Ideologia aflată în spatele Mișcării ecumenice este o erezie ai cărei termeni sunt deja clar definiți și conform căreia Biserica lui Hristos nu există, nimeni nu se află în posesia Adevărului, iar Biserica se constituie abia acum. Și dacă niciuna din biserici nu este Biserica lui Hristos cea adevărată, atunci nici din combinarea tuturor acestor biserici nu se va forma această adevărată Biserică – nu în sensul în care a întemeiat-o Hristos. Iar dacă toate bisericile creștine, trebuie să se raporteze unele la altele, urmează că toate laolaltă trebuie să se raporteze de asemenea și la alte organizații religioase, iar ecumenismul creștin nu va putea sfârși decât într-o religie sincretistă mondială .

Ecumenism 32-2

Patriarhul Miron al României şi arhiepiscopul de Canterbury, Cosmo Gordon Lang, la Palatul Lambeth, Anglia, 3 iulie 1936

Bazele teoretice ale ecumenismului sunt:

–              teoria unității pierdute a Bisericii care promovează erezia că întreaga omenire ar fi încorporată într-o „unitate nevăzută” a Bisericii prin credința comună în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor, urmând să se înfăptuiască și o „unitate văzută” prin unirea confesiunilor (unitate în diversitatea dogmelor și a tradițiilor), precum și erezia conform căreia celelalte confesiuni creștine ar fi biserici nedepline, unele mai aproape de deplinătate, altele mai depărtate și că Biserica ar cuprinde într-un fel toate confesiunile despărțite de Ea.

–              teoria „minimalismului dogmatic” centrată pe erezia conform căreia Biserica „ar fi divizată în confesiuni creștine” și noi ar trebui „să refacem unitatea Ei” prin a accepta ca bază a unirii Ortodocșilor cu celelalte confesiuni (denominațiuni) credința minimală, adică credința în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Dumnezeu Întrupat și Mântuitor, trecând cu vederea toate celelalte Dogme ale Bisericii, inclusiv preoția sacramentală, icoana, harul necreat, cinstirea sfinților, etc.

–              teoria „ramurilor” care își are rădăcinile în protestantism și susține erezia că diferitele „confesiuni” au provenit din Biserica cea Una și pentru aceasta ele împreună sunt ramuri ale Bisericii și ar constitui Biserica cea adevărată ca și cum Hristos, Capul Bisericii, ar putea avea mai multe trupuri.

–              teoria celor „doi plămâni” ai Bisericii care susține erezia că Ortodoxia și papismul sunt cei doi plămâni prin care respiră Biserica, dar pentru ca ea să poată respira din nou, trebuie ca cei „doi plămâni” să-și sincronizeze respirația.

–              teoria „dialogului iubirii” promovat în Adunările Consiliului Mondial al Bisericilor sub forma unui limbaj ambiguu și duplicitar cu scopul egalizării tuturor religiilor care ar avea ca numitor comun pe „Duhul Sfânt” și care se bazează pe erezia negocierii adevărurilor de credință prin instituirea principiului iconomiei ca regulă, în detrimentul Sfintelor Canoane și al hotărârilor Sinoadelor Ecumenice .

În concluzie „Mișcarea ecumenică relativizează și minimalizează Adevărul ortodox, îi pregătește pe creștinii ortodocși pentru abateri dogmatice, determinându-i să trădeze Credința Ortodoxă, unica credință mântuitoare” . Rătăcirile grave de la învățătura ortodoxă de credință se pot desprinde cu ușurință și din firul cronologic al acțiunilor ecumeniste.

Advertisements