Sfinții Mucenici Ermil diaconul și Stratonic, din Singhidon (Belgrad, Serbia) (355)

16395a0e-b16e-4583-9865-570556f1510dÎn timpul împăratului Liciniu, marele persecutor al creştinilor, Sfântul Ermil, diacon al Bisericii, a fost prins şi adus înaintea lui. Aflînd că este dus la judecată pentru că este creştin, s-a bucurat. Toate ameninţările înfricoşătoare ale împăratului nu au putut nimic împotriva credinţei lui Ermil, pe care acesta şi-o mărturisea înaintea tuturora, zicînd : „Domnul este cu mine şi de nimic nu mă voi teme; ce-mi poate face mie omul?” (Ps. 118:6). După torturi înspăimîntătoare, Ermil a fost aruncat în temniţă. Păzitorul era Stratonic, care în ascuns era şi el creştin. El îl iubea pe Ermil şi îl ajuta în ascuns. Aflînd că şi Stratonic este creştin, împăratul a ordonat ca amîndoi să fie înecaţi în Dunăre. Trei zile mai tîrziu, trupurile lor au fost aduse de valuri la ţărm. Creştinii le-au aflat şi le-au luat, îngropîndu-le cam la optsprezece mile de oraşul Belgrad [de astăzi]. Aceşti slăviţi mucenici au mărturisit pe Hristos şi au fost preaslăviţi de El la anul 315 după întruparea Sa.

Sfântul Ierarh Iacob, Episcopul din Nisibe (350)

e40eaafd-c974-4020-a259-af95333099b5Sihastru fiind, Iacob trăia într-un cîmp deschis pe timpul arşiţei verii şi într-o peşteră în timpul iernii. Odată s-a dus în oraşul Nisibe să vadă cum propăşeşte acolo credinţa creştină şi să vadă cum vieţuiesc creştinii. El acolo a fost înscăunat episcop. Acest Părinte Iacob a fost unul din Părinţii Primului Sinod Ecumenic (Niceea, 325 d. Hr.) şi a luptat împotriva ereziei lui Arie. Odată s-a întîmplat ca oraşul Nisibe să fie atacat cu armate de păgânii persani. Sf. lacob, luînd prapori şi Sf. Cruce, porni în procesiune spre zidurile cetăţii. El a urcat pe ele şi s-a rugat lui Dumnezeu să păzească cetatea şi pe creştinii din ea astfel : „Să dea Dumnezeu să vină molimă de muşte şi ţînţari peste persani, ca să se depărteze ei degrabă de zidurile oraşului Nisibe”. Căci lacov nu a vrut să ceară moartea duşmanilor, nici să li se întîmple vreo nenorocire sau înfrîngere catastrofală, ci doar mica supărare a înţepăturilor de ţînţari, ca astfel să lase în pace Nisibe. Dumnezeu a ascultat degrabă ruga alesului Său şi a trimis molimă de muşte şi ţînţari asupra persanilor care, nemaisuportînd înţepăturile, au plecat. Aşa a scăpat atunci oraşul Nisibe. Sfîntul lacov a ajuns pînă la bătrîneţe adînci şi cinstite. El a adormit cu pace la anul 350 după Hristos.

Cuviosul Irinarh din Rostov, Zăvorâtul (1616)

ff21c18a-ecc9-4480-a196-e6001fac3181

Acesta se născu în familie de plugari din părţile Rostovului primind la botez numele sfântului prooroc Ilie.

Încă din fragedă copilărie înclina către o viaţă evlavioasă, spunând părinţilor şi preotului satului că el are să fie călugăr. După moartea tatălui său, se ocupă împreună cu mama şi cu un frate al său de negoţ până la vârsta de 30 de ani când părăsi lumea şi merse la Mănătirea Sfinţii Boris şi Gleb, de pe Ustia, unde primi îngerescul chip cu numele Irinarh, slujind în primii ani ca paraclisier.

Cu timpul ascultările deveniră tot mai grele, însă şi râvna pentru nevoinţă a Sfântului creştea. Dând hainele şi încălţămintea săracilor, umbla desculţ şi în zdrenţe.

Din neînţelegerea monahilor şi a stareţului faţă de nevoinţa lui era mustrat aspru şi chiar pedepsit, sfântul Irinarh primindu-le pe toate cu seninătate.

Primind ascultare în afara mănăstirii, sfântul Irinarh se mâhni neputând suporta îndepărtarea de slujbele bisericii şi se strămută la Mănăstirea Avramie. Arătându-i-se în vis preacuviosul Avramie îl linişti spunându-i că acei călugări nechibzuiţi vor răspunde în faţa lui Dumnezeu.

Descoperindu-i Dumnezeu moartea mamei sale, plecă să o îngroape, iar după ce o înmormântă, se retrase în chilia pustnicului Lazăr vreme de 40 de zile în plângere, rugăciune şi aspră postire. Aici cunoscu pe stareţul Pimen, „zăvorâtul şi purtătorul de lanţuri”. Vorbind cu acesta, Irinarh avea să capete mângâiere.

Tânjind sufletul său după mănăstirea de metanie, se ruga fierbinte sfinţilor Boris şi Gleb să îl ducă înapoi la mănăstirea lor. Şi iată că odată, înainte de a-l prinde somnul, i se arătară doi cneji, mergând parcă spre mănăstirea care le poartă numele, iar el le striga din urmă:

– Înduraţi-vă şi mă miluiţi pe mine, păcătosul bătrân, cel izgonit de egumen, din îndemnul satanei!

– Pentru tine ne ducem acolo, i-au răspuns sfinţii mucenici. Du-te la mănăstirea noastră!

În ziua următoare veni trimisul egumenului mănăstirii de metanie cerându-i din partea acestuia să se întoarcă. Primit cu dragoste si bucurie de egumen, sfântul Irinarh, pentru a pune trupului mai aspră petrecere, apăru purtând pe umeri lanţuri grele, iar la picioare cătuşe.

Avea mare evlavie la chipul Mântuitorului răstignit pe cruce în faţa căruia se ruga adesea să afle ce cale să apuce. Primind răspuns tainic, se zăvorî în chilie, făcăndu-şi rost de un lanţ lung de trei stânjeni cu care se legă de scaun. La sfatul fericitului Ioan – cel poreclit „chivăra mare”, fiindcă purta pe cap un fel de „căciulă” de fier – îşi făcu rost de o sută de cruciuliţe pe care le atârnă de lanţuri, nevoindu-se astfel vreme de 6 ani.

Din răutatea călugărilor care îl socoteau rătăcit, fu din nou dat afară din mănăstire, petrecând la pustnicul Lazăr încă un an, până când egumenul îl chemă din nou cerându-şi iertare.

Sfântul primi cu bucurie nevoinţa sa în zăvorâre dându-se pe sine la şi mai grele nevoinţe: lanţurile aveau acum 16 stânjeni, noaptea nu dormea decât două ceasuri, în restul timpului rugându-se sau îndeletnicindu-se cu lucrul mâinilor prin coaserea de comănace şi brâie.

Pentru multe aspre şi îndelungate nevoinţe, cuviosul primi darul vederii duhovniceşti cu care ajută pe mulţi credincioşi.

Dumnezeu îi descoperi invazia leşilor în Rusia de care îl vesti pe ţar. În timpul invaziei acestora în ţinuturile Rostovului, sfântul Irinarh se roagă fierbinte pentru mănăstire. La întâlnirea lui Sapega, conducătorul oştilor leşilor,  cu bătrânul părinte, acesta îl sfătui să plece grabnic din Rusia, altfel va fi ucis. Impresionat de cuvintele şi curajul cuviosului Irinarh, acesta dădu ordin să fie cruţată mănăstirea.

Eroul Skopin Suiski venea adesea să-i ceară sfat sfântului Irinarh în clipele cele mai grele, iar acesta la rândul lui îl binecuvânta şi îl încuraja înainte de luptă.

Cu doi ani înainte de mutarea sa din lumea aceasta, suferi iar din pricina răutăţii călugarilor care îl dară afară din chilie rupându-i mâna în timp ce îl scoteau afară.

Năvălind din nou leşii în părţile Rostovului, călugării se împrăştiară rămânând doar sfântul Irinarh în închisoarea sa. Un militar cu grad înalt venind la bătrânul părinte îi spuse că Sapega şi-a pierdut viaţa întocmai cum prezisese el, iar aceasta răspunse:

– Dacă nu vă veţi retrage în ţara voastră, nici voi nu veţi mai rămâne cu zile!

Leşii se retraseră din Rostov lăsând toate la locul lor şi cinstindu-l pe bătrân.

Mulţi conducători de oaste ruşi s-au adresat bătrânului pentru rugăciuni, iar el îi binecuvânta, dându-le curaj să îşi apere patria în acele vremuri grele şi tulburi pentru Rusia.

La vârsta de 69 de ani, dupa 38 de ani de nevoinţe aspre, sfântul Irinarh se mută la Domnul în ziua de 13 ianuarie 1616. Îşi alese el însuşi locul de îngropăciune într-o peşteră săpată de mâna lui.

După adormirea sa, oameni chinuiţi de demoni se vindecau atingându-se la crucea şi lanţurile sale.

În urma minunatului nevoitor mulţi au încercat să îl urmeze, printre care: Zăvorâtul Ioan, care s-a nevoit la Mănăstirea Sfântul Nicolae – Sartomsk, din ţinutul Suzdalului; Zăvorâtul Dionisie, la o mănăstire din Periaslavl, numită „Cea de pe baltă”; Cuviosul Cornelie, Zăvorâtul de la Mănăstirea Boris şi Gleb de la Periaslavl; şi Cuviosul Galaction, nevoitor la Vologda. „Toţi aceştia urmat-au aceeaşi viaţă, fie că purtau pe ei lanţuri grele, fie că se legau cu lanţuri de pereţi, mâncau doar hrană uscată, peşte şi untdelemn; de carne şi lapte nu se atingeau şi nici de mâncare gătită. Iar adevărata lor viaţă, doar Unul Dumnezeu o ştie. Venea multă lume la ei şi, când se întorceau, ziceau că au căpătat mângâiere ş folos” (un „Sbornic” manuscris).

Cuviosul Eleazar din Anzersk (1656)

d1c83af0-b71c-447e-9371-2f332c1af52a

Sfantul Eleazar din Insula Anzersk – Solovki

Sfantul Eleazar s-a nascut in orasul Kozelsk, in familia negustorului Severiukov. Cu binecuvantarea parintilor sai, pe cand era foarte tanar, sfantul a mers in Manastirea Solovki. Aceasta manastire, construita pe la inceputul secolului al XV-lea, se afla pe cea mai mare insula din arhipelag.

Tanarul a fost tuns in monahism de catre Sfantul Irinarh, staretul manastirii, praznuit in ziua de 17 iulie. Avand inca de mic darul de a sculpta in lemn, in manastire, Sfantul Eleazar si-a desavarsit acest talent, lucrand cu multa jertfire de sine la impodobirea catapetesmei bisericii celei mari, inchinata Schimbarii la Fata.

In anul 1612, cu binecuvantarea egumenului sau, Sfantul Eleazar a mers in insula Anzersk, spre a trai pustniceste. Pentru a putea supravietui pe insula pustie, sfantul cioplea in lemn diverse obiecte casnice, precum cani, castroane si linguri, pe care, mai apoi, le lasa intr-un loc mai inalt de pe mal, insotite de rugamintea de a dobandi alimente. Astfel, cand pescarii treceau prin acel loc, ei luau obiectele si ii lasau sfantului diverse alimente. Mai mult, pescarii erau adesea binecuvantati cu prinderea de mult peste.

In anul 1616, pustnicul Eleazar a fost randuit schimonah. In scurt timp, in jurul sfantului s-au adunat mai multi ucenici, dornici si ei de viata pustniceasca. Astfel, sfantul s-a vazut nevoit sa construiasca o mica biserica si sa organizeze un schit, urmand toate vechile reguli monahale.

Chiliile monahilor se aflau la mare distanta una de cealalta, iar la biserica se adunau doar pentru a savarsi Sfanta Liturghie, in zilele de sambata si duminica, precum si la sarbatori. Intre ucenicii Sfantului Eleazar s-a numarat si ieromonahul Nicon, care, mai tarziu, va fi randuit patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Tarul Mihail (1613-1645), afland despre viata imbunatatita a Sfantului Eleazar, l-a chemat pe acesta in Moscova, spre a se folosi duhovniceste. Cu aceasta ocazie, sfantul i-a descoperit ca va naste un fiu. La randul sau, tarul i-a daruit sfantului numeroase daruri de bani si materiale de constructie. Cu acestea, sfantul a construit pe insula Anzersk o frumoasa biserica, din piatra, inchinata Sfintei Treimi, precum si un complex monahal.

Sfantul Eleazar tinea foarte mult la carti. De la acest cuvios barbat ne-a ramas scrierea “Gradina cu flori”, in care sunt adunate felurite fapte si cuvinte de invatatura, si un comentariu la regulile monahale.

Sfantul Eleazar a trecut la cele vesnice la adanci batraneti, cunoscandu-si mai dinainte sfarsitul. Nu se stie cati ani a trait acest sfant, insa se stie ca pe insula Anzersk s-a nevoit vreme de patruzeci de ani.

Cuviosul Maxim Cavsocalivitul (1354)

c325bb6a-ff85-41a9-b61b-2eeb9a56cd89Acest Sfînt Maxim a fost un monah trăitor în veacul al XIV-lea, care s-a nevoit în Sfîntul Munte Atos, într-un chip minunat, şi numai al lui. El se prefăcea un pic nebun, căci mereu îşi schimba locul chiliei. Chiliile sale erau întotdeauna nişte colibe făcute doar din ramuri. El îşi făcea aceste colibe şi le ardea, una după alta, şi din această pricină a fost numit „Capsocalivitul”, adică „arzătorul de colibe”. El era socotit nebun de ceilalţi monahi, pînă cînd a sosit în Sfîntul Munte Sfîntul Grigorie Sinaitul şi a descoperit în Maxim un nevoitor dintre cei mari, un făcător-de-minuni cu rugăciunea şi un înger în trup. Sfântul Maxim Capsocalivitul a adormit cu pace în anul 1320 după Hristos.

 

Sfântul Mucenic Petru Abesalomit ce a pătimit în Avilona (309-310)

Petru, care se numea şi Abesalamit, a fost prins în cetatea Avilona, fiind acolo prigonire. El era de fel din părţile Eleuteropolei, şi l-a adus la ighemonul Sever, pentru cercetare.

Acesta a zis către dînsul: “Cum te numeşti?” Petru a răspuns: “După numele cel părintesc, mă numesc Abesalamit, iar după numele cel duhovnicesc, pe care l-am luat de la Botez, mă numesc Petru”. Voievodul a întrebat: “Din ce neam eşti?” Petru a răspuns: “Sînt creştin”. Boierul l-a întrebat: “Ce dregătorie ai?” Petru a răspuns: “Nu pot avea o dregătorie mai mare şi mai bună decît aceasta, adică a fi creştin”. Voievodul a întrebat: “Ai părinţi?” Petru a răspuns: “Nu am”. Boierul i-a zis: “Minţi, căci eu am auzit că tu ai părinţi”. Petru a răspuns: “În Evanghelie mi se spune ca de toate să mă lepăd, venind la mărturisirea numelui Domnului”. Boierul a zis: “Ştii porunca împărătească?” Petru a răspuns: “Eu porunca Dumnezeului meu o ştiu, care este adevăratul şi veşnicul împărat”. Voievodul a zis: “Milostivii împăraţi au poruncit ca toţi creştinii ori să jertfească idolilor, ori cu felurite chinuri să piară”. Petru a răspuns: “Şi împăratul cel veşnic şi adevărat a poruncit, că de va jertfi cineva diavolilor, iar nu Dumnezeului celui viu, acela în veci să piară. Tu judecă cu dreptate: se cade oare a încălca porunca Împăratului ceresc?”.

Voievodul a zis: “Ascultă-mă, jertfeşte idolilor, şi împlineşte porunca împăraţilor noştri”. Petru a răspuns: “Eu idolilor celor făcuţi de mînă, din lemn şi din piatră, cărora şi voi sînteţi asemenea, nu voi jertfi”. Boierul a zis: “Nedreptate ne faci nouă; nu ştii oare că am putere să te ucid?”.

Petru a răspuns: “Eu nu te năpăstuiesc, ci îţi spun ceea ce este scris în legea Domnului: Idolii păgînilor sînt aur şi argint, lucruri de mîini omeneşti; au gură, ochi, nări, urechi, mîini şi picioare, dar n-au grai, nu văd, nu miros, nici umblă. Şi Domnul grăieşte în Sfînta Scriptură: Asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei, şi toţi cei ce nădăjduiesc spre dînşii”. Dacă Domnul prin gurile proorocilor şi prin Sfîntul Duh le-a zis acestea, apoi cum îmi spui tu că te-aş asupri, de vreme ce eu ţi-am zis că eşti asemenea cu pietrele şi cu lemnele cele mute şi surde, prin care cinstiţi pe diavoli, ba încă şi pe mine mă sfătuieşti să fiu asemenea ţie”.

Voievodul a zis: “Ascultă-mă, miluieşte-te singur şi adu jertfă zeilor”. Răspuns-a Petru: “Atunci eu cu adevărat mă voi milui, de nu voi aduce jertfă zeilor voştri, şi de nu mă voi depărta de la adevăr; de vreme ce tu eşti necredincios, pentru aceea nu mă crezi pe mine, nici legea lui Dumnezeu, cum că de va jertfi cineva zeilor, va pieri. Deci, de ce zăboveşti? Fă ceea ce este poruncit ţie”. Voievodul a zis: “Voi răbda încă, aşteptînd pînă ce te vei gîndi şi vei jertfi zeilor, izbăvindu-te de chinuri”.

Petru a răspuns: “În deşert aştepţi; fă acum ceea ce ai să faci, şi împlineşte lucrul tatălui tău, diavolul, căci eu nu voi face voia voastră, căci nici Domnul meu Iisus Hristos, căruia şi slujesc cu osîrdie, nu mă va lăsa să fac aceasta”.

Deci, voievodul a poruncit să-l spînzure; apoi a zis: “Ce zici Petre, vei jertfi zeilor, sau nu?” Petru a răspuns: “Dă acele unghii de fier şi porunceşte să mă strujească; pentru că nu o dată ţi-am spus că nu voi jertfi diavolilor, ci numai Dumnezeului meu, pentru al cărui nume pătimesc”. Şi a poruncit Sever voievodul să-l chinuiască cumplit. Chinuit fiind slăvitul lui Dumnezeu mucenic, n-a scos glas de durere, ci numai cînta, zicînd: “Una am crezut de la Domnul, aceasta voi căuta, să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele”. Şi iarăşi zicea: “Paharul mîntuirii voi lua, şi numele Domnului voi chema”. Aceasta zicînd, mai mult s-a întărîtat voievodul şi a poruncit altor chinuitori să se apropie.

Iar poporul care stătea împrejur, văzînd sîngele curgînd pe pămînt şi fiindu-i milă de dînsul, a zis: “Miluieşte-te omule şi jertfeşte zeilor, ca să te izbăveşti din aceste chinuri amare”. Sfîntul le-a răspuns: “Aceste chinuri nu sînt nimic, nici o durere nu-mi aduc; iar de m-aş lepăda de Dumnezeul meu, apoi cu adevărat aş cădea în mai grele chinuri, care sînt fără sfîrşit”. Voievodul a zis: “Ce zici Petre? Adu zeilor jertfă, ca să nu te căieşti mai pe urmă fără de vreme”. Petru a răspuns: “Nu mă voi căi, nici voi aduce jertfă”. Zis-a voievodul: “Eu morţii te voi da”. Petru a răspuns: “Aceasta este ceea ce doresc şi eu, ca să mor pentru Dumnezeul meu”. Atunci voievodul a dat asupra lui răspuns de moarte, zicînd: “Pe Petru, care a defăimat porunca nebiruiţilor împăraţi, pentru legea Dumnezeului său, poruncesc să se răstignească pe Cruce”.

Şi astfel bunul ostaş al lui Hristos, sfîrşindu-şi nevoinţa sa, s-a învrednicit a fi părtaş al patimii Stăpînului, fiind răstignit pe Cruce. Deci, mărturisitorul lui Hristos, Abesalamit, care se numeşte şi Petru, a pătimit în cetatea Avloniei, în vremea lui Maximian, împăratul Romei (286-305); iar peste toţi împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava, în veci. Amin.

Rugăciunea de joi

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor, şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: ‘Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sânt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre.’ Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit.
Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tau cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nici o frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt. Amin.

*

Atentie mare sa nu va pacaleasca stilistii !

Sa nu cadeti cumva in ratacirea stilistilor care umbla disperati acum dupa noi adepti ai sectei lor !!!  Mai multe amanunte mai jos :

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2016/12/17/atentie-mare-sa-nu-cadeti-in-ratacirea-stilista/

IMPORTANT DE STIUT :

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/12/important-de-stiut-hotarirea-sfintului-sinod-de-la-20-noiembrie-1583-catre-toti-crestinii-adevarati-madulare-ale-sfintei-catholice-universale-si-apostolesti-biserici-de-rasarit-a-lui-hristos-di/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/07/7-ianuarie-craciunul-pe-stil-vechi-sau-sf-ioan-pe-stil-nou-cum-e-mai-corect/

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/01/23/cine-trebuie-sa-faca-pogoraminte-la-pacate-oamenii-sau-dumnezeu-sau-unde-duc-pogoramintele-oamenilor-care-spun-ca-au-discernamant-duhovnicesc-in-privinta-asculta/

 

Advertisements