Image result for maicuta si iosif fuge de irod   A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti. Povestea brăduțului fermecat a început odată cu venirea Pruncului Iisus în lume, cam acum 2000 de ani în urmă și se continuă până în zilele noastre.

Image result for slaviti-l pe HRISTOSDupă ce s-a născut Pruncușorul, urâtorul de oameni, adică cel viclean care i-a păcălit și pe strămoșii noștri Adam si Eva, mult s-a întristat. Și-a dat seama că prin întruparea Domnului pe pământ, el este biruit pe veci. Dar pentru că este atât de mândru și nu vrea să recunoască în niciun chip înfrângerea sa, uneltește tot timpul, până în ziua de azi – mințind și păcălind.

bradutÎn vremurile de la început până la  întruparea Domnului, brăduțul nostru din povestire a fost foarte fericit. Avea menirea lui dată de Dumnezeu. Răspândea racoare, aromă plăcută  și îți crea dispoziție de îndată ce-l priveai. Era  atât de deosebit încât după cum se spune, Însăși Măicuța Domnului s-a adăpostit sub el atunci când fugea de Irod.

Lucrul acesta cu siguranță n-a fost plăcut celui rău. De aceea și-a trimis un prieten de-al său, un vrăjitor rău pe nume Manșon, ca să-l pedepsească pe săracul brăduț. Credea că dacă n-o adăpostea  brăduțul pe Măicuța Domnului, atunci el n-ar fi fost învins de Dumnezeu. Răzbunându-se, ca de obicei, i-a poruncit vrăjitorului să facă o vrajă puternică, astfel  încât brăduțul să sufere  în veci.

Găsind  brăduțul în pădure a doua zi după Nașterea Mântuitorului, vrăjitorul îi spuse pe un ton aspru:

– Pentru că ai ajutat-O pe Măicuța Domnului și pe Prunc, am să te pedepsesc ! Vreau să suferi mereu în zilele pe care tu le consideri cele mai frumoase !

– Păi acelea sunt  zilele când s-a născut Pruncușorul Iisus, spuse brăduțul. Și n-am cum să sufăr, pentru că eu mă bucur mult de venirea Lui în lume.

-Așa este, zise vicleanul vrăjitor Manșon. Dar dacă îi vei fura sărbătoarea Pruncușorului tău iubit, atunci cu siguranță vei suferi!

-Ce tot vorbești ? Cum să-i fur sărbătoarea ? Nu se poate așa ceva !

Image result for დაბადების იესო-Ba da, se poate, se răsti la el  vrăjitorul. Cu ajutorul meu și al urâtorului de oameni ! Am facut o vrajă puternică care va păcali oamenii. În loc să-L slăvească pe Prunc, te vor slăvi pe tine ! Îți vor cânta ție, nu Lui !  Te vor împodobi si vor juca în jurul tau ! Astfel , îl vor uita pe El, și te vor iubi mai mult pe tine ! Ha, ha, ha, râse cu multă răutate vrăjitorul Manșon.

-Nu se poate ! Eu sunt nevrednic, nu pe mine trebuie să mă cânte, să mă slăvească ! Ci pe El, Pruncușorul, care te-a învins pe tine în veci ! E ziua Lui, nu a mea !

– Știu ! Tocmai asta și vreau !

– Nu se poate ! Trebuie să existe ceva care să împiedice acest lucru. Dumnezeu nu lasă lucrurile așa cum spui tu !

-Așa este. Ai dreptate. Dar va fi foarte greu ! Ca să scapi, trebuie să plinească poruncile din Scriptură. Numai așa li se vor deschide cu adevărat ochii și vor vedea toate cursele pe care le pregătesc ca să nu cadă in ele. Vraja mea nu va mai avea niciun efect asupra lor. Cu ajutorul meu si al urâtorului de oameni le va fi foarte greu să plinească voia Domnului. Ha, ha, ha, râse vrăjitorul și aruncă vraja spre brăduț.

bradutul suparat 1.jpg

 

De atunci, săracul  brăduț când se apropie sărbătorile lui iubite, Nașterea Domnului, suferă cumplit… Este tăiat din rădăcină, împodobit cu ghirlande de tot felul, ce-i par lanturi grele de nesuportat. Dar cel mai dureros lucru pentru el , care este atat de smerit, este faptul că oamenii îl slăveasc mai mult pe el si uită pe Pruncul Iisus.

 

Cu durere de atâta amar de vreme,  brăduțul se tot roagă lui Dumnezeu să deschidă ochii oamenilor ca să poată vedea cursele celor răi, astfel încât vraja să nu mai aibă niciun efect asupra lui; iar Bunul Dumnezeu să fie slăvit așa cum se cuvine !

Image result for დაბადების იესო

                                              Haideți să-l ajutăm ! Nu-l mai slaviți pe braduț !

                                                   SLAVIȚI-L PE HRISTOS !!!!  AMIN.

Image result for დაბადების იესო

 

 

Advertisements