ce nu cântă cucu cerului. Aşa am auzit noi din bunei“.

Dacă acestea înseamnă calendar, dacă atât de rele îi pot fi consecinţele se înţelege că ţăranul român nu poate admite schimbarea zilelor mai ales a celor de sărbătoare din locul lor obişnuit, aşa cum a apucat el să le ţină. Ţăranul nu poate admite numai faptul serbării în sine indiferent de timp, căci pentru el sărbătoarea nu este numai preamărirea unui sfânt creştin, ci este însuşi timpul material, ziua fixă din an .

  1. Calendarul pentru ţăranul român are o adâncime şi o însemnătate cu totul aparte. Organizarea timpului pe care o capătă el, prin funcţiunea şi natura calendarului, este deosebită de a noastră. Nu poate fi vorba aci de măsurători precise, de unităţi de lungime, de dimensiuni spaţiale sau raporturi de cifre. Calendarul în viaţa ţăranului Român fiind ceva viu şi organic nu vine pentru a măsura cantităţi de timp, ci vine să dea o expresie timpului trecător, să dea un chip mersului vremii. Calendarul organizează timpul ţăranului Român, dar nu în înţeles material, ci în înţeles sufletesc; momentele, datele şi perioadele din calendar nu sunt unităţi de măsură ci unităţi de ritm; timpul fiind ceva viu, calendarul apare ca un ritm al său.

Aşa se înţelege mai uşor de ce s’a dezorganizat în viaţa satului ritmul muncii care este continuă, reînviat prin raportarea la vechiul stil. Aşa se înţelege de ce reforma a dezorganizat viaţa spirituală a satului producând rupturi şi drame fără putinţă de reparat.

Calendarul aşa cum apare el în viaţa ţăranului Român, în afară că este o realitate obiectivă şi vie, aşa cum am arătat mai sus, fiind o expresie de ritm a timpului, el reprezintă din punct de vedere funcţional punctul de reper al întregii sale fiinţe materiale şi spirituale.

 

Intrebare : Unde este taranul roman de azi pastrator al credintei stramosilor lui? … Mai exista oare? 

Massmedia de azi nu are curajul sa spuna adevarul si o dau asa… dupa cires… amestecand adevarul cu minciuna de frica celor care-i platesc… Prezinta faptele dar nu si realitatea…Ii fac pe cei care s-au razvratit atunci impotriva schimbarii calendarului -grupare stilistajignind astfel Patriarhii care si-au pastrat totusi , macar partial ( caci ii pomenesc la slujbe pe cei care au trecut prin alegerea lor sub anatemele Sf Parinti ) integritatea crestin ortodoxa, neacceptand schimbarea calendarului – Biserica Ortodoxă Rusă, Sârbă, Sf. Munte Athos și Patriarhia Ierusalimului, a Georgiei, a Poloniei ( ei au trecut din nou pe stilul Sf Parinti. Polonezii ortodocsi au reusit sa-si recastige calendarul in 2014, 15 iunie .  (Soborul a constatat că hotărârea din 1924 oricum nu fusese puse în practică şi majoritatea absolută a parohiilor (96%) continuau să slujească pe calendarul vechi, chiar dacă statutul Bisericii Ortodoxe a Poloniei făcea trimitere la calendarul nou. )

Sunt oameni care au patimit pentru mentinerea credintei nealterata de influente eretice si patimesc inca … in special in Sf Munte Athos…Aveti mai jos un scurt istoric al faptelor cu bune si rele:

  1. In 1924 , Sfânta Chinonită a Muntelui Athos reacţionează puternic faţă de hotărârile acestei adunări tâlhăreşti, întrerupe comuniunea cu patriarhul Constantinopolului şi încetează să-l mai pomenească.

Excepţie face Mânăstirea Vatopedu care adoptă noul calendar, pe care îl utilizează până în 1971. 

2. În 1927, după presiuni puternice, unii cedeaza  si  acceptă să-l pomenească din nou pe patriarh, în aşteptarea convocării unui sinod ecumenic care să analizeze chestiunea calendarului.  Insa răman în Sfântul Munte grupuri de monahi şi chiar mânăstiri care nu au facut acest compromis.

Autorităţile greceşti numesc un guvernator pentru Muntele Athos şi încep să intervină brutal în diferite probleme, persecutându-i pe monahii cu o poziţie fermă.

In 1965 se realizeaza o a doua tradare : Patriarhia Constantinopolului “ridică” anatema aruncată asupra Bisericii papiste la 1054. Conflictul reizbucneşte în forţă

Una după alta, mânăstirile întrerup comuniunea cu patriarhul şi încetează pomenirea sa. Patriarhia Constantinopolului aduce ”oamenii ei ” in  mânăstirile athonite pentru îndepărtarea celor care nu vor sa faca ascultare.

Una după alta, mănăstirile întrerup comuniunea cu patriarhul Atenagora, încetând pomenirea sa.

In 1971,  reprezentanţii celor 20 de mănăstiri ale Muntelui Athos decid să lase fiecare mănăstire liberă să pomenească sau nu pe ereticul patriarh  potrivit propriei conştiinţe.

La puţin timp după aceea, stareţii mănăstirilor Sfântul Pavel şi Xenofont, Andrei şi Evdochim,  sunt înlocuiţi si ei, şi expulzaţi din Muntele Athos.

In 1972 Monahii de la Esfigmenu ridică steaguri negre pentru a protesta împotriva rugăciunilor comune ale patriarhului Atenagora şi papă. In 1974, stareţul de la Esfigmenu şi  trei dintre monahii de la aceeaşi mănăstire sunt expulzati. În faţa refuzului acestora de a se supune, armata greacă (!) impune o blocadă maritimă şi terestră vreme de patru luni; monahii desfăşoară deasupra mănăstirii lor un steag cu inscripţia „ORTODOXIE SAU MOARTE”.

In 1992,  luna mai, tradatorii credintei îi expulzează cu poliţia înarmată (!) pe monahii Schitului athonit rusesc Sfântul Ilie, pe care îl confiscă.

Monahii vieţuitori ai schitului nu pomeneau apostatii din anii ’50 .

Intre 1993-1994, in luna decembrie a anului 1993 Comunitatea Muntelui Athos scrie o scrisoare patriarhului în care condamnă Acordul de la Balamand unde Patriarhia de Constantinopol şi unele dintre Bisericile locale (inclusiv B. O. R) recunosc papismul a fi “Biserică soră”.

Patriarhul Bartolomeu nu doar că nu îngăduie nici o discuţie asupra ereziei ecumenismului, ci reacţionează în forţă depunând câţiva stareţi şi dând pedepse severe celorlalţi.

Supuşi la presiuni foarte mari, aceştia dau înapoi, şi într-o scrisoare de apel din mai 1994 imploră iertareaAstfel, protestul împotriva Balamandului a fost redus la tăcere !!!!!

In 2002-2003:  Comunitatea Muntelui Athos declară obştea Mănăstirii Esfigmenu ca ilegală şi impune ca termen 8 ianuarie 2003 pentru părăsirea mănăstirii. Urmeaza lupte grele, moare un tanar din Manastire…

In 2005 Patriarhul Constantinopolului Bartholomew  înfiinţează o obşte monahală impostoare, căreia îi sunt atribuite toate bunurile Mănăstirii Esfigmenu (conturile din bancă, vaporul ş. a.).

În octombrie, blocada revine şi mai în forţă; mănăstirea nu se mai poate aproviziona cu alimente şi medicamente, nici nu mai poate primi vizite ale medicilor. Acestea pricinuiesc moartea a patru monahi.

In 2006, in octombrie, un tribunal (civil!) grec îi condamnă pe monahii de la Esfigmenu la doi ani de închisoare pentru “ocupaţie ilegală” şi “tulburarea liniştii publice”… 🙂

Monahii fac apel în justiţie contestând sentinţa. La 20 decembrie, membrii obştii impostoare a patriarhului Bartolomeu îi atacă violent în timpul nopţii cu bare de metal şi topoare pe monahii din birourile Mănăstirii Esfigmenu din Careia (capitala peninsulei Athos) pe când aceştia dormeau. În urma bătăii patru monahi esfigmeniţi au multiple răni, unul dintre ei chiar fractură craniană. La 25 decembrie, sub o puternică presiune mediatică, guvernul grec anulează operaţiunea expulzării monahilor Esfigmeniţi; cu toate acestea însă, blocada dură impusă mănăstirii nu este ridicată. La ora actuala sunt condamnati la inchisoare cu executare…

Toate acestea au dus pana la urma la mentinerea calendarului corect , al Sfintilor Parinti, in Sf Munte Athos…si nu numai in Sf Munte … ci si in alte Patriarhii…Trebuie sa-i respectam pe acesti oameni care au luptat pentru credinta si sa nu lasam pe nimeni sa-i jigneasca facandu-i stilisti , denaturand ADEVARUL.

Stilistii sunt cu totul straini de Canoanele Apostolice … Vedeti mai jos despre ei:

Cititi si :

Atentie mare sa nu va pacaleasca stilistii !

Sa nu cadeti cumva in ratacirea stilistilor care umbla disperati acum dupa noi adepti ai sectei lor !!!  Mai multe amanunte mai jos :

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2016/12/17/atentie-mare-sa-nu-cadeti-in-ratacirea-stilista/

IMPORTANT DE STIUT :

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/12/important-de-stiut-hotarirea-sfintului-sinod-de-la-20-noiembrie-1583-catre-toti-crestinii-adevarati-madulare-ale-sfintei-catholice-universale-si-apostolesti-biserici-de-rasarit-a-lui-hristos-di/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/07/7-ianuarie-craciunul-pe-stil-vechi-sau-sf-ioan-pe-stil-nou-cum-e-mai-corect/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/23/cine-trebuie-sa-faca-pogoraminte-la-pacate-oamenii-sau-dumnezeu-sau-unde-duc-pogoramintele-oamen

Advertisements