Sfantul Mucenic Antipa, Episcopul Pergamului

Sfântul Mucenic Antipa, Episcopul Pergamului

În zilele Apostolilor şi pe vremea împărăţiei lui Domiţian, s-a pornit mare prigoană asupra creştinilor, încât prin toată lumea se trimitea la domni şi la stăpânitori scrisori de la împăratul, ca să se supună creştinii poruncilor împărăteşti şi să primească credinţa cea rea a nebuniei idolilor şi să cinstească capiştile idoleşti cu toată rânduiala. Atunci s-a arătat mulţime de credincioşi şi de mucenici, care fără de frică mărturiseau Cuvântul lui Dumnezeu, pretutindeni nevoindu-se pentru Hristos Mântuitorul.

Atunci şi marele stâlp al credinţei, temelia adevărului creştinătăţii şi propovăduitorul Dumnezeirii Celei mai înainte de veci, a Unuia Născut Fiul lui Dumnezeu, Sfântul Ioan Evanghelistul, preaalesul Apostol, a fost surghiunit în insula Patmos, unde i s-a arătat Domnul în descoperire, între cele şapte sfeşnice, poruncindu-i să scrie către cei şapte îngeri, adică episcopi ai celor şapte biserici ale Asiei, care întăresc adunările mucenicilor.

Acolo, prin gura Domnului, s-a pomenit acest arhiereu Antipa, astfel: “Antipa mărturisitorul Meu cel credincios a fost ucis între voi, între care petrece satana”. Căci Sfântul Antipa a fost episcop al bisericii Pergamului. Şi dintr-acele cuvinte care s-au scris pentru dânsul în descoperirea lui Ioan, este arătat în ce fel a fost Antipa, credinciosul mărturisitor al lui Hristos şi în ce fel au fost locuitorii Pergamului, având sataniceasca petrecere între ei. Iar în mijlocul lor, Sfântul Antipa, era ca o lumină în întuneric, ca un trandafir în mijlocul spinilor, ca nişte aur în mijlocul noroiului, sau mai bine să zicem în mijlocul cuptorului de foc, după cum este scris, ca aurul cel lămurit în ulcea. Acolo nici legea firii nu se păzea, nici nu era judecata lucrurilor, ci fiecare lucra pentru sine; şi pe cât cineva putea, pe atât năpăstuia pe alţii. Fiecăruia i se părea că este viteaz, bun şi drept, dacă biruia pe cineva din creştini, sau îl pierdea de pe pământul celor vii.

Acolo, fiind creştineasca adunare, erau creştinii în mare chinuire şi tulburare din pricina acelor necredincioşi. Atunci fericitul Antipa, bărbatul cel ales, cel neclintit în credinţă şi statornic în viaţa îmbunătăţită, deloc nu se tulbura, ci ca şi cum ar fi fost schimbat într-o fire îngerească din cea omenească, stătea împotriva potrivnicilor, netemându-se de nimic. Chiar ieşea adeseori în popor, neavând nici o grijă de îngrozirea muncitorilor; apoi strălucea ca o rază prin mijlocul lor şi cu lumina credinţei celei curate şi drepte izgonea întunericul rătăcirii şi al închinării idolilor. Pentru aceasta, diavolii cei crezuţi de elini, a fi zei, toţi au fugit de acolo şi nici unul dintre aceia nu îndrăznea să mai rămână în acea cetate a Pergamului, în care vieţuia Sfântul Antipa. Deci, diavolii se arătau în vis slujitorilor lor, zicându-le: “Nici din jertfele voastre nu gustăm, nici mirosim aburii şi fumul jertfelor, de vreme ce suntem izgoniţi de Antipa, mai marele creştinilor”.

Atunci, mulţimea elinilor mâniindu-se, s-au pornit asupra lui Antipa şi, prinzându-l, îl trăgeau la locul unde se obişnuia a se aduce necuratele lor jertfe. Şi a zis ighemonul către dânsul: “Au tu eşti Antipa, care nu asculţi poruncile împărăteşti şi pe alţii îi înveţi să nu asculte? Jertfele cele făcute de noi zeilor atât le tulburi, încât pe nici unul din zei nu-l laşi să se sature de grăsime? De aceea, toţi zeii, lăsând cetatea, s-au dus şi ne este frică, să nu năvălească vreo mare primejdie asupra cetăţii, de vreme ce ei nu voiesc s-o mai păzească. Destul îţi este până astăzi îndeletnicirea în creştineasca vrăjitorie. Pocăieşte-te de acum şi la legile noastre supune-te; ca zeii care stăpânesc această preafrumoasă cetate, să aibă grijă de noi şi să nu înceteze a ne păzi. Iar de nu vei face aceasta şi de nu vei voi să te lepezi de credinţa ta, şi cinstirea zeilor noştri de o vei defăima, apoi după legea romanilor, te vei munci cu vrednice pedepsiri”.

Sfântul Antipa a răspuns: “Aceasta s-o ştii, o, ighemoane, că sunt creştin, iar împărăteştii porunci, celei nebune şi păgâneşti, niciodată nu voiesc să mă supun. Dar, de vreme ce împotriva cuvintelor tale se cuvine a da răspuns cuviincios, îţi răspund astfel: Dacă zeii voştri, cărora vă închinaţi, sunt izgoniţi de un om muritor, şi dacă aceia pe care îi socotiţi că vă sunt apărători şi pentru voi izbânditori, caută de la voi ajutor, de aici puteţi cu uşurinţă să vă cunoaşteţi rătăcirea. Căci dacă, celor ce li se face vreun rău, nu pot să se răzbune, şi singuri mărturisesc că de un om sunt biruiţi, apoi cum vor putea, pe tot neamul omenesc sau vreo cetate, s-o izbăvească? Aceasta socotind şi cunoscând, sunteţi datori măcar acum să vă depărtaţi din pierzătoarea voastră rătăcire şi să credeţi în Hristos, Care S-a pogorât din cer ca să mântuiască neamul omenesc. Acela cu adevărat la sfârşitul veacurilor va veni să judece pe toţi şi să răsplătească fiecăruia după lucrurile lui, ori cu cinste, ori cu osândă”.

Astfel răspunzând Sfântul Antipa cu bunăânţelegere, ighemonul a început a zice aşa: “Voi vă supuneţi legilor celor noi şi rânduielilor celor aflate de voi, defăimând buna cinstire cea veche, pe care din început am primit-o de la strămoşii noştri şi ca o moştenire de la dânşii a ajuns până la noi, adică cinstirea de zei. Deci, urmând obiceiurilor strămoşilor noştri, nu este bine a ne îndepărta de dânşii; căci cele vechi sunt mai bune decât cele noi, sunt mai adevărate şi mai vrednice decât acelea şi care cu vechimea vremii sunt întărite. De aceea eşti dator şi tu a-ţi schimba credinţa, ca să nu urmezi acelui Om, care S-a arătat nu cu multă vreme mai înainte de tine şi care a tulburat viaţa omenească prin farmece şi a fost răstignit pe vremea lui Pilat. Deci, supune-te poruncilor împărăteşti, ca împreună cu noi să petreci fără primejdie, pentru că la tot lucrul ne vei avea ajutători, ca pe nişte fii iubiţi ai tăi. Căci bătrâneţile tale sunt vrednice de toată cinstea şi meriţi să te iubim ca pe un tată”.

La acestea, Sfântul Antipa a răspuns: “Chiar de vei astupa urechile mele cu dovezi fără de număr, eu nu voi fi atât de nebun şi fără minte, după ce am ajuns la bătrâneţile cele mai de pe urmă şi de moarte m-am apropiat, să-mi schimb credinţa pentru această ticăloasă şi necinstită viaţă şi să mă depărtez de mărturisirea credinţei celei adevărate. Deci, nu-mi amăgi mintea, care întotdeauna se îndeletniceşte cu citirea dumnezeieştilor cărţi; căci din început n-a fost nici un zeu de-ai voştri, ci mai pe urmă s-au arătat şi nici un bine n-au făcut, nici un folos de la ei nu ne-a venit. Ci singuri, fiind oameni necuraţi, s-au făcut pricinuitori de viaţă rea altor oameni iubitori de desfătări. Pentru ce nu urmaţi celor ce au voit să se suie la cer, care nu se ruşinau a se amesteca cu ale lor surori? Pentru aceea a şi venit potopul, care a pierdut neamul lor, de vreme ce pe căile cele drepte şi credincioase n-au voit să umble. Iar dacă şi voi veţi voi să urmaţi fărădelegilor pentru vechimea lor, apoi nu cu apă, ci cu focul cel veşnic veţi fi pedepsiţi şi de viermii cei neadormiţi veţi fi mâncaţi, de nu vă veţi pocăi”.

Acestea şi multe altele grăind bărbatul cel sfânt, l-au răpit oamenii cei păgâni şi l-au dus la capiştea Artemidei, unde era un bou de aramă, pe care arzându-l, l-au aruncat pe mucenic peste el. Dar el însemnându-se cu semnul Crucii, se ruga din mijlocul focului către Dumnezeu, strigând: “Dumnezeule, Cel ce ne-ai arătat Taina cea din veac ascunsă, pe Domnul nostru Iisus Hristos, prin care şi sfaturile Tale cele neştiute ni le-ai descoperit, îţi mulţumesc de toate bunătăţile Tale, că ne mântuieşti pe noi cei ce nădăjduim spre Tine şi m-ai învrednicit în ceasul acesta, să fiu vrednic să mă scriu în numărul sfinţilor mucenici, care au pătimit pentru numele Tău cel Sfânt. Primeşte duhul meu când va ieşi din viaţa aceasta şi-mi dă parte ca să aflu doar la Tine parte şi la Unul Născut Fiul Tău şi nu numai pe mine, dar şi pe cei ce vor fi după mine, să-i faci părtaşi milei Tale, ca de toţi să se slăvească numele Tău cel Sfânt, în veci. Amin”.

Acestea şi alte asemenea zicând Sfântul Antipa, s-a rugat multă vreme, chinuindu-se pe boul cel roşit de foc. După aceea s-a rugat pentru cei care îi vor face pomenire să fie feriţi de patimi şi de alte boli, de nesuferita durere a dinţilor, cum şi pentru lăsarea păcatelor, ca să dobândească milă la judecata care va să fie pentru toată lumea. Isprăvindu-şi rugăciunea şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, adormind cu somn dulce şi s-a suit la cer, fiind împodobit cu slăvită cunună mucenicească. Apoi nişte bărbaţi binecredincioşi, luând sfintele lui moaşte, le-au pus cu cinste în aceeaşi cetate a Pergamului. Şi a izvorât dintr-însele mir, care tămăduia toate bolile omeneşti, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh în veci. Amin.

Cuviosul Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul

Latura Decapoliei altădată era împărţită în două. Cea aproape de Galileea, în Palestina, care se pomeneşte de Sfântul Evanghelist Matei, zicând: După Dânsul au mers multe popoare din Galileea şi din cele zece cetăţi; iar alta, cea mai de pe urmă, o mică latură în pământul Isauriei, care se numea tot Decapolia. Dintr-acea Deca-polie a Isauriei a fost Cuviosul Grigorie, învăţătorul acestui Cuvios Ioan, a cărui pomenire se face acum. Acest sfânt Ioan, din tinereţe lăsând lumea şi iubind pe Hristos, a mers la cel mai sus pomenit învăţător Grigorie Decapolitul şi de dânsul a fost tuns în rânduiala monahicească. Şi petrecea cu el, nevoindu-se în toate şi bineplăcând lui Dumnezeu. Şi a ajuns în atât de mare smerenie şi ascultare şi în aşa sârguinţă spre tot lucrul bun, încât singur învăţătorul lui, Sfântul Grigorie, se bucura de el şi slăvea pe Dumnezeu.

Iar când răucredinciosul împărat Leon Armeanul, a înnoit eresul luptării de icoane şi a ridicat prigonire asupra Bisericii lui Hristos, în acea vreme acest cuvios Ioan a mers în Bizanţ, pe lângă Sfântul Grigorie învăţătorul său, împreună şi cu Sfântul Iosif, scriitorul de cântări. Şi umblând prin cetate, întărea pe cei dreptcredincioşi ca să stea în dreptcredincioasa mărturisire. După aceea Iosif a fost trimis la Roma, la care n-a ajuns, pentru că a căzut în mâna ereticilor şi a fost ţinut în legături în Creta. Iar Cuviosul Grigorie Decapolitul, după trimiterea lui Iosif s-a mutat către Domnul. Iar Cuviosul Ioan, rămânând în Bizanţ, se nevoia în ostenelile cele obişnuite, îngrijindu-se nu numai pentru a sa mântuire, ci şi pentru a celorlalţi.

După câtăva vreme, liberându-se fericitul Iosif din legături şi întorcându-se în Bizanţ, Cuviosul Ioan s-a dus către Domnul, ca să-şi ia plata pentru ostenelile sale, şi a fost îngropat de mâinile lui Iosif, lângă mormântul Sfântului Grigorie, părintele său. După aceea, s-a mutat în alt loc, despre care în viaţa Sfântului Iosif scriitorul de cântări, se scrie astfel: „Iosif, intrând în cetate, n-a găsit între cei vii pe iubitul său părinte, pe Sfântul Grigorie Decapolitul, căci se dusese către Domnul. A văzut numai pe fericitul Ioan, ucenicul lui, şi a plâns mult după părintele său Grigorie, căci nu s-a învrednicit să-1 vadă iarăşi viu. Şi a petrecut lângă mormântul aceluia, împreună cu părintele Ioan, dar nu după multă vreme s-a dus şi Ioan către Domnul şi 1-a îngropat Iosif aproape de Sfântul Grigorie.

După aceea, Cuviosul Iosif s-a mutat în alt loc. Şi era acel loc afară din cetate, deosebit şi liniştit, nu departe de biserica Sfântului Ioan Gură de Aur, unde sălăşluindu-se, a zidit o biserică în numele arhiereului lui Hristos, Nicolae, şi a mutat acolo moaştele amân-duror părinţilor, ale lui Grigorie şi ale lui Ioan”.

Rugăciunea de Luni

O, Veșnice Dumnezeule, Doamne Iisuse Hristoase, cu adancă și mare smerenie a inimii mele, cunosc și mărturisesc că gresesc in toate zilele, dumnezeieștii tale dragoste. Pentru acesta astazi, ca este luni și începutul săptămânii, cer să-mi lași toate păcatele și să mi le ierti, rugându-mă cu smerenie milostivirii Tale, celei mari, să-mi dai har, ca sa pun început bun, să port grijă și să ostenesc pentru sufletul meu, pentru care ai petrecut atatea osteneli și ispite la Sfânta Ta răstignire, ca să mântuiești zidirea Ta.

Și te rog, Dumnezeul meu și Ziditorul meu, să mă îndreptezi de astăzi înainte spre bine, pâna la sfârșitul vieții mele, întru cinstea și mărirea împărației Tale și pentru mântuirea mea.

O, Doamne! Astazi îți dau sufletul și trupul meu și vointa mea, rugându-Te să fie voia Ta în mine precum îți place. Dă-mi îngaduiala să pot răbda și mă pedepseste aici întru acesta lume, dupa mila Ta, iar nu în cealalta viața.

Și iartă pe cei vii și pe cei morți după rugăciunile Sfintei Tale Biserici și mă învrednicește pe mine și pe ceilalți să ne bucurăm de mărirea ta în Rai. La acesta pun mijlocitor pe Sfinții Tăi îngeri, către care zic:
O, cerești slujitori și slugi ale lui Dumnezeu! păzitori ai oamenilor și vrajmași ai duhurilor rele, ma închin vouă, fericite duhuri, și mă bucur de marirea voastră, căci pururea stați neadormiți întru voințele Dumnezeului nostru cu multă grijă și credința; voi pururea căutați și nu dormiți, pururea slujiți și nu osteniți, pururea luptați și pururea biruiți și nu este alta grija voastră, făra numai să departați pe cel rău de la zidirea lui Dumnezeu.
O, binecuvântați păzitori ai oamenilor! mă închin vouă și vă mulțumesc pentru ajutorul cel de toate zilele ce ne dați, pentru povățuirea ce ne faceți, pentru darul ce-l cereți adesea de la Dumnezeu pentru noi și deosebi vă binecuvântez pentru grija ce aveți de mine, nevrednicul și păcătosul. O, Sfinte îngere, păzitorul sufletului meu, și voi Sfinților Arhangheli Mihaile și Gavrile, nu vă scârbiți de mine, nici mă lăsati pustiu, ci mă paziți ziua si noaptea până îmi voi da cu pocăința sufletul în mâinile lui Dumnezeu, Ziditorul meu, măcar ca eu nu va ascult, nici primesc luminările și povățuirile ce îmi faceți pentru folosul meu.

Înca vă rog să aveți grija sufletului meu și să opriți puterea vrăjmașului, pentru ca să nu mai gresesc de acum înaintea Dumnezeului meu; și mă învredniciți să vă vad la moartea mea și să stati împrejurul meu și să duceți în ceruri sufletul meu ca să se închine măririi lui Dumnezeu și sa vada bucuria Sfinților Lui pentru ca să am pricina să va mulțumesc acolo, pentru purtarea de grijă ce ați avut-o pentru mine și să vă spun binele vostru cu glas neîncetat în vecii vecilor.

Amin.

Advertisements