Iata mai jos cum a procedat Sf Ioan Gura de Aur..Nu a vrut sa faca ascultare de acei lupi din vremea sa..dar a fost obligat de politie, de ofiterii imperiali…ceea ce nu e cazul preotilor nostri … deocamdata…Majoritatea ar fi putut evita partasia cu ereticii daca i-ar fi urmat exemplul Sfantului Ioan Gura de Aur .

Daca nu l-ar fi obligat cu politia Sfantul isi vedea mai departe de treaba..adica de popor !!!!! El facea ascultare de Dumnezeu, nu de lupi !!!!! Si in cazul sau nu era vorba de vreo erezie ci doar de rautate si pizma.

Image result for sfantul ioan gura de aur viata

‘Eudoxia a şi trimis un ofiţer al palatului să-l anunţe pe Gură de Aur că trebuia să se pregătească de plecare şi că trebuia să plece de bunăvoie în exil. Gură de Aur l-a primit pe mesagerul imperial şi i-a răspuns categoric că nu va pleca. Ofiţerul, care nu avea altă misiune decât să-l informeze pe sfânt, s-a retras. A anunţat-o pe împărăteasă că sfântul refuza să plece. Împărăteasa, care nu voia să-l violenteze pe sfânt fără aprobarea soţului său, a încercat o altă modalitate. Aproape în fiecare oră trimitea un ofiţer la palatul episcopal pentru a-l invita pe Gură de Aur să plece. Spera că la sfârşit, obosit de atâtea invitaţii, sfântul îşi va face bagajele şi va pleca. Dar, de fiecare dată, episcopul era şi mai categoric în răspunsul său. În tot acest timp, Gură de Aur se ocupa de problemele sale bisericeşti ca şi cum sinodul de la Stejar nici măcar nu existase şi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar mulţimea din Constan-tinopol era adunată în jurul casei sale. Biserica Sfânta Sofia era plină. Fiecare cetăţean al Constantinopolului se simţea obligat să apere cu propriul său trup viaţa lui Gură de Aur. Mulţimea stătea de pază zi şi noapte. Nu doar în jurul casei lui Gură de Aur. Veghea în tot oraşul. Iubirea lui Gură de Aur pentru mulţime era împărtăşită. Sfântul îi iubea pe săraci pentru că, după cuvântul lui Iisus, ca să fii creştin trebuie mai întâi să fii sărac. Adevăraţii creştini sunt săracii. De aceea  sfântul îi iubea; pentru că un sfânt iubeşte virtutea. Le spunea de mii de ori:

„Eliberat de legăturile care fac din cel bogat un sclav mai degrabă decât un stăpân al pământului, săracul este leul care suflă foc pe nări. Ridicat deasupra lucrurilor lumii, nu este nimic ce săracul să nu întreprindă şi să nu execute pentru binele Bisericii.” Sărăcia e prima condiţie a virtuţii şi a credinţei. Gură de Aur iubea cu pasiune săracii, iar săracii îl iubeau cu pasiune pe ocrotitorul lor. De această dată, săracii luaseră în mâinile lor apărarea sfântului. Şi erau numeroşi. Săracii erau hotărâţi să nu dea înapoi, să nu precupeţească nimic, nici măcar propria lor viaţă, pentru a-l apăra pe sfânt. Gură de Aur i-a invitat pe credincioşii săi să rămână calmi. Pentru moment mulţimea era calmă. Dar nimeni nu rămânea acasă. Toţi erau pe străzi. Din când în când poporul pleca în procesiuni, cântând cântece religioase de-a lungul străzilor. Uneori poporul începea să strige: „Vrem un sinod care săfacă dreptate sfântului nostru episcop.” Apoi, mulţimea continua să intoneze imne de slavă Domnului defilând prin oraş zi şi noapte.

 

Trei zile trecuseră de la pronunţarea sentinţei de depunere şi de pedepsire a lui Gură de Aur, dar în tot acest interval de timp nu s-a întâmplat nimic. Totul era ca înainte. A treia zi, Gură de Aur a urcat în amvon şi s-a adresat mulţimii de credincioşi care-l implorau să vorbească şi să nu-i lase în această aşteptare apăsătoare. Şi Gură de Aur le-a spus: „Ameninţările lumii le calc în picioare; de promisiunile ei îmi bat joc. Nu mi-e teamă de sărăcie… moartea nu mă face să tremur, nu doresc să trăiesc decât pentru sporirea voastră în bine.”

Şi sfântul a mai spus mulţimii: „Nimeni nu ne va putea despărţi… Sufăr toate acestea din iubire pentru voi… Şi ce nu aş suferi pentru voi?… Aici e patria mea şi familia mea, voi sunteţi fraţii mei şi copiii mei, împreună formăm un singur trup. Voi sunteţi lumina mea, o lumină mai dulce decât cea a soarelui… Iubirea voastră îmi împleteşte o cunună pentru veacurile ce vor veni… vă spun aceste lucruri la ureche: Cine va putea închipui o mai binevoitoare atenţie decât a voastră? Aţi vegheat atât de multe zile, şi nimic nu v-a putut mişca, nici lungimea timpului, nici frica, nici ameninţările. “

Cuvintele de iubire rostite de Gură de Aur au făcut se freamete mulţimea; au făcut-o să aplaude, să plângă, să strige. Mulţimea i-a jurat sfântului credinţă veşnică până la moarte şi dincolo de moarte. Gură de Aur le-a spus în acest discurs că nimic nu-i va putea despărţi. Iar ei au promis, la rândul lor, că nu se vor despărţi de el niciodată.

Acest discurs al lui Gură de Aur e cunoscut sub titlul de Omilie înainte de plecarea în exil. Vorbind de evenimentele ruşinoase care s-au desfăşurat cu prilejul sinodului de la Stejar, Gură de Aur foloseşte un joc de cuvinte. În greacă, eudoxia înseamnă onoare, adoxia înseamnă contrarul onoarei, dezonoarea. Sinodul de la Stejar, spune Gură de Aur, a fost o adoxia. Sentinţa dată de sinod a fost o adoxia. Conduita lui Teofil şi a episcopilor egipteni a fost de asemenea o adoxia. Relele tratamente aduse preoţilor de judecătorii lui Teofil au fost o adoxia. De fiecare dată când rostea cuvântul adoxia, Gură de Aur o făcea în aşa fel încât ai fi spus că rostea numele împărătesei Eudoxia. Infamia, adoxia, era împărăteasa. Adevăratul nume ale împărătesei nu era Eudoxia, ci Adoxia. A doua zi după ce a fost rostit acest discurs insolent, ofiţerii imperiali care s-au prezentat înaintea lui Gură de Aur nu i-au mai spus ca mai înainte să-şi facă bagajele şi să plece. De această dată i-au arătat ordinul scris care îi obliga să folosească forţa, dacă sfântul refuza să plece în exil. Gură de Aur a chibzuit o clipă. Dacă rezista, treptele casei sale, treptele bisericii vor fi roşii de sânge. Mulţimea nu aştepta decât un semn pentru a se opune soldaţilor. Gură de Aur le-a răspuns soldaţilor că accepta să plece, dar cu o singură condiţie: să i se dea posibilitatea să părăsească casa fără să fie văzut de mulţime. Căci dacă mulţimea ar vedea că sfântul era arestat, s-ar fi vărsat sânge. Şi sfântul nu voia să curgă sânge. Sfântul voia să plece în exil, dar fără ca poporul să-şi verse sângele pentru el, pentru că el „murea cu fiecare om care murea”. Ofiţerii au aşteptat ca Gură de Aur să-şi părăsească reşedinţa în secret. Fără să fie văzut de nimeni. Plecarea lui Gură de Aur a avut loc noaptea. Pentru că toate ferestrele şi toate străzile vecine erau păzite de mulţimea care aştepta să ia apărarea sfântului episcop, el a ieşit printr-un tunel care ieşea într-un cartier situat în afara oraşului. Străbătând acest tunel, Gură de Aur a fost însoţit de doi „curioşi”, de doi poliţişti în civil. Uniformele ar fi atras atenţia mulţimii. Şi s-ar fi dat alarma.

În ciuda acestor precauţii şi în ciuda nopţii, de îndată ce a ieşit din tunel în cartierul de la marginea Constantinopolului însoţit de cei doi „curioşi”, Gură de Aur a fost recunoscut de primii trecători. Şi s-a dat alarma. Poporul a fost prevenit. Mulţimea voia să-i linşeze pe „curioşi”. Gură de Aur a luat însă apărarea „curioşilor” şi abia s-a eliberat din grupul de cetăţeni care căutau să-l oprească şi să-l apere cu trupurile lor. A ajuns în port. Acolo se aflau soldaţi în uniformă. Şi ofiţeri în uniformă. Şi trimişii împărătesei în uniformă. Gură de Aur a fost îmbarcat pe nava care-l aştepta şi care a pornit în grabă spre locul de exil. ‘ – ( fragment din cartea lui Virgil Gheorghiu Sfantul , Ioan Gura de Aur, atletul lui Hristos )

Advertisements