Duminica Floriilor. Intrarea Domnului în Ierusalim

Image result for Duminica Floriilor. Intrarea Domnului în Ierusalim

Sfânta Muceniţă Matroana, cea din Tesalonic (III-IV)

d7568fbc-ce59-48e5-aa84-bac92b8b4525

Sfînta Matroana a fost slujnică la o evreică, anume Pavtila, femeia voievodului Tesalonicului. Din tinereţe, fiind învăţată în credinţa creştinească, stăpîna ei o silea la reaua credinţă iudaică. Şi, fiindcă ea nu se supunea, o chinuia foarte rău, bătînd-o adeseori. Însă Matroana pe toate le răbda cu osîrdie pentru Hristos şi la biserică se ducea într-ascuns. Într-una din zile, înştiinţîndu-se Pavtila că Matroana a fost la biserica creştinească, i-a zis: “Pentru ce n-ai mers la sinagoga noastră, ci te-ai dus la biserica creştinească?” Răspuns-a fericita Matroana cu îndrăzneală: “De vreme ce Dumnezeu este în biserica creştinească, iar de la sinagoga iudaică s-a depărtat, nu mă duc la sinagogă, ci la biserică”.

Atunci Pavtila, şi mai mult mîniindu-se, a bătut-o fără cruţare şi într-o cămară întunecoasă a închis-o legată. Iar a doua zi a fost găsită sfînta dezlegată din legături cu dumnezeiasca putere, preamărind pe Hristos. Dar stăpîna ei iarăşi a bătut-o cu vine crude, pînă la sînge şi, mai tare legînd-o, a închis-o iarăşi în cămara aceea şi uşa a pecetluit-o, ca să nu intre cineva să-i facă vreo uşurare. Şi a petrecut sfînta în acea închisoare fără hrană şi băutură patru zile, întărind-o Dumnezeu. După aceasta Pavtila, dezlegînd pecetea aceea şi deschizînd uşa, a găsit-o iarăşi dezlegată din legături şi stînd la rugăciune. Deci, fierbînd de mînie, a bătut-o cu beţe groase şi, abia suflînd, a închis-o în aceeaşi închisoare unde s-a şi sfîrşit sfînta, dîndu-şi sufletul lui Dumnezeu. Trupul ei l-a aruncat acea rea femeie de pe zid, pentru că erau înalte casele acelea. Creştinii, luînd mult chinuitul trup al Sfintei Muceniţe Matroana, l-au îngropat cu cinste.

Mai pe urmă Alexandru, episcopul Tesalonicului, a zidit o biserică în numele sfintei, iar cinstitele ei moaşte le-a pus într-însa. Iar pe Pavtila, după vrednicie, degrabă a ajuns-o judecata lui Dumnezeu, pentru că de pe înălţimea zidului, de unde a aruncat jos trupul Sfintei Matroana, ea singură, alunecînd, a căzut şi, murind rău, şi-a lepădat ticălosul ei suflet.

Cuviosul Ioan înainte-văzătorul, pustnicul şi închisul din Egipt (apr. 395)

e29ac8ae-fac8-46f2-91a3-615dbbd00c2f Sf Cuvios loan pînă la vîrsta de douăzeci şi cinci de ani a fost tăietor de lemne. După aceea, mînat de setea neostoită de rugăciune, el s-a retras în putie unde a trăit pînă la sfîrşitul vieţii, care i-a venit la vîrsta de nouăzeci de ani. Acest cuvios a trăit ca un înger în trup. El cunoştea inimile oamenilor care veneau la el pentru sfat, ştiindu-le mai dinainte numele, dorinţele şi gîndurile. El i-a prorocit împăratului Teodosie în ce fel vor sfirşi războaiele lui. El a prorocit generalilor, monahilor, şi tuturor celor cărora le era de trebuinţă să ştie cele ascunse din întunericul viitorului lor. Un mare prinţ 1-a rugat odată să primească să stea de vorbă cu soţia lui, care dorea cu ardoare să-1 vadă. Dar sfintul nu dorea întîlnirile cele din dorinţă deşartă ale oamenilor. Şi atunci, ca mîngîiere, s-a înfăţişat în vis femeii, arătîndu-i chipul în care este. Femeia atunci a descris înfăţişarea sfîntului bărbatului ei, care i-a confirmat că într-adevăr aşa este chipul sfîntului. Pe toţi cei care îl cercetau fără vicleşug la inimă el îi învăţa că începutul vieţii celei fericite este dobîndirea smereniei, dîndu-le din belşug pilde a cît de pierzătoare de suflet este trufia şi slava deşartă, cea care pe mulţi i-a prăbuşit de la mari înălţimi duhovniceşti, în mari păcate şi chiar în moarte. Acest sfînt a îndurat mari războaie din partea diavolilor. Satan i s-a înfăţişat ca înger de lumină, înconjurat de miriade de diavoli la fel de strălucitori, care îl sileau să se închine lui Satan, înfâţişîndu-i-1 ca pe Hristos. Dar loan a răspuns cu înţelepciune: „Eu Domnului meu Hristos mă închin în fiecare zi. Dacă acesta ar fi El, nu mi-ar cere să cad şi să mă închin lui, cînd eu deja mă închin Lui.“. În urma acestor cuvinte puterile satanice s-au risipit ca un fum puturos. Sfintul Cuvios loan a adormit cu pace, îngenuncheat la rugăciune, în anul al nouăzecilea al vieţii sale.

Sfinţii Mucenici Filet Sincliticul, cu soţia lui Lidia şi cu cei patru fii ai lor: Macedon, Teoprep, Cronid comentarisiul şi Amfilohiu ducele

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filet Sincliticul, cu soţia lui Lidia şi cu cei patru fii ai lor: Macedon, Teoprep, Cronid comentarisiul şi Amfilohiu ducele.

Sfântul Filet şi ceilalţi creştini care au fost împreună cu el au trăit pe vremea împăratului Adrian. Ei se închinau în fiecare zi lui Dumnezeu. Fericitul Filet fiind prins, a fost adus înaintea împăratului. Iar împăratul neputând să se împotrivească înţelepciunii mucenicului, l-a dat pe mâna unuia dintre slujitorii apropiaţi ai lui, care legându-l de un stâlp l-au bătut cu săbiile. După aceasta a dat poruncă să fie aruncat în închisoare. În timp ce era dus la închisoare s-a alăturat lui şi soţia lui Lidia şi primii trei fii ai lui, dintre care Cronid îndeplinea slujba de comentarisiu. În noaptea care a urmat, în timp ce ei cântau în închisoare, un înger li s-a arătat lor şi i-a îmbărbătat spre pătimirea până la sfârşit. Dimineaţa, mucenicii fiind aduşi înaintea împăratului, îndată au fost aruncaţi în nişte vase mari în care fierbea în clocot untdelemn amestecat cu răşină. Dar îndată vasele s-au răcit cu totul. Atunci, cel de-al patrulea fiu al lui Filet, care avea demnitatea de duce şi care se găsea până atunci în preajma împăratului, văzând minunea aceasta, a intrat şi el într-unul din vasele cu untdelemn încins, zicând: “Doamne, Dumnezeu creştinilor, ajută-mi!” Împăratul văzând acestea, a plecat de la Roma şi s-a dus la Iliric, plin de ameninţare şi de mânie. Şi plecând, a dat poruncă să se ardă timp de şapte zile vasele cele cu untdelemn şi cu răşină, după care să fie vârâţi din nou în ele. Dar porunca împăratului aducându-se la îndeplinire, sfinţii au rămas nevătămaţi. Întorcându-se din călătoria lui şi aflând de toate acestea împăratul s-a simţit ruşinat, iar sfinţii după trecere de câtva vreme, pe care au petrecut-o în rugăciune, s-au săvârşit din viaţă.

Rugăciune pentru Duminică

De vreme ce ziua duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om; pentru acesta, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție, și-Ți multumesc foarte pentru darurile cele mari ce ai făcut tuturor zidirilor Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget ca numai Tu singur ești Dumnezeu Sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic, necuprins și în puține cuvinte nu-Ți lipsește vreo bunatate sau vreo mărire. Mă bucur cu asemenea că tu ești Dumnezeu în trei fețe: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Să se tulbure, Doamne, toți cei ce se închina la alți dumnezei, ca nu este alt dumnezeu afara de Tine. Pentru acesta fă să sporeasca creștinii în slava și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu Adevărat și Te mărturisesc și Ți se închina și-Ti slujesc pururea cu toata inima și puterea. O, Părinte Sfinte! miluiește-ne! O, Binecuvantate Fiule al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-ne darul Tau și acoperămânul Tău!
Așa Doamne și Ziditorul meu, ascultă rugăciunile și cererile sufletului meu cel păcătos și dă-mi mie, smeritul și nevrednicul, darul Tău, ca să cinstesc astăzi această Duminică, dupa porunca Ta și după porunca Bisericii Tale și maicii noastre. Dăruiește-mi pocaința adevărata, pentru ca să-mi plâng păcatele ce am făcut împotriva Împarației Tale și împotriva sufletului meu, și a vecinului meu. Te rog, mult milostive Doamne, să uiți de azi înainte greșelile mele cele multe. După mulțimea milelor Tale, multumesc din toată inima pentru atâtea bunătăți ce-mi trimiți în toate zilele și mai vârtos pentru înoirea sufletului meu, pentru rabdarea Ta cea mare, că nu mai pedepsit după mulțimea păcatelor mele ci mă îngăduiesti și-mi astepți pocăința, ca un iertător, bun și milostiv. Încă mă rog, Doamne Iisuse Hristose, să-mi dai har, ca să petrec bine și crestinește întru acesta săptămna, făra de a-Ți greși cu gândul, cu voința, cu cuvântul, cu fapta, întru mărirea și cinstirea buneivestiri a Maicii Tale și a învierii Tale celei de a treia zi și a venirii Duhului Tău cel Sfant asupra Apostolilor. Deosebi, înca, mă rog întru acesta rugăciune a mea pentru tot sufletul creștinesc cel scârbit și dosâdit, ca să se învrednicească milei și ajutorului Tău. Iar pentru Sfintele patimi și moartea Ta cea mărita, dumirește pe păcătoși să se cunoască pe sine și să se căiasca de pacatele lor, să se îndepărteze prin mărturisire, să urască pacatele lor, și să se lase de ele și să se afle gata și cuminecați, cu inima curată, in ceasul morții lor; și-i învrednicește pe toți și pe cei vii și pe cei morți, veșniciei Tale Împarății; răscumpără-i pe ei și pe noi cu Preasfânt Sângele Tău; înviaza-ne cu învierea Ta; suie-ne la cer cu înaltarea Ta, pentru ca să Te mărim în vecii vecilor.
Amin.

***

Atentie mare sa nu va pacaleasca stilistii !

Sa nu cadeti cumva in ratacirea stilistilor care umbla disperati acum dupa noi adepti ai sectei lor !!!  Mai multe amanunte mai jos :

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2016/12/17/atentie-mare-sa-nu-cadeti-in-ratacirea-stilista/

IMPORTANT DE STIUT :

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/12/important-de-stiut-hotarirea-sfintului-sinod-de-la-20-noiembrie-1583-catre-toti-crestinii-adevarati-madulare-ale-sfintei-catholice-universale-si-apostolesti-biserici-de-rasarit-a-lui-hristos-di/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/07/7-ianuarie-craciunul-pe-stil-vechi-sau-sf-ioan-pe-stil-nou-cum-e-mai-corect/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/23/cine-trebuie-sa-faca-pogoraminte-la-pacate-oamenii-sau-dumnezeu-sau-unde-duc-pogoramintele-oamen

Advertisements