Image result for Sf Ierarh Simeon al Tesalonicului (+1429)

Sf Ierarh Simeon al Tesalonicului (+1429)

Si liturghia o fac acesti catolici cu totul schimbatã si afarã din rînduialã; întîi cã o fac cu azimã ca si evreii care aduceau si prãznuiau cu azimi, pe cînd nouã toate ni s-au înnoit. Nouã ni s-au dat a aduce pîine desãvîrsitã, de vreme ce si pîinea vietii Cuvîntul lui Dumnezeu desãvîrsit S-a dat nouã, unindu-se frãmîntãturii noastre, fiind Dumnezeu desãvîrsit si fãcîndu-Se om desãvîrsit, pentru aceea Mîntuitorul a asemãnat împãrãtia si socotinta întrupãrii cu aluatul zicînd: “Asemenea este împãrãtia cerurilor aluatului”, si celelalte.

Apoi nici dimpreunã nu slujesc liturghia catolicii, nici dintr-acelasi pahar si aceeasi pîine cuminicã pe mirean, precum face Biserica noastrã, ci cu alt obicei.

Nici Botezul nu-1 fac în trei afundãturi, ci prin turnare si fãrã de mir, nici cuminecare nu dau pruncilor celor botezati, nici la altii pînã ce nu ajung înaintati în vîrstã; si cei mai multi copii ai lor sunt nemiruiti, si mare parte din ei murind, rãmîn neîmpãrtãsiti cu Sfintele Taine, pentru cã nu pot vorbi.

Nici nu fac hirotonia episcopilor lor la jertfelnic prin punerea mîinilor, dupã vechea rînduialã de mai întîi a lui Hristos Dumnezeului nostru si Apostolilor Lui, care ridicîndu-Si mîinile i-a blagoslovit pe ei si Duhul cel Sfînt pe capetele Apostolilor a sezut; si prin punerea mîinilor arhiereului Lui (zice Pavel) iar nu prin mir si prin ungere.

Astfel toate le-au fãcut mai izvodite si afarã din rînduiala Mîntuitorului nostru, a Apostolilor si a ucenicilor Sfintilor Pãrinti. Toate aceste învãtãturi bisericesti strãine sunt afarã din socotealã si mai cu seamã spre batjocura Tainelor si cucerniciei crestinesti. Drept aceea. acestia ca si Origen aducînd un purgatoriu (curãtitor) dogmatisesc a fi sfîrsit muncilor mai înainte de munca aceea întru care se zic a intra cei ce au fãcut pãcate, spre a-si plãti judecata lor pînã la ziua de apoi, care nici unul din Sfinti Pãrinti n-au rînduit aceasta. Aceasta este împotrivitoare si cuvintelor Domnului, care a zis a fi muncã vesnicã si viatã vesnicã. Cã încã nu era hotãrîrea, adicã si vor merge acestia în munca cea vesnicã, iar dreptii în viatã vesnicã, ci la aceasta mai vîrtos întru care s-a cuvenit a se acoperi, ei se înaltã iar nu se sfarîmã cu inima nicicum, fiind tinuti cu nedurere pentru care si nouã ni se cade a lua aminte de împãrtãsirea cu dînsii, iar mai vîrtos si mai ales de despãrtirea cea mare la credintã, pentru care si mai multe sminteli s-au fãcut Bisericii precum am zis si mai înainte.

Sã fie dar papa al dreptei slãvitoare credinte lui Silvestru, lui Agaton, lui Leon, lui Livesie, lui Martin, lui Grigorie Diodohul, care sunt ai Romei, si atunci îl vom numi pe dînsul Apostolesc si întîiul altor arhierei si ne vom pleca lui nu numai ca înaintea lui Petru, dar chiar ca înaintea Mîntuitorului. Iar de nu este cu credinta urmãtor Sfintilor acelora, nici scaunului nu este Diodoh, si nu numai cã nu este Apostolesc, întîiul Pãrinte, dar dimpotrivã este pierzãtor si luptãtor Apostolilor.  Drept aceea-mi si aduc aminte, frate cum cã în Constantinopol fiind, cãtre oarecine din partea latinilor care venise a mã întreba, am zis cãtre Dumnezeu care mi-a dat a zice de la ai lui Sfinti pentru Dînsul si pentru dumnezeiestile lui dogme. Cea din urmã întrebare a aceluia era: “Voi vã împãrtãsiti cu arhiereii rãsãritului ce se numesc Patriarhi, îi pomeniti în biserici, ei fiind barbari si nestiind ce este crestinãtatea, iar pe Papa care este foarte învãtat si pe cuvîntãtorii lui nu-i primiti.” Cãtre acesta am zis: “Noi nu ne lepãdãm de Papa nicidecum, si nici suntem lui neîmpãrtãsiti. Ci mai vîrtos una suntem cu dînsul, precum si cu Hristos, si Pãrinte si Pãstor îl credem pe dînsul. Dar latinul mirîndu-se întrebã în ce chip e aceasta, de vreme ce pe Papa al lor nu numai neîmpãrtãsit îl avem ci si eretic îl numim. Iar de cînd s-au întîmplat izvodirea pentru dumnezeiescul Simbol, nu-l mai avem pe Papã adevãrat nici Apostolesc, nici Pãrinte.

De vreme ce nu mai gãsim în cei ce se numesc acum Papi, credinta Apostolului Petru dupã mãrturisire, ci numai cea dupã lepãdare, cã precum Petru nu era Petru nici Apostol, nici cel dintîi, lepãdîndu-se de Hristos, asa nici cel ce se numeste Papã nu va fi niciodatã Papã, neavînd credinta lui Petru pe care el ca unul ce o iubea cu mãrturisire de trei ori a întãrit-o, de vreme ce de trei ori s-a lepãdat. ”

Advertisements