Sfântul Ioan Scărarul, Egumenul Sinaiului

3746e9ab-2aa3-4045-af04-4b29ce5e85a8

Sfantul Ioan Scararul s-a nascut pe la sfarsitul secolului al VI-lea, candva intre anii 570-580, in partile Siriei. Nu se stiu decat prea putine informatii despre viata acestui sfant. Avand in vedere educatia si cunostintele Sfantului Ioan, se crede ca a facut parte dintr-o familie instarita, care i-a putut facilita accesul la scolile de seama ale vremii.

Sfantul Ioan a imbratisat viata monahala inca de la varsta de 16 ani, in manastirea din Muntele Sinai. Vreme de aproape douazeci de ani, Sfantul Ioan a fost ucenic al Cuviosului Martirie. Apoi, dupa trecerea la cele vesnice a duhovnicului sau, Sfantul Ioan Scararul s-a retras intr-o pestera din locul numit Tolas, unde s-a nevoit pustniceste vreme de peste patruzeci de ani.

In anul 639, Sfantul Ioan a fost chemat de obstea manastirii din Sinai, pentru a fi numit staret. El a primit cu multa greutate aceasta chemare. Dupa cativa ani, Sfantul Ioan a inmanat altui monah vrednic carma manastirii si s-a retras iarasi in pestera sa, unde s-a indeletnicit cu rugaciunea si nevointele pana la sfarsitul vietii sale.

Sfantul Ioan este autorul cartii numita “Scara”, de la care isi trage si numele, in care viata duhovniceasca este prezentata sub forma unei scari cu treizeci de trepte. El a scris aceasta carte la indemnul prietenului sau Ioan, egumenul manastirii din Rait. Aceasta scriere a fost tradusa in limba romana de parintele profesor Dumitru Staniloae, ea fiind inclusa in volumul noua, din seria “Filocalia”.

Sfantul Ioan Scararul a trecut la cele vesnice in anul 649.

Aducerea moaștelor Sfîntului Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului (846)

1360874518026O3O5SVMWA3BWRP35Sfântul Nichifor a păstorit Biserica lui Hristos cu mare râvnă şi înţelepciune, fiind unul dintre cei mai mari Arhipăstori ce au stat vreodată pe scaunul patriarhal al Constantinopolului. Când Leon Armeanul s-a ridicat împotriva icoanelor, singur Sfântul Nichifor a stat pe faţă împotriva împăratului. El mai întâi l-a sfătuit în taină şi cu blândeţe pe împărat, dar mai pe urmă l-a dat fără teamă pe faţă. De aceea depravatul împărat l-a surghiunit în insula Prokenesis. Pe această insulă se afla o mănăstire pe care Sfântul Nichifor o ridicase în cinstea Sfântului Teodor. Mărturisitorul Ortodoxiei, Sfântul Nichifor, a rămas în această mănăstire timp de treisprezece ani, unde a şi murit. Trecerea lui la cele veşnice s-a întâmplat la anul 827 după Hristos. După aceea, pierind toţi împăraţii iconoclaşti iar la cârma imperiului aflându-se Mihail cu maica lui Teodora, pe scaunul patriarhal al slăvitului Constantinopole s-a reîntors Patriarhul Metodie. Acesta a mutat sfintele moaşte ale Sfântului Nichifor de la Prokenesis la Constantinopole la anul 846, aşezându-le mai întâi în Biserica Sfintei înţelepciuni a lui Dumnezeu (Sfânta Sofia) de unde Sfântul Nichifor şi fusese surghiunit – iar mai apoi în Biserica celor Doisprezece Apostoli. Praznicul cel mai important al Sfântului Nichifor este în ziua de 2/15 iunie, şi apoi iar în ziua de 13/26 martie, când se prăznuieşte descoperirea şi mutarea sfintelor lui moaşte nestricăcioase. Tot pe 13 martie Sfântul Nichifor fusese izgonit din scaunul său, dar după 19 ani în aceeaşi zi sfintele lui rămăşiţe au fost readuse în Capitoliu.

Sfânta Muceniță Cristina cea din Persia (IV)

fa16ecfd-7836-46b9-99dc-e2ad589004c5

Pentru mărturisirea neclintită a credinţei ei în Hristos ea a fost torturată cu cruzime în Persia, în veacul al patrulea. De la aceste schinghiuri şi biciuiri neîncetate ea a slăbit atât de mult, încât a murit. Sufletul ei, lăsând în urmă trupul ei torturat, a intrat în bucuria lui Hristos, împăratul şi Stăpânul.

 

 

 

Sfântul Mucenic Urpasian din Nicomidia (apr. 295)

Luînd de curînd Maximian împărăţia (286-305), el tiraniza latura Nicomidiei, făcîndu-se înfocat răzbunător al idolilor. Odată, mînia acestuia s-a aprins ca o văpaie mare împotriva creştinilor, de către cei de un cuget cu el şi de sfetnicii lui. Atunci, aducînd pe toţi cei mari de sub împărăţia lui, ca şi cu un tunet i-a înfricoşat: “Dacă cineva din voi a primit legea creştinilor şi nu voieşte să se plece către milostivii zei, să-şi dezlege brîul înaintea tuturor şi să se depărteze de palat şi de cetatea noastră. Pentru că cetatea aceasta a învăţat de la strămoşi a sluji zeilor, iar nu unui Dumnezeu răstignit”.

Atunci a cuprins frică pe toţi cei ce credeau în Hristos. Şi cu adevărat se vedea buna credinţă întru cei ce iubeau pe Hristos. Pentru că unii se ascundeau, iar alţii se plecau idolilor. Şi cîţi purtau dragoste curată pentru Dumnezeu, trecînd cu vederea acestea şi rîzînd de tiranul, aruncau brîiele şi fugeau de la dînsul. Atunci Urpasian, marele cugetător şi cu sufletul de diamant, fiind şi el din suită, a aruncat hlamida şi brîul, zicînd cu glas tare către împărat: “Împărate, pentru că astăzi mă ostăşesc cerescului Împărat, Domnului meu Iisus Hristos, ia-mi viaţa, cinstea şi slava, pentru că sînt vremelnice şi nefolositoare”.

Auzind acestea de la Urpasian, împăratul Maximian pe neaşteptate s-a schimbat cu mintea şi mult timp a fost fără glas. Apoi, frecîndu-şi faţa şi uitîndu-se urît către mucenic, a răcnit ca o fiară neîmblînzită, zicînd: “Pe vicleanul acesta spînzuraţi-l şi carnea lui cu vine de bou băteţi-o!” Făcîndu-se aceasta cu multă grabă şi sfîntul mucenic cu vine de bou fără de milă zdrobindu-se, el avea ochii spre cer rugîndu-se. Apoi, pogorîndu-l tiranul de la muncire, zise către cei de faţă: “În temniţă neluminoasă şi fără purtare de grijă zdrobiţi-l pe acesta, pînă voi socoti eu cu ce moarte îl voi pierde”. Sfîntul Mucenic Urpasian bucurîndu-se şi veselindu-se în temniţă vreo cîteva zile şi rugăciunile sale dîndu-le Domnului, păgînul împărat a făcut o cuşcă de fier.

Deci, scoţînd pe sfîntul din temniţă, a poruncit să-l pună într-însa spre a fi spînzurat. Aceasta făcînd şi îmbrăcîndu-l cu cuşca cea de fier peste tot trupul, ticălosul a poruncit a se aprinde făclii şi a-l arde împrejur fără milă. Atunci sfîntul mucenic al lui Hristos, fiind înăuntru spînzurat şi rugîndu-se, atît de mult a fost ars, pînă cînd toate cărnurile lui s-au topit ca ceara, mistuindu-se şi amestecîndu-se cu pămîntul, iar oasele lui s-au făcut ca nişte ţărînă de pe arie. Astfel, sfîntul mucenic al lui Hristos rugîndu-se şi topindu-se de văpaie, văzduhul s-a umplut de bun miros ca de nişte mir şi s-a suit ca o stea luminoasă la Domnul, după cum unii din credincioşi s-au învrednicit a vedea. Iar ticălosul şi de Dumnezeu urîtorul împărat, rămînînd încă în nebunie, ţărîna în care au curs cărnurile Sfîntului Urpasian, cum şi cenuşa oaselor alegînd-o cu grijă, a poruncit a se risipi în mare, înaintea sa. Acestea s-au făcut în cetatea Nicomidia.

Sfântul Sfinţit Mucenic Publiu, Episcopul Atenei (II)

Acest sfânt sfinţit mucenic a fost succesorul Sfântului Dionisie Areopagitul la scaunul episcopal al Atenei. Episcop fiind, el a fost prins, torturat şi decapitat de păgâni, în veacul al doilea. Dar după aceste chinuri de puţină vreme, el a moştenit viaţa veşnică.

Sfânta Cuvioasă Ipomoni, Împărăteasa Bizanțului (1450)

95ff9802-dd14-4d72-9f91-73577285e81aSfânta Ipomoni se numără în rândul acelor sfinţi pe care i-au dat Bisericii Ortodoxe, de-a lungul timpului, familiile imperiale şi familiile domnitorilor. După numele purtat în lume, Elena Dragastes Paleologhina, aceasta a fost fiica împăratului slavilor Constantin Dragastes şi soţie a împăratului bizantin Manuil al II-lea Paleologul.
Numele „ipomoni” („răbdare”) l-a primit odată cu tunderea în monahism, moment petrecut după trecerea la cele veşnice a împăratului Manuil al II-lea. Întreaga viaţă a Sfintei Ipomoni, ca prinţesă sârbă, ca împărăteasă bizantină, dar şi ca simplă monahie, s-a întemeiat pe trăirea adevărurilor de credinţă ortodoxe prin lucrarea faptelor bune. Pe lângă calităţile intelectuale şi morale de neconstetat pe care le-a manifestat, lucru amintit de cronicari ai vremii sale, trăsăturile sale fundamentale au fost neîncetatul „dor după Dumnezeu” şi rugăciunea.
Sfânta Ipomoni este prăznuită de două ori pe an, pe 13/26 martie (în ziua trecerii sale la cele veşnice) şi pe 29 mai/11 iunie (ziua căderii Constantinopolului şi a morţii fiului ei, Împăratul Constantin al XI-lea Paleologul).
Sfânta Ipomoni s-a născut în jurul anului 1372 în familia lui Constantin Dragastes, unul dintre conducătorii şi moştenitorii regatului sârb al lui Ştefan Duşan. Este demn de amintit faptul că mulţi dintre strămoşii ei au fost sfinţi, precum Sfântul Ştefan Nemanja,sau Sfântul Simeon Izvorâtorul de Mir.
Creşterea şi educaţia Sfintei Ipomoni au fost de factură bizantină, fiind cunoscută influenţa culturii bizantine asupra spaţiului slav. De asemenea, pe lângă educaţia laică, a fost crescută în credinţa ortodoxă a strămoşilor ei, maninfestând încă de timpuriu o credinţă profundă. Această credinţă a călăuzit-o şi a luminat-o pe parcursul vieţii ei pline de încercări şi ispite.
Sfânta Ipomoni avea aproximativ 19 ani atunci când s-a căsătorit cu Manuil al II-lea Paleologul (1390), cu numai câteva zile înainte ca acesta să devină împărat al Bizanţului.
Noua viaţă a sfintei s-a arătat de la început a fi una plină de încercări şi ispite, dată fiind şi situaţia politică critică a Imperiului Bizantin.
Peste toate acestea, Sfânta Ipomoni a trecut cu ajutorul harului lui Dumnezeu manifestând credinţa nestrămutată întru El. Ca împărăteasă a iubit poporul. A fost ca o mamă de care oricine se putea apropia pentru a primi mângâiere sufletească şi cuvânt ziditor de suflet. Tot ceea ce făcea era însoţit de rugăciune.
Filosoful Georgios Plethon scrie că în calitate de împărăteasă era de asemenea cunoscută pentru înţelepciunea şi dreptatea sa: „A dat dovadă de inteligenţă şi curaj, mai mult ca oricare altă femeie a vremii sale”.
Sfânta Ipomoni s-a arătat credincioasă soţului ei Manuil, lângă care a vieţuit vreme de 35 de ani. Împreună lucrau virtuţile prin cuvinte şi fapte. Dumnezeu le-a dăruit opt copii. Din şase băieţi, doi au urcat pe tronul imperial, Ioan al VIII-lea şi Constantin al XI-lea (ultimul împărat al Bizanţului), Teodor, Dimitrie şi Toma au devenit conducători ai Mistrei, iar Andronic al Tesalonicului. Cele două fete au murit la o vârstă fragedă.
Sfânta Ipomoni i-a crescut pe cei opt copii în dragostea faţă de Hristos sădind întru ei, prin rugăciuni şi lacrimi, dragostea pentru virtute. Trei din copii au devenit monahi, Teodor şi Andronic, fiind tunşi în monahism în Mănăstirea Pantocrator, iar Dimitrie în Mănăstirea Didymoteicho.
Împăratul Manuil al II-lea, soţul sfintei, lăsând tronul fiului său Ioan al VIII-lea, cu două săptămâni înaintea morţii sale, a fost tuns în monahism la Mănăstirea Pantocrator primind numele Matei.
După moartea soţului, împărăteasa a devenit maică (1425) în Mănăstirea Sfintei Marta, primind numele Ipomoni („Răbdare”). În această mănăstire a vieţuit vreme de 25 de ani.
Deşi era împărăteasă, Sfânta Ipomoni ajuta la toate treburile în mănăstire împreună cu celelalte maici, făcându-se ascultătoare întru totul Împărătesei Cerurilor.
Sfânta Ipomoni a ctitorit un aşezământ pentru bătrâni, ce purta numele „Nădejdea celor deznădăjduiți”. Aşezământul era situat în cadrul Mănăstirii Sfântul Ioan unde se aflau şi moaştele Sfântului Patapie Tebeul, faţă de care Sfânta Ipomoni avea o râvnă deosebită.
Dumnezeu a rânduit ca Sfânta Ipomoni să nu trăiască ultimele momente tragice ale Imperiului Bizantin, chemand-o la Sine pe 13 martie 1450, cu trei ani înainte de căderea Constantinopolului sub turcii otomani. Fiul ei, Constantin al XI-lea Paleologul, ultimul basileu bizantin, a murit în timpul căderii Constantinopolului, pe 29 mai 1453.
Sfânta Ipomoni a fost înmormântată în Mănăstirea Pantocrator din Constantinopol. După cucerirea Constantinopolului de către turci în 1453, Angelis Notara, un nepot al Sfintei Ipomoni, a mutat pe Muntele Geraneia (în oraşul Loutraki, Corint, Grecia) într-o peşteră, moaştele Sfântului Patapie Tebeul. În această peşteră a fost zugrăvită o icoană a Sfântului Patapie, lângă care a fost reprezentată şi Sfânta Ipomoni, fapt prin care iconarul subliniază cinstea deosebită pe care sfânta i-a purtat-o Sfântului Patapie. Tot aici a fost adus şi capul Sfintei Ipomoni.
În 1952, părintele Nectarie Marmarinos a înfiinţat pe acest loc Mănăstirea Sfântul Patapie (Loutraki), unde încă se păstrează cinstitul cap al Sfintei Ipomoni.

Sfinții Mucenici African, Pompie (Publiu), Maxim şi Terentie (250)

b338fff0-d883-448a-b7f9-6e2f0d75b7f9

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici African, Pompie (Publiu), Maxim şi Terentiu, a căror slujbă se săvârşeşte în biserica sfinţilor Petru şi Pavel.

Aceşti sfinţi mucenici au fost din Africa în anii împăratului Deciu şi a guvernatorului Fortunian. Şi ieşind porunca să se lepede toţi de credinţa lui Hristos, iar cei care se vor ţine de ea, şi n-ar vrea să se plece împăratului, să fie chinuiţi în tot chipul. Văzând aceşti patruzeci că mulţi alunecau şi mergeau la rătăcire, se vorbiră între ei şi se uniră a sta împotrivă bărbăteşte, şi să se îmbărbăteze bine cu vitejia sufletului şi a trupului pentru mărturisirea lui Hristos, aducând aminte unul altuia cuvintele lui Hristos, care îndemnau pe credincioşi spre mărturisire. Şi stând ei de faţă înaintea guvernatorului Fortunian propovăduiră puterea lui Hristos şi neputinţa chipurilor celor fără de simţire, ce se cinsteau de păgâni, iar guvernatorul a poruncit să fie băgaţi în temniţă. Şi trimiţând ca să aducă pe însoţitorii fericitului Zenon şi ai lui Alexandru şi Teodor, care şi mai înainte veniseră la cercetare, şi îndemnau ca să se despartă de credinţa lui Hristos şi să se închine la idoli. Însă ei stând împotrivă şi arătând statornicia credinţei din cuvintele lor, au fost supuşi la felurite şi nenumărate chinuri, în mai multe rânduri. Dar ei în aceste chinuri s-au îndulcit de ajutorul cel de la Dumnezeu, căci au căzut legăturile de pe dânşii prin arătare de îngeri, şi îndulcindu-se şi de hrană, iarăşi au stat de faţă înaintea guvernatorului, cu suflet viteaz; şi chinuindu-i cu strujirea, i-au dat la fiare să-i mănânce, însă nici una nu s-a atins de ei. Pierzând guvernatorul nădejdea cea pentru dânşii, a poruncit de le-au tăiat capetele.

Icoana Maicii Domnului ”Moldoveneasca” (Mijlocitoarea)

32c9153d-fc9c-4ffb-81a6-d6cd0b35d6f3

Icoana este pomenită pe data de 13 martie în gravuri. Se presupune că este aceeași icoană ca și cea cunoscută sub numele de Icoana Maicii Domnului de la Hârbovăț, despre care se scrie la 1 octombrie. Mai există o icoană a Maicii Domnului Moldoveneasca, ce se mai numește Româneasca, și se află pe Athos, în schitul Moldovenesc. Ea este pomenită la 12 iulie.

Rugăciune pentru Duminică

De vreme ce ziua duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om; pentru acesta, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție, și-Ți multumesc foarte pentru darurile cele mari ce ai făcut tuturor zidirilor Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget ca numai Tu singur ești Dumnezeu Sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic, necuprins și în puține cuvinte nu-Ți lipsește vreo bunatate sau vreo mărire. Mă bucur cu asemenea că tu ești Dumnezeu în trei fețe: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Să se tulbure, Doamne, toți cei ce se închina la alți dumnezei, ca nu este alt dumnezeu afara de Tine. Pentru acesta fă să sporeasca creștinii în slava și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu Adevărat și Te mărturisesc și Ți se închina și-Ti slujesc pururea cu toata inima și puterea. O, Părinte Sfinte! miluiește-ne! O, Binecuvantate Fiule al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-ne darul Tau și acoperămânul Tău!
Așa Doamne și Ziditorul meu, ascultă rugăciunile și cererile sufletului meu cel păcătos și dă-mi mie, smeritul și nevrednicul, darul Tău, ca să cinstesc astăzi această Duminică, dupa porunca Ta și după porunca Bisericii Tale și maicii noastre. Dăruiește-mi pocaința adevărata, pentru ca să-mi plâng păcatele ce am făcut împotriva Împarației Tale și împotriva sufletului meu, și a vecinului meu. Te rog, mult milostive Doamne, să uiți de azi înainte greșelile mele cele multe. După mulțimea milelor Tale, multumesc din toată inima pentru atâtea bunătăți ce-mi trimiți în toate zilele și mai vârtos pentru înoirea sufletului meu, pentru rabdarea Ta cea mare, că nu mai pedepsit după mulțimea păcatelor mele ci mă îngăduiesti și-mi astepți pocăința, ca un iertător, bun și milostiv. Încă mă rog, Doamne Iisuse Hristose, să-mi dai har, ca să petrec bine și crestinește întru acesta săptămna, făra de a-Ți greși cu gândul, cu voința, cu cuvântul, cu fapta, întru mărirea și cinstirea buneivestiri a Maicii Tale și a învierii Tale celei de a treia zi și a venirii Duhului Tău cel Sfant asupra Apostolilor. Deosebi, înca, mă rog întru acesta rugăciune a mea pentru tot sufletul creștinesc cel scârbit și dosâdit, ca să se învrednicească milei și ajutorului Tău. Iar pentru Sfintele patimi și moartea Ta cea mărita, dumirește pe păcătoși să se cunoască pe sine și să se căiasca de pacatele lor, să se îndepărteze prin mărturisire, să urască pacatele lor, și să se lase de ele și să se afle gata și cuminecați, cu inima curată, in ceasul morții lor; și-i învrednicește pe toți și pe cei vii și pe cei morți, veșniciei Tale Împarății; răscumpără-i pe ei și pe noi cu Preasfânt Sângele Tău; înviaza-ne cu învierea Ta; suie-ne la cer cu înaltarea Ta, pentru ca să Te mărim în vecii vecilor.
Amin.

*

Atentie mare sa nu va pacaleasca stilistii !

Sa nu cadeti cumva in ratacirea stilistilor care umbla disperati acum dupa noi adepti ai sectei lor !!!  Mai multe amanunte mai jos :

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2016/12/17/atentie-mare-sa-nu-cadeti-in-ratacirea-stilista/

IMPORTANT DE STIUT :

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/12/important-de-stiut-hotarirea-sfintului-sinod-de-la-20-noiembrie-1583-catre-toti-crestinii-adevarati-madulare-ale-sfintei-catholice-universale-si-apostolesti-biserici-de-rasarit-a-lui-hristos-di/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/07/7-ianuarie-craciunul-pe-stil-vechi-sau-sf-ioan-pe-stil-nou-cum-e-mai-corect/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/23/cine-trebuie-sa-faca-pogoraminte-la-pacate-oamenii-sau-dumnezeu-sau-unde-duc-pogoramintele-oamen

Advertisements