Sfântul Cuvios Efrem Sirul (373-379)

073ceaf4-05d4-43ca-b130-2bef33e688e6

Efrem s-a născut în Siria din părinţi săraci, pe timpul împărăţiei lui Constantin cel Mare. După o tinereţe oarecum furtunoasă, Efrem a cunoscut o schimbare radicală a vieţii sale, care 1-a făcut să ardă de iubire pentru Dumnezeu. Efrem a fost ucenicul Sfîntului lacob din Nisibe (13/26 ianuarie). Prin harul covîrşitor al lui Dumnezeu, Efrem a cunoscut înţelepciunea dumnezeiească, care se prelingea precum mierea de pe buzele sale, iar ochii săi sau făcut izvoare nesecate de lacrimi. Harnic precum albina, Efrem scria necontenit cărţi pentru zidirea fraţilor şi îi povăţuia prin viu grai, nu doar pe ei, ci pe toţi cei care veneau la el pentru sfat de prin toate împrejurimile Edessei. De cele mai multe ori Efrem petrecea în retragere şi rugăciune. Cărţile lui sînt numeroase, iar rugăciunile lui minunate. Cea mai cunoscută este cea care se rosteşte mai ales în timpul Sfîntului şi Marelui Post:

Doamne şi Sîăpînul vieţii mele, duhul trîndăviei, al grijii de multe, al poftei de stăpînire şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie. Iară duhul curăţiei, al gîndului smerit, al răbdării şi al dragostei, dă-mi-l mie, slugii Tale. Aşa Doamne împărate, dă-mi să-mi văd păcatele mele şi să nu os îndes c pe fratele meu, că binecuvîntat eşti în vecii vecilor, Amin!”.

Cînd au vrut să-l înscăuneze cu sila episcop al Edesei, s-a prefăcut nebun, începînd să fugă pe străzile cetăţii tîrîindu-şi veşmîntul după el. Văzînd aşa, oamenii l-au lăsat în pace. Efrem a fost contemporanul şi prietenul Sfîntului Vasile cel Mare. Sfîntul Efrem este socotit de Biserică „Apostol al pocăinţei”. Cărţile lui înmoaie inimile împietrite chiar şi ale omenirii de azi, întorcîndu-le la pocăinţă şi la Hristos. Sfîntul Efrem a trecut la Domnul încărcat de zile, în anul 378 după Hristos.

Sfântul Teodor Mărturisitorul din Iaroslav, prezbiterul (1933)

aee5920b-b0cb-43fc-a160-6271983bc27b

Sfântul Ierarh Efrem, Episcop de Periaslav (Rusia) (apr. 1098)

După fericitul Varlaam, care era fiu de boier, acest fericit Efrem, fiind slăvit şi de bun neam, iar domnului Iziaslav fiind foarte iubit, şi ţinînd toţi la dînsul, a plecat din casa domnească la Cuviosul părintele nostru Antonie, în peşteră; rugîndu-se ca să-l numere, în locul slujbei de voievod, cu slugile Împăratului ceresc, punînd pe dînsul sfinţitul chip îngeresc al monahiceştii rînduieli. Iar Cuviosul Antonie învăţîndu-l pentru mîntuirea sufletului, l-a dat fericitului Nicon, ca să-l tundă monah. Iar el făcîndu-i porunca, a tuns pe fericitul Efrem, şi l-a îmbrăcat în haină monahicească.

Dar despre necazul ce a ridicat diavolul, vrăjmaşul şi urîtorul binelui, asupra Cuviosului Efrem, precum şi asupra fericitului Varlaam, s-a scris în viaţa Cuviosului Antonie şi a lui Nicon. Pentru că domnul întunericului fiind biruit de acea sfîntă turmă, care se aduna în peştera cea întunecoasă, şi înţelegînd că de atunci avea să se preamărească acel loc, plîngea de a lui pierzare diavolească.

Deci, diavolul a început, cu meşteşugirile sale cele rele, a aţîţa inima voievodului Iziaslav asupra cuvioşilor, ca să risipească acea sfîntă turmă. Dar, nicidecum nu a putut, ci singur s-a gonit cu rugăciunile cuvioşilor şi a căzut în groapa care şi-a făcut-o el. Căci şi cel ce a tuns pe acest fericit, adică Cuviosul Nicon, a fost dus la voievod şi de acela a fost ocărît. Atunci, chiar egumenul, adică Cuviosul Antonie, cu fraţii din peşteră, s-au izgonit prin mînia voievodului, însă degrab, prin mijlocirea doamnei către voievodul Iziaslav, dar mai ales prin rugăciunea cereştii împărătese, a Prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu, către Împăratul slavei Hristos Dumnezeu, monahii s-au întors în peştera lor, ca nişte viteji de la război, biruind pe luptătorul lor, diavolul; şi erau întotdeauna în peşteră, lăudînd şi binecuvîntînd pe Dumnezeu.

Apoi, Cuviosul părintele nostru Efrem, văzînd că pentru tunderea lui a pornit vrăjmaşul o tulburare ca aceea asupra sfintei turme, s-a înarmat în peşteră foarte tare asupra lui, prin viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi post şi prin priveghere de toată noaptea. Deci, supunîndu-se întru toate la învăţătura părintelui şi povăţuitorului său, Cuviosului Antonie, mare rîvnă avea să urmeze faptele lui. Pentru aceea, precum Antonie a călătorit din Rusia la Sfîntul Munte, asemenea şi Cuviosul părintele nostru Efrem ardea cu duhul de Sfintele Locuri, ca şi acolo fiind văzător al vieţii Sfinţilor Părinţi celei întocmai cu îngerii, să se îndemne spre îmbunătăţitele lor osteneli, prin dragoste.

Deci, se ruga Cuviosului Antonie să-i dea binecuvîntare, ca să meargă în ţara grecească. Iar el nevrînd ca să-l lipsească de plata străinătăţii, l-a liberat cu binecuvîntare şi cu rugăciune, după cum altă dată Noe a trimis porumbiţa din corabie, ca să aducă ramura de măslin.

Atunci Cuviosul părintele nostru Efrem, luînd ca două aripi de plumb binecuvîntarea părintească şi rugăciunea, a pornit pe calea ce îi era înainte şi, sosind la Constantinopol, a privit pretutindeni, cercetînd locaşurile oamenilor cereşti şi ale îngerilor celor pămînteşti; apoi, săturîndu-se cu îndestulată duhovnicească hrană, prin cuvinte de suflet folositoare şi prin învăţătura acelor sfinţi părinţi, a zăbovit acolo cîtăva vreme. Şi atrăgîndu-l dragostea părintească înapoi iarăşi, ca să nu se mai întoarcă în corabia sa cea gîndită fără vreo ramură de măslin, a scris tipicul Sfintei Mînăstiri a Studiţilor, şi în Mînăstirea Pecersca l-a adus; pentru care a trimis la dînsul fericitul Teodosie, fiind egumen al Cuviosului Antonie. Iar după întoarcerea de la Sfintele Locuri, a vieţuit în Mînăstirea Pecersca timp puţin, unde a dat pildă de multe fapte bune, spre folosul sufletesc; încît toţi mulţumeau lui Dumnezeu pentru dînsul. Într-acea vreme a murit fericitul Petru, episcopul Periaslavului; deci, prin dumnezeiasca bunăvoire, şi cu sfatul tuturor, după voirea marelui domn Vsevolod Iaroslavici, cuviosul părintele nostru a fost ales episcop al Periaslavului, prin ajutorul preasfinţitului mitropolit Ioan al Kievului.

Astfel, luînd vrednicia arhieriei, a început în episcopia sa a avea mare sîrguinţă, socotind acest lucru mai cinstit şi mai iubit decît toate, ca adică să înmulţească lauda preasfîntului nume al lui Dumnezeu; iar Dumnezeu i-a ajutat lui în chipul acesta: căci, în puţini ani a întemeiat o biserică de piatră, mare şi prea frumoasă, în cinstea Sfîntului Arhanghel Mihail, pe care a făcut-o scaun al episcopiei Periaslavului. Asemenea, a zidit şi o altă biserică de zid Sfîntului Teodor, în poartă, cum şi Sfîntului Apostol Andrei, întîiul chemat, lîngă poartă; şi a împodobit cetatea Periaslavului cu diferite feluri de zidiri bisericeşti, toate de piatră, cum nu mai fuseseră pe acolo. Dar toate acestea după multă vreme întru nefiinţă au venit; căci voind Dumnezeu, a dat tot pămîntul Rusiei pentru păcatele noastre, spre pedepsirea păgînului împărat al sciţilor, Batie, şi astfel a căzut soarta pe preaslăvita cetate a Periaslavului.

Apoi, a fost acest cuvios emblema episcopiei sale, şi la mutarea cinstitelor moaşte ale cuviosului părintelui nostru Teodosie al Pecerscăi. Deci, vieţuind bine şi cu dumnezeiască plăcere, a luat sfîrşit vremelnicei vieţi, iar cu sufletul s-a suit la scaunul Stăpînului, cel nefăcut de mînă; unde să ne învrednicească şi pe noi a fi ca oile adunate de glasurile rugăciunilor păstoreşti, ale Cuviosului părintelui nostru Efrem; ca împreună cu dînsul să preamărim pe Începătorul păstorilor, Iisus, şi pe Dumnezeu Tatăl şi pe Sfîntul Duh, întru nesfîrşiţii veci. Amin.

(Culeasă din Patericul de la Pecersca)

Cuviosul Efrem de Novotorg (Novi Torg, Rusia), Arhimandritul, făcătorul de minuni (1053)

125090bf-6b5c-4300-8337-83b5f1600aed

În zilele binecredincioşilor şi marilor domni, a sfinţilor răbdători de chinuri ai Rusiei, Boris şi Gleb, erau în Rusia trei fraţi de la o mamă: Efrem, acesta a cărui pomenire se face, Gheorghe şi Moise, de neam din pămîntul unguresc; şi toţi slujeau la marii domni Boris şi Gleb, în rînduiala boierească. Sfîntul Boris, fiind ucis la rîul Altii, boierul Efrem nu s-a întîmplat a fi acolo, iar Gheorghe, fratele lui, împreună cu Sfîntul Boris, fu ucis, de vreme ce venise peste stăpînul său şi-i tăiară capul. Iar al treilea frate, Moise, fiind la uciderea aceluia, cu fuga sa fu mîntuit de moarte; apoi, mai pe urmă, a pătimit mai mult decît oarecînd Iosif de la Pentefri, pentru curăţia lui, şi s-a făcut monah sfînt la Kiev, în Sfînta Mînăstire Pecersca, precum se scrie în viaţa lui.

Acest fericit Efrem, după uciderea binecredinciosului domn Boris în 1015, în locul acela unde se făcuse acea nedreaptă ucidere, a mers tînguidu-se; şi căutînd trupul fratelui său, nu l-a aflat, fără numai capul, pe care, luîndu-l, l-a păstrat pînă la sfîrşitul său.

Apoi, lăsîndu-şi dregătoria şi casa, s-a dus la cetatea Torjna, şi aflînd un loc foarte frumos aproape de cetatea aceea, pe malul rîului Tverului, în 1038, a întemeiat acolo o biserică în numele stăpînilor săi, marilor domni, a sfinţilor răbdători de chinuri Boris şi Gleb. Şi adunînd mulţime de monahi, a zidit mînăstire, şi s-a făcut arhimandrit; apoi, ostenindu-se în post şi în rugăciune, a plăcut lui Dumnezeu şi s-a mutat către El în anul 1053, la adânci bătrâneți. Trupul său a fost așezat în biserica întemeiată de el, iar în sicriul său a fost pus, după dorința sa, capul fratelui său, Sfântul Gheorghe. Iar după moarte se săvîrşeau multe minuni la mormîntul lui şi se făceau tămăduiri bolnavilor; precum se fac şi acum tămăduiri celor ce merg cu credinţă la mormîntul său, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Celui slăvit împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.

Moaștele sale au fost descoperite în anul 1572.

Cuviosul Teodosie de Totma, egumenul (1568)

82116162-8625-4aba-84f9-6712ed481946

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Totemsk-Sumorinskaya”

19570f1e-103b-40e2-980e-4a88f1043cafIcoana Maicii Domnului „Totemsk-Sumorinskaya” este prăznuită pe 28 ianuarie/10 februarie.
Icoana Maicii Domnului „Totemsk-Sumorinskaya” se află în Mănăstirea Spaso-Sumorin, din orașul Totma. În anul 1554, locuitorii orașului au primit aprobarea de construire a mănăstirii din partea Țarului Ivan cel Groaznic și a Arhiepiscopului Nicandru al Rostovului, primind în plus și o subvenție pentru construirea sfântului lăcaș.
Pentru a coordona lucrările de zidire a mănăstirii, Arhiepiscopul l-a delegat pe călugărul Teodosie, care a primit ca binecuvântare o icoană a Maicii Domnului din partea egumenului Mănăstirii Prilutsk.
Icoana a primit ulterior numele de icoana Maicii Domnului „Totemsk-Sumorinskaya” (Totem fiind orașul în care se afla mănăstirea, iar Sumorin este numele de familie a călugărului Teodosie). După ce monahul Teodosie (care a fost și primul egumen al mănăstirii) a trecut la Domnul în anul 1568, icoana Maicii Domnului a fost așezată în fața mormântului acestuia din Biserica „Înălțarea Domnului”, zidită prin osteneala sa.
La 2 septembrie 1796, în urma mai multor minuni săvârșite la mormântul călugărului Teodosie, au fost descoperite moaștele sale întregi și nestricate. Biserica Ortodoxă Rusă l-a canonizat cu dată de prăznuire la 28 ianuarie/10 februarie, ziua în care a trecut la Domnul.
Mulți dintre bolnavii care s-au rugat la mormântul Sfântului Cuvios Teodosie au mărturisit că l-au văzut pe călugăr ținând în mâna icoana Maicii Domnului Totemsk-Sumorinskaya și vindecându-i.

Rugăciunea de vineri

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sânt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.
Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.
Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti.
Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa: Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!
Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului. Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.
Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.
O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!
Si fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sânt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

*

Atentie mare sa nu va pacaleasca stilistii !

Sa nu cadeti cumva in ratacirea stilistilor care umbla disperati acum dupa noi adepti ai sectei lor !!!  Mai multe amanunte mai jos :

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2016/12/17/atentie-mare-sa-nu-cadeti-in-ratacirea-stilista/

IMPORTANT DE STIUT :

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/12/important-de-stiut-hotarirea-sfintului-sinod-de-la-20-noiembrie-1583-catre-toti-crestinii-adevarati-madulare-ale-sfintei-catholice-universale-si-apostolesti-biserici-de-rasarit-a-lui-hristos-di/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/07/7-ianuarie-craciunul-pe-stil-vechi-sau-sf-ioan-pe-stil-nou-cum-e-mai-corect/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/23/cine-trebuie-sa-faca-pogoraminte-la-pacate-oamenii-sau-dumnezeu-sau-unde-duc-pogoramintele-oamenilor-care-spun-ca-au-discernamant-duhovnicesc-in-privinta-asculta/

 

Advertisements