Image result for nu sinod creta

Subsemnatele, vieţuitoare ale obştii Mănăstirii Văratec, din Judeţul Neamţ, aducem la cunoştinţă conducerii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, conducerii Mănăstirii Văratec şi tuturor creştinilor ortodocşi din această ţară că am întrerupt participarea la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii participanţi la sinodul din Creta, preferând să participăm la slujbele unde aceştia nu sunt pomeniţi, deoarece considerăm sinodul din Creta eretic, iar pe cei ce l-au aprobat, părtaşi la erezia/panerezia ecumenismului, propovăduită de sinodul din Creta şi de către cei ce au participat la acesta şi l-au aprobat, prin luare de act, în cadrul sesiunii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Măsura neparticipării la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhi părtaşi la erezie este permisă de către canonul 31 Apostolic şi de către canonul 15 I-II Constantinopol, care permit preotului să se îngrădească de erezia propovăduită pe faţă de către episcop, înainte ca acesta să fie cercetat de către un sinod. Cum preotul are dreptul de a se îngrădi de erezia episcopului, rezultă clar că şi credincioşii au dreptul de a-l urma pe acel preot care se îngrădeşte de erezie.

Motivele pentru care considerăm că sinodul din Creta este eretic sunt:

Nu a statornicit hotar între Ortodoxie şi erezie, dimpotrivă, a şters hotarul statornicit de către sinoadele mai vechi ale Bisericii. Pentru acest motiv, conform canonului 8 de la Sinodul al III-lea Ecumenic, deciziile sale sunt nule, deoarece a luat decizii contrare sinoadelor anterioare.

Nu a condamnat nicio erezie, nicio cugetare omenească contrară învăţăturii lui Hristos, dimpotrivă, acceptându-le pe toate ca partenere de “dialog” ecumenic.

Deşi apărătorii săi pretind că “nu a elaborat dogme şi canoane”, prin faptul că a atacat şi modificat dogme şi canoane vechi se poate spune că a creat dogme şi canoane noi, eretice.

S-a desfăşurat după principii care nu ţin seama de egalitatea în har a episcopilor, prin faptul că mulţi episcopi nu au avut niciun drept de vot; sistemul de luare a deciziilor a fost conceput în aşa fel încât să existe siguranţa că orice încercare de apărare a Ortodoxiei nu va anula deciziile care urmau a se lua.

A anulat dreptul Bisericilor Locale de a aproba sau respinge acest sinod, acestea putând, potrivit art. 13 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a Sfântului şi Marelui Sinod, să aducă la cunoştinţă credincioşilor deciziile luate, care au autoritate panortodoxă, fără a exista prevederi referitoare la vreo dezbatere, revizuire sau anulare a acestora de către sinoadele locale.

A legiferat participarea Bisericii Ortodoxe la panerezia eclesiologică propovăduită de către Mişcarea Ecumenică, ratificând ecumenismul ca doctrină oficială a Bisericii. După generaţii întregi de participare la mişcarea ecumenică şi de cedări pe tărâmul doctrinei ortodoxe, conducerea Bisericilor Ortodoxe a legiferat toate aceste trădări prin documentul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, care este un angajament de participare legitimă la ecumenism, ce nu poate fi “explicitat, nuanţat şi dezvoltat”, cum spune comunicatul Sfântului Sinod, din 29 octombrie, ci trebuie anulat de la un capăt la altul. Este evident că scopul acestui sinod a fost ratificarea unora dintre documentele semnate în ascuns, pentru ca delegaţiile ortodoxe să poată fi considerate, de către ceilalţi membri CMB, parteneri legitimi ai “dialogului teologic” ecumenist.

A ratificat Constituţia CMB şi Declaraţia de la Toronto ca izvoare de drept bisericesc ortodox, în ciuda faptului că aceste documente au un conţinut eretic.

A anulat mărturisirea că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Apostolească şi Sobornicească, cu care se laudă comunicatul Sfântului Sinod al BOR, prin faptul că a ratificat premisa din Declaraţia de la Toronto, care spune că “din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (Declaraţia de la Toronto, premisa IV.2), ceea ce înseamnă, pe cale de raţionament logic, că sinodul din Creta a fost de acord şi a ratificat faptul că partenerii de dialog protestanţi şi catolici din CMB nu sunt obligaţi, la rândul lor, să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca fiind Biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului, darămite să recunoască faptul că “Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”. Încercând să justifice acceptarea “denumirii istorice de biserici” acordate ereticilor şi schismaticilor, sinodalii au utilizat acest principiu din Declaraţia de la Toronto, prin care au dorit să arate că recunoaşterea denumirii de “biserici” nu îi obligă, conform documentelor CMB, să considere acele “biserici” ca fiind în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului (idee eretică în sine, deoarece nu există biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului şi biserică în neadevăratul şi nedeplinul sens al cuvântului, ci doar Biserică adevărată şi secte, erezii şi schisme). În realitate, au reuşit ca, prin ratificarea acestui principiu ecumenist, să recunoască dreptul celorlalte participante la dialogul CMB de a trata Biserica Ortodoxă ca pe una oarecare din CMB, de a nu o recunoaşte nici măcar ca Biserică în adevăratul sens al cuvântului. Acordul la această relativizare a eclesiologiei ortodoxe este erezie.

Prin acceptarea premisei IV.2 din Declaraţia de la Toronto, sinodul a invalidat orice şansă a Bisericii Ortodoxe de a-şi face simţit mesajul mântuitor în rândul ereticilor şi schismaticilor, principiu misionar pe care îl proclamă cu atâta emfază în deschiderea Documentului 6, ca argumentare a participării la CMB. Dacă celelalte membre ale CMB nu sunt obligate să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca Biserică în adevăratul sens al cuvântului, oare cum vor fi convinşi credincioşii acelor comunităţi că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească?

Prin acceptarea principiului conform căruia “nicio membră CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia”, sinodul din Creta a invalidat toată activitatea sa presupus misionară în cadrul CMB, deoarece, dacă nicio comunitate eretică din CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia, atunci afirmarea eclesiologiei ortodoxe este inutilă în cadrul CMB, de vreme ce aceasta nu obligă la nimic pe partenerii de dialog ecumenic. Mai mult, devine greu de înţeles de ce şi-a schimbat Biserica Ortodoxă eclesiologia, de vreme ce principiul ecumenist spune că nu era obligată să o facă?

Prin ratificarea premisei III.2 din Declaraţia de la Toronto, sinodul cretan a admis că Biserica Ortodoxă participă într-o organizaţie al cărei scop este “un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii” (art. 19 al Documentului 6). Oare despre ce Biserică este vorba în această premisă? Să fie vorba despre Biserica Ortodoxă? Să înţelegem că CMB lucrează pentru realizarea unităţii Bisericii Ortodoxe? Oare Biserica Ortodoxă nu este deja unitară şi are nevoie de CMB ca să-i asigure unitatea? Sau este vorba de fapt despre “adevărata Biserică” (din premisa IV.5 a Declaraţiei de la Toronto), “Biserica Universală”, descrisă de premisa IV.3 a Declaraţiei de la Toronto ca “mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial”, sau “Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile”, despre care se vorbeşte în prima teză a premisei IV.2 a Declaraţiei de la Toronto, cea pe care sinodul a ratificat-o, adică despre “Biserica” pe care ecumenismul doreşte să o realizeze prin intermediul “contactului viu între biserici”?

Contrar părerii apărătorilor sinodului din Creta, art. 19 al Documentului 6 ratifică toate premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto, care are o eclesiologie eretică. Dovada cea mai grăitoare a acestui fapt este forma presinodală a documentului, în care se spunea: “Ele (Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. tr.) au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950)…”1 (s.n.), adică “premisele” la plural, în timp mai jos era citată doar premisa III.2. Premisa IV.2 a fost adăugată în timpul sinodului. De ce ar fi fost folosit pluralul, dacă sinodul ratifica doar premisa citată în text, aşa cum afirmă apărătorii sinodului din Creta? Este evident că în text este vorba despre toate premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto.

În aceste condiţii, aprobând toate premisele acelui document ecumenist, Biserica Ortodoxă a fost de acord cu eclesiologia eretică a acestuia, despre care “are convingerea profundă că sunt de o importanţă capitală pentru prezenţa Bisericii Ortodoxe în CMB”. Prin urmare, sinodul din Creta a fost de acord cu faptul că “apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial” (premisa IV.3), că “toate Bisericile creştine, inclusiv Biserica Romei, afirmă că nu există identitate completă între apartenenţa la Biserica Universală şi apartenenţa la propria Biserică” (ibidem) cu alte cuvinte sinodul este de acord că Biserica lui Hristos nu este Biserica Ortodoxă, ci o “Biserică” în care Biserica Ortodoxă este inclusă ca parte a aceleia, ceea ce este erezie. Mai mult, în acceaşi premisă se afirmă că membrele CMB, deci şi Biserica Ortodoxă, “recunosc că există membri ai Bisericii extra muros (în afara zidurilor Bisericii), că aceia aparţin aliquo modo (în mod egal) Bisericii, şi chiar că există ecclesia extra ecclesiam (Biserică în afara Bisericii)”. Toate aceste afirmaţii sunt eretice, iar sinodul din Creta le ratifică şi şi le însuşeşte şi le impune în cugetarea ortodoxă. În aceste condiţii, ne întrebăm cum se mai poate spune că “Sfântul şi Marele Sinod a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Sobornicească”, cum ia act în mod eronat comunicatul Sfântului Sinod al BOR, când de fapt acea “mărturisire” a fost făcută doar pentru liniştirea spiritelor ortodoxe, în timp ce prin acceptarea premiselor Declaraţiei de la Toronto s-a acceptat tocmai contrariul?

Acceptând premisele Declaraţiei, sinodul este de acord că în alte “biserici” există “elemente ale Bisericii adevărate”, care, evident, nu este Biserica Ortodoxă, ci “Biserica nevăzută” a eclesiologiei protestante. Această idee este eretică, deoarece în afara Bisericii lui Hristos, care este Biserica Ortodoxă, nu există decât grupări eretice şi schismatice.

Acceptarea “denumirii istorice de biserici şi confesiuni eterodoxe” este în consens cu spiritul Declaraţiei de la Toronto, în care membrele CMB se recunosc ca având diferite niveluri de bisericitate, idee cu totul străină cugetării ortodoxe. Afirmaţiilor de genul “şi părintele Stăniloaie le numeşte biserici în scrierile sale” sau “termenul este folosit ca terminus technicus” sunt infirmate de Sfântul Chiril al Ierusalimului, în Cateheza XVIII, în care spune: “Cuvântul «biserică» are multe sensuri… Cineva ar putea afirma că, propriu vorbind şi adevărat, şi adunarea celor răi, a ereticilor… este tot biserică; împotriva acestei afirmaţii Simbolul credinţei te-a întărit şi ţi-a predat acest articol de credinţă: Într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, ca să fugi de adunările lor spurcate şi să rămâi pururea în sfânta, sobornicească Biserică în care ai fost renăscut. Când te duci într-un oraş, nu întreba numai: «Unde este casa Domnului?», pentru că şi celelalte erezii ale necredincioşilor îndrăznesc să numească vizuinele lor case ale Domnului, nici nu întreba numai: «Unde este biserica?», ci: «Unde este biserica cea sobornicească?»”2 (s.n.). Din acest text vedem că termenul “biserică” nu poate fi folosit pentru a numi ereziile, chiar şi atunci când îl folosim “propriu vorbind şi adevărat”, adică în sensul său literal (din limba greacă) de “adunare” sau, în limbajul unor membri ai Sinodului Bisericii Greciei, ca terminus technicus. Faptul că trebuie să întrebăm de “biserica sobornicească” (ortodoxă) înseamnă că termenul nu poate fi folosit nici măcar din eroare pentru erezii, pentru a nu induce în eroare pe cei nefamiliarizaţi cu doctrina creştină.

Ratificarea Constituţiei CMB statuează principiul minimalismului dogmatic în relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ereticii şi schismaticii, ceea ce este inadmisibil. Spre deosebire de citarea pe care o oferă sinodul din documentul CMB, în Constituţia CMB nu se spune că pot fi membri ai CMB cei ce mărturisesc Sfânta Treime “în conformitate cu Simbolul Niceo-Constantinopolitan”, ceea ce înseamnă că pot fi membri ai CMB şi parteneri de dialog teologic ai Bisericii Ortodoxe toţi cei ce au o concepţie oarecare despre Sfânta Treime, asta în condiţiile în care diferenţele de viziune despre Sfânta Treime au provocat ruperea Răsăritului de Apus şi căderea din ortodoxie a papistăşismului şi, în consecinţă, condamnarea sa la două sinoade ecumenice, cel organizat în 869-870 de către patriarhul Fotie şi cel din 1341, organizat de Sfântul Grigore Palama. După acest principiu al minimalismului dogmatic, până şi demonii din ţinutul gherghesenilor (Mt. 8,29; Mc. 5,7; Lc. 8, 28) ar putea fi membri ai CMB. Minimalismul dogmatic este principiul care stă la baza întregii construcţii ecumeniste, care vizează o unitate exterioară a lumii creştine, fără a pune accent pe adevărul de credinţă, viziune care este eretică.

Art. 22 vorbeşte despre “condamnarea oricărei tentative de dezbinare a unităţii Bisericii din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice”. Această prevedere pare a fi făcută special pentru a pedepsi pe cei ce se opun, din interiorul Bisericii, ecumenismului. În plus, ea exclude de la procesul receptării hotărârilor sinodului pliroma Bisericii, singura în măsură să spună dacă un sinod este sau nu este ortodox, prin faptul că cei ce s-ar opune deciziilor acestui sinod sunt catalogaţi apriori ca duşmani ai unităţii Bisericii şi schismatici.
În documentul referitor la relaţia Bisericii Ortodoxe cu restul lumii se face elogiul ecologiei, care este o armă ideologică a New-Age-ului. Documentul prezintă Sfânta Biserică Ortodoxă ca pe o instituţie omenească oarecare, angajată în procesul de realizare a paradisului terestru globalist.

Documentul legat de „Sfânta Taină a Căsătoriei şi impedimentele la aceasta”, prevederea de la II.5.ii deschide calea acceptării prin iconomie a căsătoriei mixte, între ortodocşi şi heterodocşi, şi, prin urmare, legiferează ecumenismul la nivelul familiei. Patriarhia Georgiei a considerat această prevedere o încălcare directă a canonului 72 a Sinodului Quinisext, enumerându-o între motivele principale ale neparticipării sale la sinodul din Creta. Lăsarea la latitudinea Bisericilor locale a aplicării iconomiei referitoare la căsătoriile mixte afectează unitatea de practică canonică a Bisericilor Ortodoxe în această problemă, creând premisele unor grave dezordini cauzate de această decizie controversată. În plus, prevederea potrivit căreia pentru Biserică impedimentele la căsătorie ale legii civile sunt la fel de importante ca şi cele ale Bisericii deschide calea (auto)obligării Bisericii de a oficia “căsătorii” homosexuale sau măcar de a le accepta existenţa unor astfel de “căsătorii” la nivel civil.

Documentul referitor la importanţa postului lasă la latitudinea Bisericilor locale aplicarea iconomiei referitoare la ţinerea postului (art. 7-8), ceea ce afectează practica unitară a Bisericii în acest domeniu şi relativizează importanţa şi severitatea sfintelor posturi.

Pentru toate aceste motive şi pentru multe altele, pe care teologi de specialitate, le pot reliefa mai cu precizie, considerăm sinodul din Creta o adunare eretică, iar acceptarea sa părtăşie la erezie. Din această cauză, am decis să ne îngrădim de erezie prin neparticipare la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii care s-au făcut părtaşi deciziilor sinodului din Creta.

Tâlcuirea canonului 31 Apostolic de către cei mai mari canonişti ai lumii ortodoxe spune: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”3. Iar ultimele două teze ale canonului 15 I-II prevăd: “Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri”

Din acest motiv, considerăm că este o datorie de conştiinţă să ne îngrădim şi noi de erezie alături de preoţii nepomenitori, rămânând astfel în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română, nefăcând niciun pas în afara acesteia, nesusţinând niciun fel de schismă în Biserică, nemanifestând niciun fel de atitudine necuviincioasă faţă de conducerea acesteia. Pentru manifestarea acestei atitudini, permise de canoanele Sfintei Biserici, considerăm că nu se cuvine să fim supuse niciunei cercetări disciplinare sau represiuni.

02. 12. 2016 Semnături

Monahia Grigoria Nicolau
Monahia Evpraxia Talabă
Monahia Salomeea Lucanu
Monahia Iuliana Butnaru
Monahia Calinica Formagiu
Monahia Xenia Velicu
Monahia Teodula Filip
Monahia Teodosia Curmei
Monahia Fanuria Buliga
Monahia Leontia Chirilă
Monahia Ecaterina Popa
Monahia Filoteia Filiţă
Rasofoare Iunia Burlacu

Laudabil demersul Maicutelor, bravo lor !!! Dar atentie mare !!!! Sa dea Domnul sa gaseasca, cu adevarat preoti care nu se joaca de-a alba -neagra cu pomenirea ereticilor! 

Cu dorsalul in doua luntre sunt multi…ba ii pomenesc – ba nu ii pomenesc…iar unii sunt inca in ograda eretica a acestora si fac ascultare de ei, si neascultare de Dumnezeu… cand de fapt trebuie sa faca ascultare numai de Sf Scriptura, care le porunceste sa se departeze si sa nu faca partasie cu apostatii– sa le fie, dupa intaia si a doaua mustrare, vamesi si pagani.  Si acestia, cu profilul mai sus amintit, sunt tot din grupa amagitorilor- cu voie sau fara de voie?…Nici nu mai conteaza… Trebuie sa fugiti de ei! Lui Dumnezeu nu-i plac neascultatorii ! Exemplul ni-l dau stilistii…Acestia s-au departat de eretici, lupta impotriva lor, dar au devenit ei insisi unii ca acestia pentru ca nu au facut ascultare de Sf Canoane. Duhul Sfant nu se pogoara la ei . Sa luam aminte ! Cine nu face ascultare de Sf Canoane care sunt in stransa legatura cu Sf Scriptura nu are parte de Duhul Sfant oricat de marturisitor ar parea ca este ! Sfintii marturisitori ne-au fost fost tot timpul exemplu. Dar noi nu avem ochi sa vedem… Ei au fost ascultatori de Cuvantul Domnului si nu s-au jucat de-a partasia cu ereticii, n-au facut niciodata ascultare de ei. Sf Ioan Gura de Aur nu a vrut sa faca ascultare de acei lupi din vremea sa dar a fost obligat de politie, de ofiterii imperiali sa plece in exil…ceea ce nu e cazul la noi …inca…Daca nu l-ar fi obligat cu politia Sfantul isi vedea mai departe de treaba..adica de popor ! El facea ascultare de Dumnezeu, nu de lupi ! Si in cazul lui nu era vorba de eretici si erezie ci doar de rautate, pizma unor oameni..

Uitati mai jos un fragment din cartea lui Virgil Gheorghiu Sfantul , Ioan Gura de Aur, atletul lui Hristos care ne arata clar in ce duh era Sfantul:

‘Eudoxia a şi trimis un ofiţer al palatului să-l anunţe pe Gură de Aur că trebuia să se pregătească de plecare şi că trebuia să plece de bunăvoie în exil. Gură de Aur l-a primit pe mesagerul imperial şi i-a răspuns categoric că nu va pleca. Ofiţerul, care nu avea altă misiune decât să-l informeze pe sfânt, s-a retras. A anunţat-o pe împărăteasă că sfântul refuza să plece. Împărăteasa, care nu voia să-l violenteze pe sfânt fără aprobarea soţului său, a încercat o altă modalitate. Aproape în fiecare oră trimitea un ofiţer la palatul episcopal pentru a-l invita pe Gură de Aur să plece. Spera că la sfârşit, obosit de atâtea invitaţii, sfântul îşi va face bagajele şi va pleca. Dar, de fiecare dată, episcopul era şi mai categoric în răspunsul său. În tot acest timp, Gură de Aur se ocupa de problemele sale bisericeşti ca şi cum sinodul de la Stejar nici măcar nu existase şi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar mulţimea din Constan-tinopol era adunată în jurul casei sale. Biserica Sfânta Sofia era plină. Fiecare cetăţean al Constantinopolului se simţea obligat să apere cu propriul său trup viaţa lui Gură de Aur. Mulţimea stătea de pază zi şi noapte. Nu doar în jurul casei lui Gură de Aur. Veghea în tot oraşul. Iubirea lui Gură de Aur pentru mulţime era împărtăşită. Sfântul îi iubea pe săraci pentru că, după cuvântul lui Iisus, ca să fii creştin trebuie mai întâi să fii sărac. Adevăraţii creştini sunt săracii. De aceea  sfântul îi iubea; pentru că un sfânt iubeşte virtutea. Le spunea de mii de ori:

„Eliberat de legăturile care fac din cel bogat un sclav mai degrabă decât un stăpân al pământului, săracul este leul care suflă foc pe nări. Ridicat deasupra lucrurilor lumii, nu este nimic ce săracul să nu întreprindă şi să nu execute pentru binele Bisericii.” Sărăcia e prima condiţie a virtuţii şi a credinţei. Gură de Aur iubea cu pasiune săracii, iar săracii îl iubeau cu pasiune pe ocrotitorul lor. De această dată, săracii luaseră în mâinile lor apărarea sfântului. Şi erau numeroşi. Săracii erau hotărâţi să nu dea înapoi, să nu precupeţească nimic, nici măcar propria lor viaţă, pentru a-l apăra pe sfânt. Gură de Aur i-a invitat pe credincioşii săi să rămână calmi. Pentru moment mulţimea era calmă. Dar nimeni nu rămânea acasă. Toţi erau pe străzi. Din când în când poporul pleca în procesiuni, cântând cântece religioase de-a lungul străzilor. Uneori poporul începea să strige: „Vrem un sinod care săfacă dreptate sfântului nostru episcop.” Apoi, mulţimea continua să intoneze imne de slavă Domnului defilând prin oraş zi şi noapte.

 Trei zile trecuseră de la pronunţarea sentinţei de depunere şi de pedepsire a lui Gură de Aur, dar în tot acest interval de timp nu s-a întâmplat nimic. Totul era ca înainte. A treia zi, Gură de Aur a urcat în amvon şi s-a adresat mulţimii de credincioşi care-l implorau să vorbească şi să nu-i lase în această aşteptare apăsătoare. Şi Gură de Aur le-a spus: „Ameninţările lumii le calc în picioare; de promisiunile ei îmi bat joc. Nu mi-e teamă de sărăcie… moartea nu mă face să tremur, nu doresc să trăiesc decât pentru sporirea voastră în bine.”

Şi sfântul a mai spus mulţimii: „Nimeni nu ne va putea despărţi… Sufăr toate acestea din iubire pentru voi… Şi ce nu aş suferi pentru voi?… Aici e patria mea şi familia mea, voi sunteţi fraţii mei şi copiii mei, împreună formăm un singur trup. Voi sunteţi lumina mea, o lumină mai dulce decât cea a soarelui… Iubirea voastră îmi împleteşte o cunună pentru veacurile ce vor veni… vă spun aceste lucruri la ureche: Cine va putea închipui o mai binevoitoare atenţie decât a voastră? Aţi vegheat atât de multe zile, şi nimic nu v-a putut mişca, nici lungimea timpului, nici frica, nici ameninţările. “

Cuvintele de iubire rostite de Gură de Aur au făcut se freamete mulţimea; au făcut-o să aplaude, să plângă, să strige. Mulţimea i-a jurat sfântului credinţă veşnică până la moarte şi dincolo de moarte. Gură de Aur le-a spus în acest discurs că nimic nu-i va putea despărţi. Iar ei au promis, la rândul lor, că nu se vor despărţi de el niciodată.

Acest discurs al lui Gură de Aur e cunoscut sub titlul de Omilie înainte de plecarea în exil. Vorbind de evenimentele ruşinoase care s-au desfăşurat cu prilejul sinodului de la Stejar, Gură de Aur foloseşte un joc de cuvinte. În greacă, eudoxia înseamnă onoare, adoxia înseamnă contrarul onoarei, dezonoarea. Sinodul de la Stejar, spune Gură de Aur, a fost o adoxia. Sentinţa dată de sinod a fost o adoxia. Conduita lui Teofil şi a episcopilor egipteni a fost de asemenea o adoxia. Relele tratamente aduse preoţilor de judecătorii lui Teofil au fost o adoxia. De fiecare dată când rostea cuvântul adoxia, Gură de Aur o făcea în aşa fel încât ai fi spus că rostea numele împărătesei Eudoxia. Infamia, adoxia, era împărăteasa. Adevăratul nume ale împărătesei nu era Eudoxia, ci Adoxia. A doua zi după ce a fost rostit acest discurs insolent, ofiţerii imperiali care s-au prezentat înaintea lui Gură de Aur nu i-au mai spus ca mai înainte să-şi facă bagajele şi să plece. De această dată i-au arătat ordinul scris care îi obliga să folosească forţa, dacă sfântul refuza să plece în exil. Gură de Aur a chibzuit o clipă. Dacă rezista, treptele casei sale, treptele bisericii vor fi roşii de sânge. Mulţimea nu aştepta decât un semn pentru a se opune soldaţilor. Gură de Aur le-a răspuns soldaţilor că accepta să plece, dar cu o singură condiţie: să i se dea posibilitatea să părăsească casa fără să fie văzut de mulţime. Căci dacă mulţimea ar vedea că sfântul era arestat, s-ar fi vărsat sânge. Şi sfântul nu voia să curgă sânge. Sfântul voia să plece în exil, dar fără ca poporul să-şi verse sângele pentru el, pentru că el „murea cu fiecare om care murea”. Ofiţerii au aşteptat ca Gură de Aur să-şi părăsească reşedinţa în secret. Fără să fie văzut de nimeni. Plecarea lui Gură de Aur a avut loc noaptea. Pentru că toate ferestrele şi toate străzile vecine erau păzite de mulţimea care aştepta să ia apărarea sfântului episcop, el a ieşit printr-un tunel care ieşea într-un cartier situat în afara oraşului. Străbătând acest tunel, Gură de Aur a fost însoţit de doi „curioşi”, de doi poliţişti în civil. Uniformele ar fi atras atenţia mulţimii. Şi s-ar fi dat alarma.

În ciuda acestor precauţii şi în ciuda nopţii, de îndată ce a ieşit din tunel în cartierul de la marginea Constantinopolului însoţit de cei doi „curioşi”, Gură de Aur a fost recunoscut de primii trecători. Şi s-a dat alarma. Poporul a fost prevenit. Mulţimea voia să-i linşeze pe „curioşi”. Gură de Aur a luat însă apărarea „curioşilor” şi abia s-a eliberat din grupul de cetăţeni care căutau să-l oprească şi să-l apere cu trupurile lor. A ajuns în port. Acolo se aflau soldaţi în uniformă. Şi ofiţeri în uniformă. Şi trimişii împărătesei în uniformă. Gură de Aur a fost îmbarcat pe nava care-l aştepta şi care a pornit în grabă spre locul de exil. ‘ 

Maicutele, Fereasca Dumnezeu, daca nu se roaga sa le descopere Domnul preoti in Duhul Adevarului, care n-au pomenit deloc dupa sinodul talharesc apostatii , si se duc dupa falsi preoti ”marturisitori” cad si ele saracele…ca fecioarele neintelepte, ca nu au cercetat duhurile de unde vin, asa cum s-a poruncit in Sf Evanghelie, si fac alta lucrare – adica dau pilda nesanatoasa altora…si atunci e vai de ele!!! ”Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării.Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.” – Matei (18,6-7)

Doamne fereste sa se intample asa ceva !!! Deci atentie mare maicutelor !!!! In aceste vremuri nu e de ajuns marturisirea,  ci si privegherea si luarea aminte !!!!

Dracul umbla  răcnind ca un leu căutând pe cine să înghită (1 Petru 5, 8 )… amagind de va fi cu putintă, si pe cei alesi” (Matei 24.24).

Dumnezeu sa va ajute !!!

Advertisements